Cînd aveam aripi

Publicat în Dilema Veche nr. 451 din 4-10 octombrie 2012
Cînd aveam aripi jpeg

Martie 2012, Bucureşti. Ies din sediul Editurii Cartea Românească şi îmi vine să zbor. Am semnat contractul, o să-mi apară o carte! Vreau să strig: am semnat, o să-mi apară o carte! Dar n-o să mă audă nimeni în urletul ăsta de motoare de pe Calea Victoriei. Pornesc agale spre Piaţa Victoriei, cu gîndul să iau metroul, să mă duc la redacţie – acolo e linişte – şi să strig: am semnat contractul! Trec prin faţa Bisericii Sfîntul Vasile cel Mare. Să-i dau nişte bani unei băbuţe, să aprind lumînări pentru ai mei, care s-au dus şi nu vor mai apuca să-mi citească această carte, să-i mulţumesc Domnului! Zbor! Parcă am semnat un contract cu Real Madrid! Trebuie să fac ceva deosebit. Dar ce să fac la 11,30, într-un Bucureşti care iese din iarnă? Să intru într-un bar, să beau o bere, ba nu!, un pahar cu vin, să-mi savurez victoria, să mă gîndesc la mine, numai la mine, cu emoţie. Nu la carte, numai la mine. E cam naşpa să beau singur, la ora asta! Niciodată n-am băut singur. Să beau cu cineva. Cu o femeie! Carmen e la farmacie, scoate pe bandă bonuri pe casa de marcat, ca de obicei, se luptă cu pacienţii isterizaţi de scumpirea medicamentelor; cu ce chef poate să zboare alături de mine, agăţată de cartea mea, în văzduh? Altă femeie din viaţa mea? Mă uit pe agenda contactelor din telefon – toate femeile sînt departe, n-are rost să le sun, ca un marţafoi care vrea să se laude. Au trecut vremurile. Mai bine să-mi sun prietenii, să strig, să acopăr motoarele de pe Calea Victorie: Lorine, lasă, dracului, creditele de nevoi personale de la CEC-ul tău din Motru, vino să bem la Bucureşti, am semnat contractul pentru o carte! Sigur ar fi venit în urmă cu 20 de ani. Acum e bancher „front-desk“. Dacă lasă baltă sucursala CEC, va fi concediat. Să-l sun pe Atila? E gomos, o să mă felicite rezervat, nu mă iartă pentru ce i-am făcut cîndva, nu are rost să-mi otrăvesc zborul cu amintiri. Pe Socolov? S-ar putea să fie beat la ora asta şi n-o să înţeleagă ce-i zic. Pe Stejaru? Alt gomos. M-am lămurit, n-am cu cine să beau! În fond, de ce trebuie să beau, să fac ceva acum, cînd am semnat pentru o nouă carte? Să am răbdare pînă va apărea în librării. Acum zbor. Cartea asta e suferinţa mea despre suferinţele altora. Pe ei ar trebui să-i anunţ.

Ajung la redacţie. Îmi deschid e-mail-ul. Am cîteva mesaje, dar le dau Delete. Deschid o adresă. Adresa la care i-am scris în fiecare zi, vreme de patru ani, patru ani de suferinţe. Să-i scriu: „Anunţ-o pe mama că o să-mi apară o carte...“ Scriu degeaba, mesajul ăsta nu ajunge în ceruri. Închid e-mail-ul. Ce avem azi în sumar, ce dracu’ să mai scriu la ziar?

Noiembrie 1988, Curtea de Argeş. Ies din chioşcul de ziare din spatele pieţei pustii. Se înserează. Deschid Viaţa studenţească: prima pagină – Ceauşescu, a doua pagină – Ceauşescu, a treia, a patra... În pagina 10: grupaj reportericesc despre vacanţa de vară ce-a trecut! Îmi descopăr numele sub un articol. E articolul meu, are titlul schimbat, dar ce contează!, e articolul meu, ultimul meu articol de student, îi sorb fiecare cuvînt, da, sînt cuvintele mele, mi-a apărut, în sfîrşit, îmi vine să chiui de bucurie, în sfîrşit, mi-a apărut! Nu e o capodoperă, dar e al meu. Îmi vine să alerg pe strada principală a oraşului amorţit, înfrigurat, întunecos. Pornesc spre cămin, dar ce să fac la cămin, că nu cunosc pe nimeni să-i arăt Viaţa studenţească! Îmi vine să opresc oamenii pe stradă, ştiţi cine sînt eu? Sînt autorul acestui articol din Viaţa studenţească, uitaţi aici, pagina 10, mi-au schimbat titlul, dar mi-a apărut aşa cum l-am scris, nu m-au cenzurat, nu sînt Blandiana sau Dinescu, nu e o capodoperă, citiţi-l acum, cît mai e lumină, nu-i aşa că are umor?

Fug la poştă, să dau telefon acasă, dar acasă nu avem telefon, tata are cererea depusă de cinci ani, degeaba! Să dau telefon la doamna Poşircaru, s-o cheme pe mama, să-i spun să cumpere Viaţa studenţească – mi-a apărut articolul, mamă!, ultimul meu articol de student, adio studenţie! Sînt de-o lună stagiar la fabrica de rîşniţe şi aspiratoare şi-mi vine să mă urc pe pereţi...

Îmi caut fise de trei lei pentru interurban, formez înfrigurat numărul în cabina telefonică din poştă – aici e cald, la mine în cameră e rece, foarte rece, şi la ora opt ne taie lumina în căminul de nefamilişti. Doamna Poşircaru nu răspunde. Peste jumătate de oră poşta se închide şi alt telefon interurban nu mai există în acest oraş în care nu cunosc pe nimeni, pe nimeni! Mai sun de trei ori, fără succes. Să trimit o telegramă? Telegrama are s-o sperie pe mama, numai morţii şi nou-născuţii sînt anunţaţi prin telegrame. Ies din poştă şi mă duc la Hotel Posada. Intru în restaurant, singura crîşmă din oraş care se închide la zece noaptea. Din întuneric, aud un glas: „Dom’ inginer, haideţi aici, la masă!“. Îl recunosc: Tănăsescu, frezorul de la mine din secţie. Mă aşez la masa lui şi îi strîng mîna. Tănăsescu e vesel, o să bea cu mine, noul inginer din secţie. „Vă fac cinste cu o ţuică!“, se angajează frezorul cu glas tare, să-l audă toţi muşteriii. Ascund Viaţa studenţească în buzunarul jachetei. Azi îmi dă de băut cu martori, săptămîna viitoare o să-mi ceară o zi liberă şi n-o să pot să-l refuz. O să-i dau liber, că doar nu dau libere din buzunarul meu! Hai să bem, Tănăsescule!

Petre Barbu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Pînă la capătul liniei, Editura Cartea Românească, 2012.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.