Instrumentalizarea mass media - interviu cu Ioana AVĂDANI

Publicat în Dilema Veche nr. 453 din 18-24 octombrie 2012
Instrumentalizarea mass media   interviu cu Ioana AVĂDANI jpeg

În urma a ceea ce vedem la televiziunile noastre „de ştiri“ sau a ceea ce citim în ziarele noastre „quality“, e cazul să tragem concluzia că idealul unei prese imparţiale şi profesioniste (care nici nu s-a născut bine) e pe cale să dispară?

Ne putem plasa, de amorul jocului, în atitudinea catastrofică, de gen „Da’ ce mai e cum a fost?“, şi să ne convingem că asistăm la sfîrşitul prea puţin glorios al presei româneşti, încă ne-dată bine în pîrg. Aş introduce doar o nuanţă: sfîrşitul presei „aşa cum o ştim“ – şi aici putem intra în lungi filozofii despre ce mai este presă, mass-media şi jurnalism în zilele noastre. Adică ale Internetului şi mobilului... Că televiziunile noastre „de ştiri“ şi presa „quality“ de la noi au definiţii proprii ale jurnalismului de calitate – e de necontestat. Dar nu cred că jurnalismul este cel care va dispărea, ca atare, ci doar aceste canale mediatice care au abuzat de poziţia lor de forţă, de influenţa şi de credibilitatea de care se bucurau necondiţionat (ei, nici asta nu era tocmai bine...) şi care au nesocotit dorinţa de informaţie şi inteligenţa consumatorului.

În lume a apărut conceptul de „foxification of news“. Cît de puternică vi se pare pe plan global tendinţa de a transforma mass-media în instrument de propagandă?

O simt – şi în cercurile noastre profesionale (că şi noi, ongiştii, tot se cheamă că avem anturaj profesional) poartă un nume mai tehnic: i se spune „instrumetalizarea mass-media“. În esenţă, toată lumea este conştientă de influenţa pe care mass-media o au asupra publicului şi îşi doreşte să beneficieze de această influenţă. Se caută „instrumentalizarea mass-media“ pentru cauze nobile, precum dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, sau pentru promovarea unor agende politice sau pentru cîştigarea unui avantaj comercial. Cei care urmăresc acest lucru uită (sau nu ştiu, sau se fac că uită) că influenţa mass-media s-a născut tocmai din libertatea lor de a-şi stabili agenda, din a decide în interiorul redacţiilor ce se publică şi ce nu, pornind de la interesul publicului. Şi că instrumentalizarea (sau utilizarea mass-media în scopuri propagandistitice) va duce rapid la moartea lor.

Cum se pot apăra oamenii de propaganda politică sau de feluritele manipulări ce le sînt servite prin mass-media (care la noi, în ultimii ani, a devenit, mi se pare, extrem de rafinată şi de eficientă în acest domeniu)?

Există un singur remediu eficace la manipulare: gîndirea critică, „citirea“ cu discernămînt a unor surse încrucişate. Din păcate, nici gîndirea critică nu este la mare trecere în România, nici accesul la surse încrucişate nu face parte din obişnuinţele noastre de consum mediatic. „Românul mediu“ priveşte un singur jurnal de ştiri (cel în care îşi regăseşte ideile, deci şi confortul intelectual sau emoţional) şi citeşte (dacă îl mai citeşte) un singur ziar. Soluţie nu există decît pe termen lung: educaţie în competenţe media (media literacy, cum i se spune) şi educarea gîndirii critice, care ar trebui să fie, în opinia mea, coloana vertebrală a întregului sistem de educaţie.

În primii ani de după Revoluţie, mulţi jurnalişti păreau să practice un partizanat din convingere; de la un moment dat însă, partizantul lor a devenit interesat şi unii s-au transformat în adevăraţi propagandişti. Ce s-a întîmplat, de fapt?

La începutul anilor ’90, se purta jurnalismul mesianic (vedeţi, avem denumiri pentru orice). Acel tip de jurnalism în care jurnalistul făcea lumea mai bună prin scrierile sale (mai ales scrierile; televiziunea privată era la începuturile ei), fiind şi anchetator, şi judecător – şi aspirînd şi la postul de călău. Finele acelui deceniu i-a găsit pe jurnalişti polarizaţi şi apropiaţi de taberele ideologice sau politice. La începutul anilor 2000, cînd presiunea politică asupra presei a devenit vizibilă şi palpabilă, partizanatul a atins cote extrem de intense, astfel încît puteai liniştit să trăieşti într-o realitate paralelă, dacă citeai doar oficiosul partidului tău. În mod paradoxal, relaxarea presiunii politice asupra mass-media i-a găsit pe jurnalişti nepregătiţi să-şi asume libertatea. Era mai simplu să „lupţi“ împotriva cuiva, decît să prezinţi echilibrat situaţia şi să inviţi publicul să-şi formeze singur opinia. La fel de drept este că nici publicul nu era pregătit pentru o astfel de ofertă mediatică şi cerea verdicte. Campaniile electorale din 2008-2009 au „legalizat“, într-un fel, partizanatele. Au fost campaniile electorale cu cele mai mari amenzi aplicate de CNA, iar televiziunile au acceptat să plătească amenzile, continuînd practicile sancţionate. Ni s-a semnalizat, în felul acesta, că importantă nu este informarea corectă şi onestă a publicului, ci promovarea agendei proprii. În opinia mea, acela este un punct de inflexiune în evoluţia mass-media din România, momentul în care a devenit clar că media nu acţionează în interesul publicului, ci al celor care iau decizii. Noi sîntem simple puncte de rating. Criza economică din anii care au urmat a accentuat această tendinţă de monetizare a politicii editoriale – a face bani din cedarea libertăţii editoriale –, aşa că acum nu numai presiunea politicului apasă asupra presei, ci şi (sau mai ales) cea economică.

Credeţi că putem spera ca piaţa şi concurenţa să regleze de la sine lucrurile, aşa încît fenomenul partizanatului în presă să se diminueze – sau dimpotrivă?

Fenomenul partizanatului nu va dispărea, ci se va diversifica. Nu trebuie să mai gîndim în termeni de medii tradiţionale – ziar, Radio, Televiziune, căci Internetul a schimbat şi piaţa, şi regulile jocului. Internetul îi permite fiecăruia dintre noi să consume produse înalt personalizate (ne putem agrega propriile „jurnale de ştiri“, utilizînd surse şi platforme diverse), care să răspundă unor interese extrem de înguste. În industrie se vorbeşte deja de „nişa de unu“ – fiecare individ reprezintă o piaţă. În atari condiţii, este evident că orice consumator se va duce către acele locuri care îi consolidează credinţele şi convingerile (mai degrabă decît în locurile unde şi le simte criticate sau neacceptate). Ne vom expune singuri la „propagandă“, cu drag. De aceea revin la soluţia pe termen lung: educaţia. Dacă nu sîntem învăţaţi să apreciem, să valorizăm confruntarea de idei, să reevaluăm chiar şi lucrurile care ne plac, atunci bătălia e pierdută dinainte.

Ce soluţii are la ora actuală, în România, un jurnalist care vrea să-şi facă profesia în mod corect?

Destul de puţine – mai ales dacă vrea să şi trăiască de pe urma exercitării acestei profesii. Din păcate, redacţiile au fost aprig lovite de criza economică şi au rămas să funcţioneze cu un număr redus de jurnalişti. Aceştia suportă imens presiunea timpului, trebuind să suplinească munca celor plecaţi. În atari condiţii, calitatea muncii editoriale scade şi tentaţia compromisului este, uneori, de neevitat. Şi nu mă refer neapărat la compromisul moral, ci la cel profesional, în care laşi să treacă materiale de slabă factură, pentru că nu ai timp sau putere sau resurse să le faci mai bine. Dar nu aş dori să generalizăm şi să credem că toţi jurnaliştii fac rabat de la calitate sau de la etică.

Ce şanse credeţi că are un telespectator care urmăreşte, de pildă, Antena 3 şi B1 TV, în paralel, să distingă informaţia corectă, să înţeleagă ceva care să-i fie de folos?

Îţi trebuie nervi tari şi mult timp la dispoziţie ca să faci acest exerciţiu – iar foloasele sînt mai degrabă teoretice. Ambele posturi utilizează accente emoţionale, umorale, care fac apel la afect, nu la judecată critică. Noi îţi dăm adevărul, ţie nu-ţi rămîne decît să te enervezi. Este – cum spuneam – extenuant să încerci să „te enervezi“ cînd într-o parte, cînd în alta şi apoi să faci media aritmetică. Dar să nu uităm că televiziunile îşi pierd treptat rolul de furnizor predominant de informaţie – Internetul este mai prompt şi mai mobil. Televiziunilor le revine sarcina de a pune în context şi de a aduce „opinie“ – şi fac asta, cum am spus, apelînd la afect. E o opţiune...

Pînă la urmă, la ce foloseşte presa imparţială?

„Presa imparţială“ este un mit urban – ca şi românul imparţial. Noi toţi avem credinţe şi preferinţe şi acţionăm – şi în plan politic, şi în plan profesional – în baza acestora. Jurnalistul este şi el om, decizia editorială este un act subiectiv. Ceea ce trebuie să ne preocupe nu este imparţialitatea presei, ci onestitatea ei, modul în care ea îşi îndeplineşte misiunea de agent al interesului public, furnizînd informaţie onestă, corectă, factuală, şi opinie diversă, bazată pe fapte. Restul – agregarea „adevărului“ – trebuie să se petreacă în minţile noastre. Dar ele se cer pregătite, antrenate pentru acest exerciţiu. De aceea, eu nu cred că scăderea credibilităţii de care se bucură presa în România este un lucru eminamente rău. Trebuie doar completată cu elemente de tehnică profesională. Şi ce anume face dintr-un material de presă un material „bun“? În condiţiile în care cu toţii suntem, virtual, generatori de conţinut mediatic (loc rezervat anterior doar jurnaliştilor), trebuie să începem să gîndim „jurnalistic“.

Ioana Avădani este director al Centrului pentru Jurnalism Independent. 

a consemnat Andrei MANOLESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.
casa anglia istock jpg
Motivul incredibil pentru care o familie de români din Anglia a trebuit să își evacueze casa. Proprietarului nu i-a venit să creadă
Un caz complicat a avut loc în Anglia, iar o familie de români a fost nevoită să evacueze locuința în care trăiau. În cele din urmă, situația a ajuns în fața instanței, iar locatarii sunt nevoiți să își găsească o altă casă.
elefant foto shutterstock
Transformarea excrementelor de animale în descendenți, proiectul care ar putea salva speciile pe cale de dispariție
Excrementele animalelor ar putea fi pot fi folosite pentru salvarea speciilor pe cale de dispariție, cred cercetătorii. Posibilitatea este explorată pornind de la faptul că unele celule sunt încă vii în bălegar.
Românii cu salarii mici sunt nevoiti sa isi calculeze banii  Foto Freepik com jpg
Cum se descurcă mulți români cu salarii minime: „Toată viața am învârtit datorii și am albit la 30 de ani”
Salariul minim pe economie a crescut de la 1 ianuarie 2025, însă pentru numeroși români nivelul acestuia continuă să fie prea mic pentru a le satisface nevoile esențiale ale vieții. Unii dintre ei au povestit cum trăiesc cu el.
tori spelling
Faimoasa actriță care a dezvăluit că nu bea apă niciodată: „Cum de mai trăiesc, nimeni nu știe”
Cu toate că apa este esențială pentru sănătatea noastră, se pare că o celebră actriță, cunoscută pentru rolul său din „Beverly Hills. 90210”, a mărturisit că nu suportă apa și o evită complet. Este vorba despre Tori Spelling, care a precizat că aceasta îi provoacă greață imediat ce o bea. În plus, î
Declaraţie de impozit
Până la ce dată mai poți beneficia de reducerea de 10% la plata impozitului pe casă în 2025
Statul a reglementat de mai mulți ani posibilitatea de a plăti taxele și impozitele cu o reducere de 10%, dacă plata se face integral până la o anumită dată.