⬆
Cristian LUPŞA
E imposibil să nu devii altcineva
Scopul nostru rămîne să spunem povești care să sprijine oamenii și organizațiile să devină mai buni/bune.
„Puterea unei poveşti e universală“
"După patru ediţii – destul de uşor. Multora li se pare exotic şi fascinant că există un grup de oameni în România pasionaţi de munca lor şi se bucură că au ocazia să îi cunoască. Cei care se întorc spun că revin, şi pentru că zilele din Bucureşti sînt o bombă de energie."
10 motive ca să vii la The Power of Storytelling
The Power of Storytelling e construită pe ideea că poveștile sunt unelte transformaționale, atât personal, cât și organizațional sau social. Poveștile bine spuse pot să emoționeze, să educe, să ilumineze, să conducă, să panseze răni, să ne apropie de alții, să ne facă să (ne) aparținem.
„Fiecare eveniment ascunde o poveste“
"În ultimii ani, am observat o nevoie pe care o avem cu toţii, de a aparţine unei comunităţi, de a împărtăşi trăiri şi experienţe cu cei din jur. Poveştile au avut dintotdeauna rolul de a crea empatie şi emoţie, şi de a evidenţia lucrurile pe care le avem în comun."
Reviste de sufragerie şi nevoia de ele
Există o cameră în redacţia Decît o Revistă care, la prima vedere, arată ca orice sală de şedinţe. În centru sînt patru mese care formează un dreptunghi în jurul căruia pot sta 8-10 persoane, există un flip chart şi o tablă cît un perete, pe care se scrie cu markere.
Terapia virtuală
Anxietatea socială, acel ghem pulsînd de frică de evaluare, de judecată sau de critică, poate fi domolit, dacă nu chiar îmblînzit, printr-un tratament administrat online. Asta e concluzia unui grup de cercetători şi psihologi asociaţi cu Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj.
Reportajul, cum ar trebui să fie
În iunie 2007, Chris Jones, cel mai tînăr dintre colaboratorii permanenţi ai revistei americane Esquire, a citit o ştire despre viaţa într-o bază militară din Irak, care menţiona şi numele unui soldat recent decedat într-o misiune din zonă. Joe Montgomery, un sergent de 29 ani din Indiana, era unul dintre cei 4000 de soldaţi morţi pînă atunci în război.
Relevanţa digitală
În aprilie 2009, alături de cîţiva colegi jurnalişti şi designeri, am început un proiect independent numit Decât o Revistă, o revistă centrată pe eseuri şi jurnalism narativ, forme care necesită documentare exhaustivă şi un proces îndelungat de scriere şi rescriere. La prima vedere, DoR era opusul erei digitale: texte lungi, cu suişuri şi coborîşuri narative, un pariu într-o lume despre care se spune că nu citeşte.
Realitatea se mai cheamă şi viaţă
Într-un week-end din martie am fost la Craiova să vorbesc cu nişte liceeni despre jurnalism....
Sute de analişti politici de fotoliu
În decembrie 2002, la o recepţie organizată în onoarea unui senator ce împlinea 100 de ani, liderul de atunci al republicanilor din Senat, Trent Lott, şi-a amintit melancolic şi uşor nostalgic de zile...
La pachet şi peste graniţă, într-o direcţie sau alta
În martie, Angad Nagra s-a reîntors în clădirea gri şi impersonală din centrul oraşului St. Louis, unde cu trei luni în urmă îşi dăduse testul de cetăţenie....