Pentru că „e nevoie”

Ioana TRĂISTARU
Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Pentru că „e nevoie” jpeg

În ultima vreme, observ în jurul meu că fiecare cetaţean „hendăluieşte” un „divais” (device) electronic. Chiar aşa! De la mic la mare, dimineaţa în metrou, la liceu în pauză (chiar şi în oră), seara la ceai, toată lumea îşi scoate mobilul şi începe să desfăşoare diferite activităţi mai mult sau mai puţin interesante care solicită Internetul şi trec drept „comunicare”. Pe parcursul ultimilor zece ani, elevă fiind, am observat cum acest concept şi-a schimbat atît mijloacele cît şi menirea, asta întîmplîndu-se odată cu apariţia şi expansiunea aşa-ziselor „reţele de comunicare”. Personal, am făcut primul pas în această lume în clasa a IV-a, cînd o colegă a venit la mine acasă şi mi-a spus: „Haide! Fă-ţi şi tu mess! E cool!”. Şi de aici a început totul! Pînă la vîrsta aceea (aproximativ 10 ani), părinţii îmi interziseseră accesul la aproape orice implica tehnică. Eu nu navigasem niciodată pe Internet; nu făcusem nimic mai mult decît să joc ceea ce rula CD-ul. În prima săptămînă de posesor de cont, am fost uimită să văd că majoritatea clasei mele era deja prezentă pe acea reţea. Cu timpul, am descoperit că pot afișa un status prin care oamenii să afle ce simt sau gîndesc, pot pune o poză (eventual cu mine) şi pot forma conferinţe cu mai mulţi prieteni deodată. Deja comunicarea online devenise pentru mine o dorinţă, nu o necesitate, astfel că intram zilnic pentru a vedea dacă am primit mesaje noi sau dacă cineva şi-a actualizat status-ul. Comunicarea la nivel verbal a fost, de asemenea, un lux pentru mine, părinţii dîndu-mi un telefon vechi capabil de a-i apela doar pe ei. În timp ce colegele aveau telefoane roz cu clapetă, eu lipeam ştrasuri pe al meu, pentru a părea superior.

Acum îmi dau seama că nimic din cele de mai sus nu îmi era necesar. Resimt aceeaşi senzaţie şi în ziua de azi, cînd văd activitatea de pe (mot-à-mot) „Cartea feţelor”: zeci, poate chiar sute de poze, mii de comentarii; profilul unui adolescent al societăţii contemporane este atît de sincer încît dă în periculos, întreaga mafie a Internetului bazîndu-se pe minţile noastre tinere şi naive care găsesc prea uşor răspunsul la întrebarea „Dacă pot, de ce nu?”. Aşa ajungem să ne postăm pe peretele reţelei informaţii cu confidenţialitate ascendentă, de la simplul nume la numărul de telefon, adresă, uneori chiar şi programul. Aşa, abuzînd de tehnica modernă, trimitem... vrăjmașului, în mod absolut facultativ, o invitaţie virtuală la jefuirea intimităţii noastre, ba chiar şi la cea a familiei noastre.

Nu cred că există elev, fie el licean sau de şcoală primară, care să nu se afle sau cel puţin să nu fi fost tentat măcar o dată să se angreneze într-un astfel de spaţiu virtual. Problema nu este aceea că individul comunică, ci că devine dependent de comunicare. Telefonia, mesageria scrisă sau vocală, precum şi cea prin intermediul Internetului fac imposibilă viaţa unui om de la sfîrşitul secolului trecut, în spaţiul contemporan. Chiar şi tehnica audiovizualului produce o tăiere adîncă între fila secolului precedent şi a celui actual. La începutul secolului XXI, comunicarea audiovizuală a pus monopol total pe viaţa individului în particular, şi a societăţii în general. Toate celelalte forme de comunicare au fost eclipsate şi chiar, într-o măsură oarecare, modificate. Tata îmi spune mereu „pe vremea mea, nu aveam telefoane mobile. Stabileam cu o zi înainte ora şi locul întîlnirii”. Acum, nimic nu e cert. Dacă ies „la un cico” cu prietenii, hotărîm pe loc unde şi cînd să ne ducem. Nici scrisori nu mai trimitem. Vechile bileţele de amor s-au transformat în mail-uri sau SMS-uri. Farmecul a dispărut, iar unii adolescenţi fie nu ştiu, fie ignoră existenţa timpurie a acestora. Chiar şi calitatea limbajului şi cea a ortografiei s-au degradat, odată cu trecerea anilor, copiii şi tinerii ajungînd să nu mai folosească în mod corect limba română. De la arhicunoscutele prescurtări („pt”, „nr”, „tel” etc.), astăzi s-a ajuns la abrevieri precum „lol” , dc, „bn”, „wtf”, ce implică deopotrivă graiul englezesc, ale cărui cuvinte şi expresii invadează vocabularul tinerilor.

Dacă aruncăm o privire la începuturile omenirii, sesizăm că pe atunci comunicarea era utilizată minimal, oamenii din preistoric folosindu-se de semne, desene, apoi de vorbe. Putem spune chiar că era folosită în situaţii limită, astfel justificîndu-se apariţia semnalelor de fum, ulterior a celor de tip SOS. Sau, în secolul al XIX-lea, tinerii erau şcoliţi după ceea ce scria în cărţile preaînvăţaţilor preoţi şi profeţi. Mi se pare fantastic că astăzi, o informaţie dintr-o carte poate fi contestată în favoarea uneia apărute pe un portal de comunicare virtuală, sau că, dacă lipsim o zi de la şcoală, înlocuim explicaţiile profesorului cu indicaţiile mai mult sau mai puţin greşite pe care le găsim pe Internet.

Noua comunicare pare să distrugă atît gîndiri cît şi relaţii interumane, aşa încît, pe o reţea de socializare, un individ poate avea mii de „prieteni”, dintre care adevăratele cunoştinţe să-i poată fi numărate pe degete. Cu toate acestea, nu intenţionez să detronez sau să atac în vreun fel dezvoltarea masivă a modalităţilor de comunicare, argumentînd că viciul nu este al tehnologiei, ci al generaţiei. O persoană adultă, care nu s-a născut în acest torent tehnic, ştie că nu trebuie să abuzeze de facilităţile futuriste ale epocii, în acest fel reuşind să facă diferenţa între dorinţă şi necesitate. Aflîndu-mă în ipostaza „antică” de a nu simţi nevoia să mă leg de fiecare fărîmă de public, consider că e necesar ca fiecare să comunice în limite decente. Aşa, îmi permit să plec o săptămînă într-o zonă fără semnal (eu neavînd Internet pe telefon), şi să mă întorc vie, fără a-mi face griji că întreaga comunitate a reţelei nu a ştiut care au fost coordonatele geografice ale locaţiei mele, ce am mîncat, la ce oră am adormit, cîte ore am dormit şi cum am arătat la trezire.

Ioana Trăistaru este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Sf. Sava” din Bucureşti.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.