presa online - acces gratuit sau plătit?

Times a introdus plata pe conţinutul online; New York Times are, de cînd îşi „taxează“ cititorii online, peste 225.000 de abonaţi; cîteva trusturi media din Slovacia au decis să introducă plata pentru cititorii ediţiilor electronice. Ş.a.m.d. Pe scurt: variantele online ale tot mai multor ziare şi reviste le cer cititorilor să plătească pentru ceea ce „consumă“.

După ce Internetul a început să se dezvolte cu adevărat (adică să fie o reţea deschisă, potenţial, oricărui posesor de computer personal), ziarele şi revistele păreau să-şi fi găsit o „a doua natură“, construindu-şi versiuni online. La începutul anilor ’90, acestea presupuneau, în primul rînd, texte şi (pe ici, pe colo, cît permitea tehnologia) niscaiva imagini.

Cu sau fără conţinut online plătit, ziarele şi revistele deja nu mai sînt ce au fost. În jurul publicaţiilor cresc afaceri colaterale care să aducă venituri suplimentare. Într-o lume măsurată de-a lungul şi de-a latul (şi ţinută din scurt!) de specialiştii în marketing, publicaţiile au devenit şi brand-uri. Aşa încît se inventează şi aplică noi tehnici de a aduce bani din vînzarea brand-ului, a imaginii, a notorietăţii şi respectabilităţii ziarului.

Am putea scrie mii de poveşti despre ce se întîmplă pe web-ul românesc, insulă cu insulă, navigator lîngă navigator, dar pînă nu scăpăm din logica unui cotidian în care reciclăm acelaşi conţinut, nu putem spune publicului că-i vindem altceva decît distracţie. Cînd ai un ecran în faţă, distracţia lecturii online se plăteşte prin acceptarea publicităţii, adică prin răspîndirea atenţiei.

Circulă cîteva locuri comune despre presa online. Se spune, de pildă, că pe Internet trebuie să scrii scurt: textele lungi sînt bune pe hîrtie, dar îi adorm pe cititorii de pe web. Şi neapărat să fii interactiv: dacă omu’ n-are posibilitatea să comenteze, să dea „like“, să „şeruiască“ articolul cu prietenii – l-ai pierdut de client. Se mai spune că, presa fiind o afacere, subiectele tratate se supun necondiţionat regulilor pieţei

Internetul la români este unul dintre puţinele lucruri care ar putea ajuta la eliminarea (sau măcar diminuarea) „complexului bulgăresc“: în materie de viteză pe Internet, sîntem pe primele locuri în lume, ne comparăm doar cu „cei mari“, nu cu vecinii de peste Dunăre. În acelaşi timp, cine, cum, de ce, cît utilizează Internetul rămîn nişte întrebări (cam) fără răspunsuri.

În aprilie 2009, alături de cîţiva colegi jurnalişti şi designeri, am început un proiect independent numit Decât o Revistă, o revistă centrată pe eseuri şi jurnalism narativ, forme care necesită documentare exhaustivă şi un proces îndelungat de scriere şi rescriere. La prima vedere, DoR era opusul erei digitale: texte lungi, cu suişuri şi coborîşuri narative, un pariu într-o lume despre care se spune că nu citeşte.