Reviste de sufragerie şi nevoia de ele

Publicat în Dilema Veche nr. 465 din 10-16 ianuarie 2013
Reviste de sufragerie şi nevoia de ele jpeg

Există o cameră în redacţia Decît o Revistă care, la prima vedere, arată ca orice sală de şedinţe. În centru sînt patru mese care formează un dreptunghi în jurul căruia pot sta 8-10 persoane, există un flip chart şi o tablă cît un perete, pe care se scrie cu markere. Doar că la noi, această cameră se numeşte sufragerie, şi nu doar pentru că redacţia e într-un apartament de bloc, ci şi pentru că pe mesele astea, odată lipite de perete, stau la fel de des farfurii cu mîncare, pahare cu vin şi boxe pentru muzica ce ne acompaniază chefurile. Tot aici ne-am uitat la filme, am proiectat meciuri de la Euro 2012, am jucat boardgames şi ne-am serbat aproape fiecare zi de naştere din ultimii doi ani – cei născuţi vara au noroc şi de terasa sufrageriei, teren pentru un campionat de degustat beri, spaţiu de grătăreală, agoră pentru dezbateri politice.

Toate au venit natural şi fac parte din identitatea revistei şi a echipei.

Ideea din spatele DoR împlineşte în martie patru ani şi s-a născut, ca multe lucruri bune, la o bere. Fiind o mînă de jurnalişti frustraţi de cum se lucra (şi se lucrează) în trusturile de presă din care veneam, ne-am gîndit să producem un număr de revistă inspirat de publicaţiile pe care le consideram etalon pentru ce ne doream să facem – jurnalism narativ în cheia The New Yorker, piperat cu cîteva elemente frivole, cum fac Wired sau Intelligent Life.

Intenţionam să scoatem un singur număr şi speram că piaţa de reviste din România va vedea că nu e imposibil să-şi ridice standardele – atît pentru conţinut, cît şi pentru vizual. Intram într-o zonă independentă, care rămăsese aproape pustie după închiderea Re:Publik şi Omagiu şi – deşi DoR se axa pe jurnalism de profunzime şi eseuri, nu pe artă şi cultură – am fost îmbrăţişaţi de un public care, ca şi noi, simţea lipsa unei reviste interesate să surprindă zeitgeist-ul românesc.

Am primit un feedback la primul număr al DoR, pe care nici nu l-am visat cît am scris la Esquire şi Tabu, publicaţii cu angajaţi cumsecade, dar gîtuite de corporaţii pentru care conţinutul era maculatura dintre reclamele ce finanţau stilul de viaţă. Cititorilor le-a păsat de grija cu care am construit DoR şi ne-au îndemnat să continuăm, aşa că am făcut-o, deşi habar n-aveam cum puteam să susţinem revista şi unde s-o ducem.

Ştiam de la început că, deşi începuserăm în plină recesiune economică, nu existăm ca să facem bani, ca majoritatea revistelor de la chioşcuri. Existăm să publicăm poveşti adevărate, relevante, muncite, care spun ceva despre cum trăim şi le permit cititorilor să înţeleagă în profunzime un om sau o situaţie. Nu e nimic în neregulă cu a face bani, dar, din păcate, în presa românească – şi mai ales în reviste – această necesitate a mutilat relevanţa conţinutului, a sacrificat calitatea şi a făcut ca mai fiecare produs de 100-120 de pagini de la chioşcuri să fie un efort superficial. (N-am nimic cu profilul revistelor, unele sînt menite să fie mai puţin grave, dar şi asta implică standarde de calitate şi strategii editoriale dincolo de „scriem ce ne vine“.)

Nu mai am azi iluzii că revistele româneşti vor dori să fie mai bune, mai relevante şi mai interesante pentru publicul lor. Dar ceva s-a schimbat de cînd am scos primul DoR în 2009: au apărut alte 8-10, poate chiar mai multe reviste independente (tipărite şi virtuale), mult mai creative şi curajoase decît oferta de pe tarabe. Majoritatea acoperă zona de cultură urbană, artă contemporană şi stil, dar priorităţile lor sînt diferite: pentru că nişte oameni simt nevoia de a se exprima, pentru că există subiecte nenumărate care sînt neabordate de presa comercială, pentru că vor să ofere ceva relevant publicului cu care stau de vorbă.

Dacă combinaţia este corectă, cu toţii speră să poată trăi din ce fac.

Putem discuta ore întregi subiectul sustenabilităţii. O parte dintre întrebări sînt marile dileme ale presei din toată lumea, nu numai de la noi: ce şanse are o publicaţie independentă?, ar trebui să apară pe hîrtie sau online?, va omorî Internetul printul?, există vreun viitor financiar?, şi aşa mai departe.

Răspunsurile sînt pe atît de diverse pe cît sînt publicaţiile existente.

Ce este sigur e că nevoia care ne strînge pe noi, cei de la DoR, în sufragerie, atît la şedinţele de luni cît şi la petrecerile de sîmbătă, n-a dispărut şi n-a fost satisfăcută de alte iniţiative ale marii media (nici nu va fi prea curînd). E mai puţin nevoia de a avea un loc de muncă sau de a profesa „în presă“, cît e nevoia de a împărţi un spaţiu cu alţi oameni care n-au încetat să creadă că standardul de calitate al profesiei pe care au ales-o poate fi mai sus, că efortul va fi pînă la urmă răsplătit, că există poveşti în România care trebuie spuse dacă vrem să ne înţelegem ca naţie şi să luăm decizii în cunoştinţă de cauză.

E o speranţă pe care n-o au doar unii jurnalişti, ci şi unii medici, unii procurori, unii profesori şi alţi practicanţi de diverse meserii, oameni care încă n-au plecat şi nici n-au spus „merge şi aşa“.

Cristian Lupşa este editorul publicaţiei Decît o Revistă, un trimestrial de jurnalism narativ ce publică poveşti din România de azi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.