Pentru că „e nevoie”

Ioana TRĂISTARU
Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Pentru că „e nevoie” jpeg

În ultima vreme, observ în jurul meu că fiecare cetaţean „hendăluieşte” un „divais” (device) electronic. Chiar aşa! De la mic la mare, dimineaţa în metrou, la liceu în pauză (chiar şi în oră), seara la ceai, toată lumea îşi scoate mobilul şi începe să desfăşoare diferite activităţi mai mult sau mai puţin interesante care solicită Internetul şi trec drept „comunicare”. Pe parcursul ultimilor zece ani, elevă fiind, am observat cum acest concept şi-a schimbat atît mijloacele cît şi menirea, asta întîmplîndu-se odată cu apariţia şi expansiunea aşa-ziselor „reţele de comunicare”. Personal, am făcut primul pas în această lume în clasa a IV-a, cînd o colegă a venit la mine acasă şi mi-a spus: „Haide! Fă-ţi şi tu mess! E cool!”. Şi de aici a început totul! Pînă la vîrsta aceea (aproximativ 10 ani), părinţii îmi interziseseră accesul la aproape orice implica tehnică. Eu nu navigasem niciodată pe Internet; nu făcusem nimic mai mult decît să joc ceea ce rula CD-ul. În prima săptămînă de posesor de cont, am fost uimită să văd că majoritatea clasei mele era deja prezentă pe acea reţea. Cu timpul, am descoperit că pot afișa un status prin care oamenii să afle ce simt sau gîndesc, pot pune o poză (eventual cu mine) şi pot forma conferinţe cu mai mulţi prieteni deodată. Deja comunicarea online devenise pentru mine o dorinţă, nu o necesitate, astfel că intram zilnic pentru a vedea dacă am primit mesaje noi sau dacă cineva şi-a actualizat status-ul. Comunicarea la nivel verbal a fost, de asemenea, un lux pentru mine, părinţii dîndu-mi un telefon vechi capabil de a-i apela doar pe ei. În timp ce colegele aveau telefoane roz cu clapetă, eu lipeam ştrasuri pe al meu, pentru a părea superior.

Acum îmi dau seama că nimic din cele de mai sus nu îmi era necesar. Resimt aceeaşi senzaţie şi în ziua de azi, cînd văd activitatea de pe (mot-à-mot) „Cartea feţelor”: zeci, poate chiar sute de poze, mii de comentarii; profilul unui adolescent al societăţii contemporane este atît de sincer încît dă în periculos, întreaga mafie a Internetului bazîndu-se pe minţile noastre tinere şi naive care găsesc prea uşor răspunsul la întrebarea „Dacă pot, de ce nu?”. Aşa ajungem să ne postăm pe peretele reţelei informaţii cu confidenţialitate ascendentă, de la simplul nume la numărul de telefon, adresă, uneori chiar şi programul. Aşa, abuzînd de tehnica modernă, trimitem... vrăjmașului, în mod absolut facultativ, o invitaţie virtuală la jefuirea intimităţii noastre, ba chiar şi la cea a familiei noastre.

Nu cred că există elev, fie el licean sau de şcoală primară, care să nu se afle sau cel puţin să nu fi fost tentat măcar o dată să se angreneze într-un astfel de spaţiu virtual. Problema nu este aceea că individul comunică, ci că devine dependent de comunicare. Telefonia, mesageria scrisă sau vocală, precum şi cea prin intermediul Internetului fac imposibilă viaţa unui om de la sfîrşitul secolului trecut, în spaţiul contemporan. Chiar şi tehnica audiovizualului produce o tăiere adîncă între fila secolului precedent şi a celui actual. La începutul secolului XXI, comunicarea audiovizuală a pus monopol total pe viaţa individului în particular, şi a societăţii în general. Toate celelalte forme de comunicare au fost eclipsate şi chiar, într-o măsură oarecare, modificate. Tata îmi spune mereu „pe vremea mea, nu aveam telefoane mobile. Stabileam cu o zi înainte ora şi locul întîlnirii”. Acum, nimic nu e cert. Dacă ies „la un cico” cu prietenii, hotărîm pe loc unde şi cînd să ne ducem. Nici scrisori nu mai trimitem. Vechile bileţele de amor s-au transformat în mail-uri sau SMS-uri. Farmecul a dispărut, iar unii adolescenţi fie nu ştiu, fie ignoră existenţa timpurie a acestora. Chiar şi calitatea limbajului şi cea a ortografiei s-au degradat, odată cu trecerea anilor, copiii şi tinerii ajungînd să nu mai folosească în mod corect limba română. De la arhicunoscutele prescurtări („pt”, „nr”, „tel” etc.), astăzi s-a ajuns la abrevieri precum „lol” , dc, „bn”, „wtf”, ce implică deopotrivă graiul englezesc, ale cărui cuvinte şi expresii invadează vocabularul tinerilor.

Dacă aruncăm o privire la începuturile omenirii, sesizăm că pe atunci comunicarea era utilizată minimal, oamenii din preistoric folosindu-se de semne, desene, apoi de vorbe. Putem spune chiar că era folosită în situaţii limită, astfel justificîndu-se apariţia semnalelor de fum, ulterior a celor de tip SOS. Sau, în secolul al XIX-lea, tinerii erau şcoliţi după ceea ce scria în cărţile preaînvăţaţilor preoţi şi profeţi. Mi se pare fantastic că astăzi, o informaţie dintr-o carte poate fi contestată în favoarea uneia apărute pe un portal de comunicare virtuală, sau că, dacă lipsim o zi de la şcoală, înlocuim explicaţiile profesorului cu indicaţiile mai mult sau mai puţin greşite pe care le găsim pe Internet.

Noua comunicare pare să distrugă atît gîndiri cît şi relaţii interumane, aşa încît, pe o reţea de socializare, un individ poate avea mii de „prieteni”, dintre care adevăratele cunoştinţe să-i poată fi numărate pe degete. Cu toate acestea, nu intenţionez să detronez sau să atac în vreun fel dezvoltarea masivă a modalităţilor de comunicare, argumentînd că viciul nu este al tehnologiei, ci al generaţiei. O persoană adultă, care nu s-a născut în acest torent tehnic, ştie că nu trebuie să abuzeze de facilităţile futuriste ale epocii, în acest fel reuşind să facă diferenţa între dorinţă şi necesitate. Aflîndu-mă în ipostaza „antică” de a nu simţi nevoia să mă leg de fiecare fărîmă de public, consider că e necesar ca fiecare să comunice în limite decente. Aşa, îmi permit să plec o săptămînă într-o zonă fără semnal (eu neavînd Internet pe telefon), şi să mă întorc vie, fără a-mi face griji că întreaga comunitate a reţelei nu a ştiut care au fost coordonatele geografice ale locaţiei mele, ce am mîncat, la ce oră am adormit, cîte ore am dormit şi cum am arătat la trezire.

Ioana Trăistaru este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Sf. Sava” din Bucureşti.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.