Antidotul românesc

Privesc cu teamă spre luna decembrie. Ştiu de pe acum cum o să fie luna asta cu alegerile! Le-am trăit de 22 de ani, din 4 în 4 ani, o dată vara, o dată toamna, în satul meu. De data asta tot circul se va muta în decembrie. Cu mulţi ani în urmă aşteptam această lună. Venea să aştearnă linişte şi mister, să alunge griji şi să trezească speranţă. De cînd luna decembrie a devenit luna cadourilor, moşii şi crăciuniţele au asaltat-o şi au transformat-o în luna alergării spre supermarket, în luna promoţiilor de tot felul.

Cum s-au gîndit politicienii să toarne, peste propaganda comercială, propagandă politică?

Luna începe cu 1 decembrie. Peste scandaluri oltchimice se va intona imnul naţional, iar peste acuzaţii reciproce, vom întinde Hora Unirii.

Eroii altui veac vor sta la masă cu DD-ul. Din studiouri TV, candidaţii la parlamentare vor alerga să depună coroane. Unii – la Alba. Alţii – la Iaşi. Fiecare în colegiul său.

După această deschidere festivă va urma ultima săptămînă de campanie. „Săptămîna patimilor.“

Maşinile cu tineri îmbrăcaţi nu în tricourile partidelor, ci în şubele acestora, vor flutura steagurile dintre nămeţi.

„Priveşte cum urlă-n decembrie“ va deveni, probabil, refrenul acestei ierni.

Ce va înţelege omul votant din toate astea? Că fiecare cu ale lui!

Realizatorii de emisiuni vor să stai în faţa TV-ului. Să te uiţi, amuzat sau scîrbit, dar să te uiţi, la imaginile cu oameni de tot felul care susţin sus şi tare că ei sînt buni şi ceilalţi, răi. Realizatorii de spoturi publicitare cu bomboane şi beculeţe şi multe cărnuri vor dori să nu rămîi nepăsător la îndemnul „Nici o masă fără porci!“.

După ce lumea o să se sature de îndemnuri comerciale şi după ce-şi vor face şi plinul ideologic, vor ieşi afară.

Acolo vor fi ei. Candidaţii. O să le îngheţe nasul în pozele de pe stîlpi şi de pe garduri. Dar cel mai rău va fi pentru activiştii de pe maşinile electorale – că doar nu va striga nimeni pe la porţi pustii, cu gerul izbindu-l în faţă!

Cum spuneam, în casă va fi cutia neagră, plină de guri uriaşe ce vor propaga lozinci despre „dreptate“, „interes naţional“, „educaţie“, „sănătate“.

Afară vor fi ei. Cu maşinile. Înaintînd cu greu prin zăpadă, vor lăsa să curgă din difuzoare îndemnul cu votul pentru „bine“, „dreptate“, „interes naţional“.

Imaginile şi sunetele – televizate sau nu – nu vor ajunge la mintea românului. E din ce în ce mai greu. Nimeni nu mai crede. Frigul din casă, sărăcia, impozitele, sfîrşitul de an sînt ziduri în care se sparg mesajele propagandiştilor. Sînt antidotul românului la propagandă. Aceste ziduri şi un fel de a fi al românului, care lasă să treacă pe lîngă el vorbele, care expediază în proverbe („Vorba multă, sărăcia omului“) excesul de logoree.

Dacă omul de la ţară mai iese totuşi la vot o face pentru că opreşte maşina la poarta lui, îi mai dă o ţuică şi îl duce în centrul satului. Acolo e urna în care îşi aruncă votul pentru unul sau altul dintre domnii pe care i-a văzut pe gardul lui, dar pe care nu i-a întîlnit niciodată. Acolo e urna, dar sînt şi mulţi oameni pe care nu i–a văzut de mult, ocupat cu griji şi treburi. E o Poiană a lui Iocan, în care ţăranul s-a lăsat dus. Îşi va şterge cu dosul palmei chiciura de pe mustaţă. Va pufăi rar dintr-o ţigară împrumutată, în timp ce, privindu-l pe băiatul înalt, cărătorul, va răspunde la mesaj cu acel: „Mă, taică, de ce ai mai venit să mă iei pe mine de-acasă? Sînt bătrîn, nu văd unde să pun ştampila... Mai zi o dată unde-i ăla pe care zici că trebuie să-l ştampilez? Sus sau jos, pe hîrtia aia?“.

În aşteptarea lecţiei de vot, îşi va încălzi mîinile la aburii din pahar, atent să nu curgă pe candidaţi stropi de ţuică fiartă. Se va aşeza apoi pe o bancă de 25 de milioane apărută într-un parc de milioane înaintea altor alegeri. Obosit, îi va trimite la mama lor pe toţi cei care, din iulie pînă în decembrie, i-au spus vrute şi nevrute, lui, care era la strîns de fîn, lui, care a dat toată ziua la zăpadă.

Dacă le dă totuşi votul e pentru că l-au scos un pic la plimbare, e pentru că trebuie să iasă cineva şi domn.
Şi apoi, e mulţumit că se termină în sfîrşit cu pălăvrăgeala politică de la TV. Vine Crăciunul şi poate o dau ăştia pe Maria Ciobanu cu „Sanie cu zurgălăi“ sau pe băiatul ăla Fuego cu „Împodobeşte, mamă, bradul“. E mulţumit şi pentru că porcul i-a umplut frigiderul, că vinul e tocmai bun. Înţeapă la limbă. O curăţă de înjurături şi de opinii politice.

Claudia Mariela Trăncuţă este profesoară de istorie la Şcoala generală din Cartojani, judeţul Giurgiu.