Prietenie adusă cu poşta
Pe Jelena am cunoscut-o acum mai bine de cinci ani, în Slovenia. Eram vreo 30 de tineri, majoritatea din foste ţări comuniste, şi ne petreceam două săptămîni în Maribor, la o şcoală de vară care se numea „Cosmopolitanism and The Global Community“. La început, fiecare dintre noi stătea mai mult cu cei din ţara lui. Părea mai simplu, mai natural şi nu necesita părăsirea zonei personale de confort. Treptat însă, aşa-zisele „bisericuţe“ şi-au schimbat componenţa, oamenii şi-au descoperit afinităţi, dar şi diferenţe (în mare parte culturale), iar discuţiile au început să se prelungească dincolo de sala de seminarii, în pauza de masă, apoi la o cafenea sau în parc...
Pe măsură ce grupurile se (re)compuneau, mi-am dat seama că mă apropiasem de Mirna şi de Jelena, două tinere din Zagreb. Cu cea din urmă împărtăşeam zodia, afecţiunea pentru limba şi cultura britanică şi plăcerea de a călători. Vorbeam ore în şir, într-o engleză asezonată cu cuvinte în română sau croată, rîzînd ori de cîte ori spuneam cîte un cuvînt care exista în ambele limbi. Înainte de reîntoarcerea în ţară, ne-am promis că ne vom revedea curînd şi am făcut schimb de adrese.
De atunci, cu precizie de ceas elveţian, primesc (şi trimit, la rîndu-mi) scrisori, felicitări, mesaje-n plic la fiecare aniversare, Crăciun, călătorie în altă ţară. Indiferent unde ne găsim în acel moment – pe Glob, precum şi în geografia propriei vieţi –, ne amintim una de cealaltă, punem mîna pe pix şi ne scriem. Comunicăm, ocazional, şi prin e-mail-uri sau mesaje pe Facebook, dar niciodată nu am întrerupt şirul de scrisori, lăsîndu-l să curgă lin, desfăşurîndu-se ca un fir călăuzitor pentru prietenia noastră prin corespondenţă.
E un mic ritual, dacă vreţi: găsirea cartolinei potrivite, lipirea timbrului, scrierea adresei, chiar lipsa de inspiraţie – cînd eşti în vacanţă şi singurele lucruri care îţi vin în minte sînt legate de vreme şi de ce frumos e oraşul în care te afli –, o ultimă privire aruncată spre a verifica dacă totul este în regulă, înainte de a o trimite... Ne-am înţeles însă, reciproc, bucuria de a cotrobăi în cutia poştală şi de a găsi acolo, printre facturi şi reclame volante, un plic venit de departe. Am înţeles plăcerea de a urca pe scări cu preţiosul plic şi de a descoperi în el fie şi cîteva cuvinte de la un om drag, care şi-a rupt cîteva minute din timpul său pentru a se gîndi la tine...
Anul acesta s-au împlinit cinci ani de cînd ne ştim, fără să ne mai fi văzut de la întîlnirea iniţială. În septembrie a venit şi plicul de la Jelena, care voia să-mi spună „La mulţi ani!“ şi că e musai să ne revedem, cît de curînd. Iar felicitarea începea chiar aşa: „My dear friend/pen pal...“
