Sute de analişti politici de fotoliu

În decembrie 2002, la o recepţie organizată în onoarea unui senator ce împlinea 100 de ani, liderul de atunci al republicanilor din Senat, Trent Lott, şi-a amintit melancolic şi uşor nostalgic de zilele trecute ale politicii din Mississippi. "Cînd Strom Thurmond a candidat la preşedinţie, am votat pentru el" - a spus Lott. "Sîntem mîndri de asta. Iar dacă restul ţării ar fi făcut la fel, nu am mai fi avut atîtea probleme de-a lungul anilor." Thurmond candidase în 1948 pe o platformă segregaţionistă. În acest context, discursul lui Lott era rasist, dar politicienii, jurnaliştii şi afaceriştii din public erau prea blazaţi de circuitul monden, ca să audă ceva nelalocul lui. Dar Josh Marshall, autor al blogului Talking Points Memo, a auzit. Liderul Senatului îşi declara nostalgic suportul pentru politica rasistă a sudului, care a dezbinat America atîţia ani. Marshall şi apoi alţi bloggeri au refuzat să lase povestea să moară. La puţin timp după, Lott demisiona din postul de lider. Momentul Lott a fost momentul în care Internetul a spart uşa şi s-a năpustit în viaţa politică pe care pînă atunci o pîndea doar prin geam. Cu cîţiva ani în urmă, Matt Drudge, zvonistul din spatele Drudge Report, publicase o informaţie care spunea că Bill Clinton ar fi avut relaţii sexuale cu o femeie aflată în practică la Casa Albă. Diferenţa era că Drudge publica o informaţie pe care o rumegau de cîteva săptămîni mai multe publicaţii americane. Replica lui Lott fusese ignorată de presa tradiţională. Blogurile sînt doar unul din fenomenele Internet pe care politicienii şi media americană au început să le ia în serios după alegerile din 2004. Astăzi este o cursă nebună pentru supremaţie pe net şi tot mai mulţi politicieni folosesc Internetul pentru strîns bani, iar partidele şi candidaţii comunică cu suporterii prin bloguri sau mesaje audio şi video. În acelaşi timp, cantitatea de informaţie, aruncată în apele virtuale, a dat naştere la sute de analişti politici de fotoliu. Penetraţia Internetului ajută cu siguranţă. Conform unui studiu, aproape 68% dintre americani sînt conectaţi la Internet, iar peste 40% din aceştia au conexiuni broadband (de bandă largă). New York Times discuta în aprilie problema schimbărilor pe care Internetul le-a adus în viaţa politică: "Democraţii şi Republicanii folosesc tot mai des e-mailuri, site-uri interactive, bloguri de candidat şi de partid şi mesaje electronice pentru strîngerea de donaţii, mobilizarea alegătorilor şi chemarea la mitinguri" - scrie Adam Nagourney. "Internetul - spun ei - pare să fie mult mai eficient şi mai ieftin decît instrumentele tradiţionale ale politicii, cum ar fi bătutul la uşă sau telefoanele." Cît de reprezentativ este un grup de cetăţeni care de multe ori ignoră orice fel de opinie contrară? Dacă momentul Lott i-a făcut pe politicieni să realizeze că ce fac şi ce spun e monitorizat şi disecat de o serie de noi comentatori, momentul Howard Dean i-a convins să-şi transfere campaniile şi pe Internet. La prezidenţialele din 2004, Dean şi strategul său, Joe Trippi, au construit o bază de suporteri înfocaţi prin intermediul Internetului ("Deaniacs"), suporteri care mai tîrziu au devenit o armată reală patrulînd din stat în stat şi promovîndu-l pe Dean. O bună parte dintre alegătorii care au ales să adere la reţelele virtuale unde puteau relaţiona cu alţii, ce le împărtăşeau ideile, au donat şi bani - un studiu al Institutului pentru Democraţie, Politică şi Internet arată că 80 % dintre alegătorii între 18 şi 34 de ani, care au donat bani pentru John Kerry, au făcut-o prin Internet. La fel s-a întîmplat în prima rundă a alegerilor pentru scaunul de senator din Connecticut, cînd challenger-ul Ned Lamont a adunat majoritatea fondurilor prin Internet, iar campania sa a fost propulsată din obscuritate în cîştigătoare de către blogurile politice de stînga. Ca răspuns, Josepth Lieberman, senatorul în funcţie, a lansat Joe2006.com, un site prin care speră să mai recupereze din terenul pierdut. Lupta pentru cea mai bună poziţionare virtuală a început devreme şi pentru prezidenţialele din 2008. Democratul Mark Warner, fost guvernator al statului Virginia, l-a angajat pe Jerome Armstrong, un blogger, să conducă campania online. Armstrong şi fondatorul influentului blog politic Daily Kos, Markos Moulitsas, sînt autori ai Chrashing the Gates, o carte ce vorbeşte despre era Internet a politicii americane democrate şi despre fenomenul people-powered politics reprezentat de blogurile politice. John Kerry nu a renunţat nici el la aspiraţiile prezidenţiale şi recent a făcut o vizită la sediul Facebook.com, un site cu peste 9 milioane de utilizatori înregistraţi. Facebook e o reţea socială, unde utilizatorii încarcă informaţii personale, fotografii şi pot comunica cu prietenii. Boston Globe scrie că Facebook va începe în curînd să vîndă spaţiu publicitar candidaţilor, pentru o sumă încă secretă. Această nouă democraţie virtuală e şi bună, şi rea, în funcţie de cum o priveşti. Pe de o parte, mulţi oameni au intrat într-un contact neintermediat cu viaţa politică şi cu candidaţii. Capacitatea de a analiza informaţii şi speech-uri care pînă nu demult erau bunuri de lux aflate în posesia mass media, au reimplicat oamenii în dialogul politic. Cetăţenii organizaţi virtual au devenit o forţă şi o voce pe care ceilalţi jucători la masa politică o ascultă cu atenţie. Pe de altă parte, Internetul e un spaţiu dominat de nişe. Cît de reprezentativ este un grup de cetăţeni, care de multe ori ignoră orice opinie contrară ce ar putea crea o dezbatere? În acelaşi timp, dacă media tradiţionale îşi pierd rolul de broker dintre putere şi populaţie, cui îi va reveni rolul de a traduce mesajul îmbîrligat şi manipulator al politicienilor? Aceste răspunsuri vor sosi, dar deocamdată toate taberele din politica americană muncesc la strîngerea de forţe. Democraţii s-au mişcat mai repede pe frontul online şi pentru că organizarea la nivel local a fost dintotdeauna un punct slab al partidului. Republicanii însă nu sînt cu mult în urmă, iar cînd campaniile vor intra în linie dreaptă în 2008, contrele virtuale vor crea o nebunie nemaivăzută în politica americană. ___________________ Cristian Lupşa a fost masterand în Jurnalism la University of Missouri-Columbia, locuieşte în Washington D.C. şi are propriul blog la www.owlspotting.com.