La pachet şi peste graniţă, într-o direcţie sau alta

În martie, Angad Nagra s-a reîntors în clădirea gri şi impersonală din centrul oraşului St. Louis, unde cu trei luni în urmă îşi dăduse testul de cetăţenie. În decembrie, Nagra, cetăţean britanic de origine indiană, răspunsese corect la zece întrebări despre America, iar mai tîrziu, într-un interviu, declarase organizaţiile la care e afiliat şi fusese întrebat dacă e membru al partidului comunist (răspunsul a fost "nu"). Nagra locuieşte în America de mai bine de 10 ani şi va termina facultatea în mai. Din martie e cetăţean. Ceremonia de depunere a jurămîntului a durat cîteva ore - timp în care zeci de oameni din toate colţurile planetei s-au strecurat în sala de tribunal, unde fiecare a găsit pe scaun un steag american şi o listă cu toţi cei care aveau să fie confirmaţi în acea zi. Pentru Nagra şi toţi ceilalţi prezenţi în sală a fost o zi mare - o victorie a imigranţilor. Astăzi, peste 11 milioane de imigranţi ilegali aşteaptă verdictul Congresului american, care de cîteva luni e prins într-o dezbatere aprigă despre siguranţa graniţelor şi despre viitorul celor care s-au aciuat în America fără hîrtii. George W. Bush a pornit discuţia în 2004, cînd a propus instituirea unui program de muncă pentru imigranţi pe o perioadă limitată. Aceştia ar veni în America, ar lucra cîteva luni şi apoi s-ar întoarce acasă. Ideile lui Bush nu au mers prea departe şi au fost atacate vehement de membrii propriului său partid, care consideră că strategia e prea blîndă. Propunerea legislativă a Camerei Reprezentanţilor, adoptată în decembrie 2005, e mult mai draconică şi propune, printre altele: construcţia unui gard lung de 1.100 de kilometri de-a lungul graniţei dintre America şi Mexic; eliminarea loteriei vizelor; amenzi de 25.000 de dolari angajatorilor care nu urmează toţi paşii necesari în verificarea statutului legal al muncitorilor. După votul reprezentanţilor, a urmat un show de cîteva săptămîni în Senat, unde negocierile sînt departe de a fi încheiate. Versiunea din Senat e mai temperată (camerele vor trebui să cadă la înţelege pe o variantă mediată) şi împarte imigranţii în trei categorii, în funcţie de perioada petrecută pe teritoriul american. Cei care sînt aici de peste cinci ani vor avea posibilitatea să facă cerere de rezidenţiat. Cei care sînt aici de mai mult de doi ani, dar mai puţin de cinci, vor trebui să se întoarcă la un punct de frontieră de unde, cu o viză nouă, vor avea posibilitatea să reintre cu un permis de muncă temporar. Cei care sînt în America de mai puţin de doi ani vor trebui să se întoarcă acasă şi să încerce să primească o viză. Dezbaterile din congres au scos în stradă peste un milion de protestatari, legali şi ilegali - organizaţi prin Internet şi prin mass-media de limbă spaniolă - care au mărşăluit şi scandat împotriva guvernului. Imigraţia ilegală e un subiect fierbinte pentru o Americă în an electoral, o Americă cu problemele economice şi cu o datorie imensă acumulată de administraţia Bush. Aceste probleme au început să neliniştească şi să înfurie alegătorii care nu vor să-şi vadă slujbele plecînd spre India şi salariile ciuntite de infuzia de străini dispuşi să lucreze pe bani puţini. Imigraţia nu e o problemă politică inventată - graniţele sînt poroase, salariile celor săraci sînt din ce în ce mai mici, iar America se schimbă demografic: în serialul The West Wing, noul preşedinte, Matt Santos, e un democrat din Texas născut din părinţi mexicani. Studii efectuate de centrul de cercetare Pew şi biroul de imigraţie creionează următorul portret: peste 11 milioane de imigranţi ilegali locuiesc astăzi în America - aproape de trei ori mai mulţi decît în 1992; peste 75 la sută dintre ei sînt din America de Sud; 56 la sută sînt mexicani; aproximativ cinci la sută din forţa de muncă e formată din imigranţi ilegali; 49 la sută dintre americani sînt de părere că valul de emigranţi din Mexic poate fi redus cu amenzi serioase date celor care angajează muncitori fără hîrtii; 33 la sută sînt de părere că mai mulţi agenţi la graniţă ar rezolva problema. Nouă la sută vor un gard de-a lungul frontierei. America, ţară creată de imigranţi, nu are de unde să se inspire. Europa, care s-a confruntat şi ea cu străini dornici de o viaţă mai bună, nu are multe poveşti de succes - mai ales acum, cînd se confruntă cu o populaţie numeroasă de musulmani care nu şi-au găsit locul în democraţiile seculare de acolo. În Germania, două landuri vor să experimenteze noi teste de cetăţenie, piperate cu naţionalism. Iniţiativa a fost poreclită "testul musulman" de către critici, din cauza întrebărilor menite să-i elimine pe fundamentaliştii islamici. O purtătoare de cuvînt a Ministerului de Interne din Baden-Würtenberg a declarat pentru Christian Science Monitor că provincia are dreptul să-şi selecteze cu atenţie viitorii cetăţeni. În Olanda, filozofia "singuri-împreună" (fiecare îşi vede de treaba lui, dar împreună sîntem Olanda) pare să fi eşuat. Imigranţii nu s-au integrat în societatea olandeză, iar uciderea regizorului Theo Van Gogh de către un fanatic de origine marocană în 2004 nu a făcut decît să pună paie pe foc. În martie, ministrul Rita Verdonk a introdus un test de cetăţenie care costă 350 de euro şi include vizionarea unui film ce conţine imagini cu homosexuali sărutîndu-se şi o plajă de nudişti. Verdonk spune că testul nu face decît să prezinte Olanda aşa cum e. Nici Franţa nu s-a descurcat mai bine, în ciuda faptului că ani de-a rîndul a fost modelul de urmat. Revoltele din toamna trecută, cînd peste 4.500 de maşini au fost incediate, nu au făcut decît să demonstreze că nu toţi imigranţii sînt de acord cu politica republicii. America va ieşi din 2006 cu o lege - probabil un compromis - dar rezultatul politic şi social e greu de anticipat. Ultima lege de acest gen, din 1986, a permis multor imigranţi să solicite rezidenţiat şi, mai tîrziu, cetăţenia. Probabil Congresul nu va fi la fel de generos în 2006, dar cu siguranţă nu va putea împacheta şi arunca peste graniţă cinci la sută din forţa de muncă şi nici nu va putea ridica o barieră de-a lungul unei graniţe ce se întinde pe mii de kilometri. Pînă la urmă, mulţi alţi imigranţi vor vedea săli de tribunal precum cea din St. Louis. Întrebarea e cît de greu le va fi să ajungă acolo. Cristian Lupşa este ziarist, locuieşte în Washington, D.C., unde lucrează la "Proiectul pentru Excelenţă în Jurnalism".