Unde dai şi unde curge

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
Unde dai şi unde curge jpeg

Să treci examenul de admitere la liceu așa cum visai era mare lucru în 1995. De acest prag și de trecerea lui depindea accesul la facultate, de care depindea viața. N-o puteam articula așa limpede la 14 ani și nici nu eram în stare să demasc absurditatea ideii că un viitor de calitate e condiționat de două examene: unul de română și unul de mate.

Crescusem protejat de tulburările ultimilor ani de comunism și de bezmeticeala tranziției. Tîrgu Mureș era special – așa sîntem învățați acolo – și, deși cu cîțiva ani înainte era să erupă într-un război interetnic, păstra o sofisticare dată și de poziția geografică: „exact în mijlocul țării“. (Abia mai tîrziu m-am uitat la hartă mai atent.) Părinții mei erau medici, un neurochirurg și un oncolog în devenire, prima generație din familiile lor care făcuse facultate, într-un oraș cu o universitate de Medicină cocoțată impozant pe un deal. (Tata spunea că Tîrgu Mureș e ca Roma: stăm pe șapte dealuri. Ca și în cazul hărții, e păcat să verifici astfel de informații.)

Știam că sînt studenți în halate albe în clădire, că se fac disecții pe oameni, deși eu nu fusesem decît în camerele în care mama făcea disecții pe broaște, camere care arătau și miroseau cum îmi imaginam laboratoarele din romanele cu Sherlock Holmes. Acolo urma să ajung și eu, și nu țin minte să fi existat vreun dubiu. Doar nu aveam să fim prima generație locală de medici care nu produce o a doua.

Nu știu dacă aveam vreo afinitate pentru medicină. Marile mele pasiuni în perioada aia erau emisiuni cu Lolite care cîntau și dansau pe Italia 1, euro-dance-ul german și scandinav pe care-l împărțeam în topuri anuale și colecția de science-fiction de la Nemira. Asta cînd nu găseam ceva nou de Sandra Brown sau Pavel Coruț, o combinație de sexualitate și conspiraționism naționalist bine valorizate politic astăzi. Îmi plăceau și calculatoarele, deși nu-mi era clar ce altceva poți face cu ele în afară de etichete pentru casete.

„Informatică“, mi-a zis un coleg pe la începutul clasei a VIII-a, cînd conspiram să dăm admitere la liceul tehnologic. Cred că ai mei au îngălbenit cînd le-am spus. Erau absolvenți de „Papiu“, „cel mai bun liceu din oraș“, și era implicit că-i voi urma. Pe acolo trece drumul spre Medicină – la propriu –, nu printr un liceu de cartier găzduit într-o clădire cu estetica unui bloc de nefamiliști. Nu țin minte să-mi fi interzis să dau acolo, dar ceva trebuie să se fi întîmplat de-am ajuns să dau la „Papiu“, cu prima opțiune pentru informatică.

Ierarhizarea opțiunilor trebuia să dea siguranță, dar mie mi-a creat panică: am pus informatica pe primul loc, apoi real-engleză, apoi filologie și la coadă am lăsat secția pe care o absolvise și tata, și care deja suna prăfuit: mate-fizică.

Nu eram bun nici la una, nici la alta. De fapt, palmaresul meu academic aducea mai degrabă a final de carieră. De la 10 pe linie în clasele I-III trecusem, în anii ’90, la primul premiu II și apoi coborîsem de pe podium, la fel de mediocru în catalog cum eram în echipa de fotbal: jucătorul care prinde prima echipă doar pentru că banca de rezerve e aglomerată de alegeri regretabile.

Ăsta era contextul în care am dat prima probă, limba română, din care am ieșit cu 7,80. Calificativul mă caracteriza perfect. Neglijabil peste medie, la fel cum erau liceul, orașul, aspirațiile multora dintre noi pe atunci. Cred că nota am aflat-o însă doar după al doilea examen, cel de mate.

De mers înspre el am mers singur, cu aceleași emoții paralizante care m-au făcut în facultate să recurg la metale grele ca soundtrack calmant. Nu țin minte să fi fost răcit, dar, probabil pe fond nervos, odată ce a început examenul eram cobză. Eram într-o sală cu geamuri mari, în liceul în care voiam să ajung, o clădire centrală construită în România de demult și speram că inamicii n-or să mă oprească.

Inamicii erau mucii. Curgeau ca niciodată, indiferenți la repetatele mele încercări de a-i retrage. Repet: nu țin minte să fi fost răcit și oricum nu cred c-aș fi fost capabil să-mi cumpăr șervețele. Fiind vară, n-avem nici mîneci pe care să-i șterg, așa că scriam și-mi trăgeam nasul, scriam și-mi trăgeam nasul. Asta pînă cînd supraveghetoarea mi-a spus răspicat: „Îți mai tragi o dată nasul și te dau afară.“

Afară. Adică dincolo de ușă, cu exer­cițiile abandonate, cu nici o șansă să intru la „Papiu“, să-mi fac părinții mîndri, să ajung să fac disecții pe broaște și pe oameni. Poate doar o admitere de toamnă la liceul de cartier rămînea în cărți, dar ce s-ar fi ales de mine? Probabil nimic, iar în postcomunism asta era inacceptabil. Cum să fii nimic, cînd puteai fi totul?

Lupta cu mucii era mai dură decît cea cu ecuațiile. Nu puteam să-i opresc, nu aveam unde să-i suflu, așa că, din disperare, m-am aplecat, am strîns o baltă în palmă și întins-o în interiorul băncii. Eram mort de frică și îngenuncheat de rușine – combinația ideală cînd dai examen la o materie pe care n-o stăpînești.

Am luat 5,22, o notă pe care n-o s-o uit niciodată, pentru că, împreună cu cea de la română, mi-a dictat soarta. Media era prea mică pentru informatică, dar și pentru real-engleză, chiar și pentru uman. Abia a fost suficientă să mă strecoare printre ultimii în a doua clasă de mate-fizică.

Intrasem la „Papiu“, unde lăsasem o grămadă de muci în bancă, dar nu la A sau la B, ci la F, ca tipul care intră printre ultimii în vagon, roșu de la efortul de a prinde trenul, suficient de fericit că a reușit încît să-i simți disperarea, suficient de deșirat încît să-i miroși vinovăția. Dacă acest prim examen fusese un referendum care arăta cît de pregătit eram pentru viața pe care înțelesesem că trebuie să o am, atunci votul fusese o răsunătoare respingere. Toate examenele pe care le-am dat după aceea au fost o încercare de a repara ce stricasem în vara mucilor de nestăpînit, adică de a mă repara pe mine. 

Cristian Lupșa este jurnalist și editor Decât o revistă.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.