Pastila de linişte

Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Pastila de linişte jpeg

- psihiatrul, dincolo de naraţiuni şi filozofii -

Există mister în jurul lucrurilor care se întîmplă în cabinetul unui psihiatru. Unii consideră că el poate fi din cînd în cînd bun, dar majoritatea e de acord că de cele mai multe ori este rău. Este rău pentru că, văzut din afară, cabinetul e un soi de purgatoriu, nu doar al nefericirii, ci şi al ruşinii. O dublă oglindă încadrează şi ecranează psihiatria: nu e neapărat adevărat că pacientul meu e marcat în ochii societăţii, ci mai curînd că cel ce ar putea veni la mine se vede pe el însuşi marcat pentru societate.

E unul dintre motivele pentru care persoana anxioasă vrea să fie urgent liniştită de psihiatru: „N-am luat-o razna, nu-i aşa, domnule doctor?“, sau să stabilească rapid limita etichetelor: „Să ştiţi că nu sînt nebun!“.

Căci da, anxiosul ajunge la psihiatru pentru că anxietatea însăşi este trăirea urgenţei.

Nu e o decizie uşoară: oricine poate fi victima anxietăţii, omul obişnuit, adaptat în societate, pentru care stigma nu are nici măcar sensul ei pervers. Dar după mai multe treceri pe la camere de gardă şi seturi de analize inexplicabil de normale, deşi cu puţin înainte credeai că te sufoci, că ai un infarct, că înnebuneşti, strîngi din dinţi şi accepţi sugestia de a merge şi la psihiatru. E o sugestie de trei ori lezantă, la început: pe lîngă teama de a fi marcat, ea ar implica neîncrederea în realitatea senzaţiilor tale şi, cel mai grav, teama că totuşi eşti nebun, sau rişti să fii în viitorul apropiat, deci meriţi din plin psihiatria.

Spinul din talpă e tocmai teama, nicidecum obiectul ei imaginat. Noi îi spunem „anxietate“, spre a o distinge de temerile cu obiect real. Anxietatea este teama fără obiect imediat, este modul fiziologic în care oamenii şi o bună parte din restul regnului animal fac faţă unui mediu ostil, atunci cînd un rău este probabil chiar înainte să fie numit. Cînd anxietatea este excesivă, cel afectat va căuta mai întîi în aval, unde nu e nimic de găsit (e.g., analizele normale). Dar anxietatea devine o tulburare psihică în adevăratul sens al cuvîntului de abia apoi, cînd începe să fie propriul ei obiect. Cînd trăieşti cu groaza următorului atac de panică, cînd nu te mai recunoşti pe tine însuţi în carapacea de teamă.

Anxietatea ca atavism e una dintre naraţiunile pe care le pot oferi pacienţilor cu anxietate. Naraţiunile liniştesc, şi o fac indiferent dacă sînt sau nu susţinute de dovezi ştiinţifice: totul e să aibă sens în mintea celui care o ascultă. Ca să fim oneşti, ar trebui să preferăm naraţiunile care au şanse să fie adevărate, dar sînt mulţi care le preferă pe cele mai fantastice şi mai lipsite de suport, atîta timp cît au mai multă „semnificaţie simbolică“ – în termenii lui Lévi-Strauss. Poveştile sînt un lucru extrem de puternic, însă psihiatrul nu se poate limita la o poveste, altfel nu şi-ar merita calitatea de medic. Reducţionist sau nu, în medicină naraţiunea se cheamă placebo.

Or, împotriva anxietăţii, există remedii doar parţial explicate de placebo: medicamentele psihotrope. Ele aparţin aproape exclusiv psihiatriei (psihologii şi unii terapeuţi nu le pot prescrie) şi constituie adesea cel mai solid şi mai concret ajutor pe care îl putem oferi omului anxios, atunci cînd simpla încordare a voinţei, acel „prin mine însumi“ pe care pacientul îl invocă cu deznădejde progresivă, începe să se epuizeze.

Există în mod sigur un substrat genetic şi biochimic al anxietăţii, care nu le exclude şi nici nu e clar separat de cele psihosociale. Ştim multe despre el, deşi lucrurile nu sînt nici pe departe atît de clare pe cît ni le dorim. Ştim că putem exercita influenţe, de exemplu, asupra serotoninei din creier, pentru a ameliora anxietatea, dar asta nu înseamnă nicidecum că serotonina ar fi „hormonul fericirii“.

În momentul în care psihiatrul realizează că omul dinaintea lui ar beneficia şi de pe urma unui tratament medicamentos, începe un întreg dans simbolic. Cît nu ai ajuns la capătul funiei, prima reacţie va fi cea de respingere a oricărui tratament. Din cauza ideilor greşite („dă dependenţă“), a stigmatului şi a autostigmatului („dacă iau medicamente sînt oficial bolnav sau nebun“), din cauza neînţelegerii mecanismului de acţiune.

Psihiatrul trebuie să explice cumva şi că mecanismul de acţiune nu e complet cunoscut, şi că există o gaură neagră neuro-psihologică, între fizic şi minte, pe care nu încetăm să o explorăm, dar pe care încă nu o înţelegem. Trebuie însă s-o facă fără să pară un ignorant sau un cercetător care foloseşte pacientul pe post de cobai.

Parada imediată e „vreau ceva naturist“, urmată de „nu cred în medicamente“. Unii preferă să continue să caute obiectul temerii, să se reîntoarcă la nesfîrşitele analize scumpe, alţii vor să mai foreze puţin în filonul „voinţei“. Psihoterapia sună bine pe hîrtie, complementar farmacologiei sau de una singură, dar accesul majorităţii oamenilor la ea e destul de redus (ca timp, finanţe, disponibilitate).

Pasul următor este să explici că există două tipuri principale de medicamente împotriva anxietăţii. Anxioliticele ajută doar la nevoie, de exemplu cînd simţi că se instalează un atac de panică. Au efect rapid şi limitat în timp şi sînt preferate de pacienţi, nu doar datorită eficienţei imediate, ci şi, în mod inexplicabil, datorită unei mai bune reputaţii, deşi ele sînt cele mai periculoase, pentru că dau obişnuinţă şi, în cele din urmă, dependenţă, dacă sînt folosite sistematic. Clasa de medicamente cu adevărat eficace pe termen lung este cea a antidepresivelor. Ele nu ajută la nevoie şi nici de la început, dar se apropie mai mult de cauzele anxietăţii, pentru că, după un timp, pot fi întrerupte fără sindrom de sevraj şi fără revenire a simptomelor.

Desigur, datoria mea e să explic, nu să vînd. Pacientul este un om liber şi poate să-mi refuze intervenţia, fără nici o dilemă etică pentru mine.

Anxietatea nu răpeşte, doar ea, discernămîntul şi responsabilitatea unui om faţă de propria viaţă. Eu pot propune o soluţie: cel din faţa mea se poate gîndi la ea, o poate folosi sau nu, după cum vrea. Nici măcar nu pot spune, precum colegii de alte specialităţi, că anxietatea este o boală şi atît, şi că are o cauză delimitată pe care o putem combate, cum stau lucrurile cu pneumonia, de exemplu. Anxietatea înseamnă suferinţă, dar eticheta „anxietate“ nu se poate aplica corect unei categorii naturale, ci este doar atît: o etichetă care pune nişte idei în ordine, acolo unde dezordinea de idei este un inamic al sănătăţii mintale.

Sarcina psihiatrului de a prescrie medicamente e departe de a fi simplă. Psihofarmacologia clinică este una dintre cele mai dificile practici medicale. Dificultatea are mai multe ordine de mărime: mai întîi, psihicul nu este o maşină cu pîrghii ce pot fi acţionate, aşa cum îşi imaginau psihiatrii erei clasice. Herni Ey era probabil mult mai aproape de adevăr cînd vedea psihicul ca pe o arhitectură stratificată, dinamică, şi există întotdeauna nu doar o distanţă, ci şi o diferenţă de nivel de cunoaştere între cauze (mai mereu incomplet cunoscute) şi efecte: gînduri, sentimente, depresii, halucinaţii.

Corelaţii între mecanismul presupus al diverselor tipuri de medicamente şi felul în care ele pot combate lucrurile rele ce se petrec cu mintea noastră există, însă niciodată liniare, niciodată foarte evidente, dar prezente; or, aici totul depinde de simţul clinic al psihiatrului, care include adesea, spre deosebire de alte specialităţi, o latură profund subiectivă.

În al doilea rînd, nici unul dintre medicamente nu are un efect „pur“. Primele antidepresive, a căror eficacitate nu a fost deocamdată întrecută cu adevărat, erau „murdare“, neselective în acţiunile lor. Psihotropele nu sînt gloanţe, ci alice: nu nimereşti centrul ţintei, ci o arie mai largă pe ea. Un bun psihofarmacolog trebuie să transforme acest inconvenient în avantaj.

În al treilea, în afară de partea clinică, de discuţia cu pacientul şi cei apropiaţi lui, nu avem alte informaţii clare. În anxietate, nu există analize şi teste de laborator care să ne îndrume, aşa că adesea navigăm în întuneric. Din fericire, şansele de succes terapeutic sînt destul de mari, dar ideal este să reuşeşti de prima dată. Nici un medicament nu este neapărat mai eficace decît restul, statistic vorbind, dar statistica îşi pierde valoarea cînd vorbim despre o singură, unică persoană.

Pînă la urmă, de asta există psihiatria. Psihiatrul nu este cel ce curăţă societatea de elemente nedorite, nici un căutător al „abisurilor spiritului“, ci meseriaşul care ştie să interpreteze dovezile emise de ştiinţă, pentru a putea oferi ajutor atunci cînd e nevoie, un ajutor concret şi valoros, dincolo de naraţiuni şi filozofii.

Vlad Stroescu este psihiatru specialist. A terminat medicina şi rezidenţiatul de psihiatrie în Bucureşti şi a practicat psihiatria de urgenţă, şase luni, la Spitalul general din Metz, Franţa. În ultimi doi ani, profesează într-o policlinică din Bucureşti şi îşi definitivează studiile doctorale în antropologie medicală.

Foto: Andrei Pungovschi

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.