Realitatea se mai cheamă şi viaţă
Într-un week-end din martie am fost la Craiova să vorbesc cu nişte liceeni despre jurnalism. Înainte de curs le dădusem să citească un articol despre un puşti de 16 ani, fundaş la juniorii Rapidului, care visează să devină profesionist. Textul se întindea pe opt pagini de revistă şi totuşi l-au devorat. Au înţeles imediat că nu era vorba doar despre fotbal sau despre Florin. Putea fi orice şi oricine " politică sau ştiinţă, adolescenţi sau adulţi ", şi articolul ar fi fost la fel: o poveste despre vise şi perserverenţă. Era un text despre banalul vieţii, cu personaje, acţiune şi emoţii. Şi era jurnalism. Jurnalismul nu moare, dar se schimbă, iar în această schimbare ştirea pierde din valoare pe zi ce trece. Cei trei-patru care n-au fost atît de impresionaţi (din vreo 25) mi-au spus că ei consideră că jurnalismul trebuie să vorbească despre lucruri grele şi grave " Ce lege s-a votat? Ce disponibilizări s-au făcut? Pe unde au trecut inundaţiile? Corect, le-am spus. Jurnalismul e şi despre lucruri grele şi grave. Dar cîţi dintre voi citiţi ştiri, pronunţările seci despre lucruri grave, redate aproape identic în toată media, tipărită sau electronică? Tot ei au ridicat mîna. Şi ceilalţi se informau " dar nu vînau ştiri. Jurnalismul nu moare, dar se schimbă, iar în această schimbare ştirea pierde din valoare pe zi ce trece. Unitatea de bază a profesiei e acum peste tot: pe canalele de ştiri, în buletinele dedicate, prin ziare. Dar pînă a urmat fluxul editorial şi a ajuns la consumator, acesta a prins-o deja pe scrol la TV, în actualizările de pe Twitter sau în posturile de pe bloguri. Majoritatea jurnaliştilor încă trăiesc cu nevoia de a fi primii care dau ştirea, chiar dacă asta înseamnă aceeaşi superficialitate de care îi acuză pe cei care nu fac parte din tagmă. Da, agenţiile de presă vor continua să servească informaţia imediată " dar noi ceilalţi ar trebui să ne reorientăm dacă vrem să supravieţuim. Nu de ştiri şi de comentarii ducem lipsă " sîntem copleşiţi de oameni care încearcă să ne vîndă ceva şi să ne convingă de ceva. Lumea fiecăruia e o colecţie de poiene ale lui Iocan şi în fiecare se dezbate aprig. Ce ne lipseşte sînt jurnaliştii care să ne arate impactul unui eveniment; jurnaliştii care înţeleg că banalul ne preocupă mai mult decît extraordinarul; jurnaliştii care să ne arate cum iubim, cum cîştigăm, cum pierdem, cum construim. Nu ducem lipsă de ştiri şi păreri. Ducem lipsă de poveşti despre lumea în care trăim. Reportajul este un gen jurnalistic menit să spună poveşti despre ce şi cine ne înconjoară: grele sau uşoare, triste sau vesele, toate despre oameni. F. Brunea-Fox, părintele reportajului românesc, le răspundea astfel celor care-l întrebau unde găseşte aşa subiecte extraordinare: "Dar ce înţelegi dumneata printr-un subiect
