Instrumentalizarea mass media - interviu cu Ioana AVĂDANI

Publicat în Dilema Veche nr. 453 din 18-24 octombrie 2012
Instrumentalizarea mass media   interviu cu Ioana AVĂDANI jpeg

În urma a ceea ce vedem la televiziunile noastre „de ştiri“ sau a ceea ce citim în ziarele noastre „quality“, e cazul să tragem concluzia că idealul unei prese imparţiale şi profesioniste (care nici nu s-a născut bine) e pe cale să dispară?

Ne putem plasa, de amorul jocului, în atitudinea catastrofică, de gen „Da’ ce mai e cum a fost?“, şi să ne convingem că asistăm la sfîrşitul prea puţin glorios al presei româneşti, încă ne-dată bine în pîrg. Aş introduce doar o nuanţă: sfîrşitul presei „aşa cum o ştim“ – şi aici putem intra în lungi filozofii despre ce mai este presă, mass-media şi jurnalism în zilele noastre. Adică ale Internetului şi mobilului... Că televiziunile noastre „de ştiri“ şi presa „quality“ de la noi au definiţii proprii ale jurnalismului de calitate – e de necontestat. Dar nu cred că jurnalismul este cel care va dispărea, ca atare, ci doar aceste canale mediatice care au abuzat de poziţia lor de forţă, de influenţa şi de credibilitatea de care se bucurau necondiţionat (ei, nici asta nu era tocmai bine...) şi care au nesocotit dorinţa de informaţie şi inteligenţa consumatorului.

În lume a apărut conceptul de „foxification of news“. Cît de puternică vi se pare pe plan global tendinţa de a transforma mass-media în instrument de propagandă?

O simt – şi în cercurile noastre profesionale (că şi noi, ongiştii, tot se cheamă că avem anturaj profesional) poartă un nume mai tehnic: i se spune „instrumetalizarea mass-media“. În esenţă, toată lumea este conştientă de influenţa pe care mass-media o au asupra publicului şi îşi doreşte să beneficieze de această influenţă. Se caută „instrumentalizarea mass-media“ pentru cauze nobile, precum dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, sau pentru promovarea unor agende politice sau pentru cîştigarea unui avantaj comercial. Cei care urmăresc acest lucru uită (sau nu ştiu, sau se fac că uită) că influenţa mass-media s-a născut tocmai din libertatea lor de a-şi stabili agenda, din a decide în interiorul redacţiilor ce se publică şi ce nu, pornind de la interesul publicului. Şi că instrumentalizarea (sau utilizarea mass-media în scopuri propagandistitice) va duce rapid la moartea lor.

Cum se pot apăra oamenii de propaganda politică sau de feluritele manipulări ce le sînt servite prin mass-media (care la noi, în ultimii ani, a devenit, mi se pare, extrem de rafinată şi de eficientă în acest domeniu)?

Există un singur remediu eficace la manipulare: gîndirea critică, „citirea“ cu discernămînt a unor surse încrucişate. Din păcate, nici gîndirea critică nu este la mare trecere în România, nici accesul la surse încrucişate nu face parte din obişnuinţele noastre de consum mediatic. „Românul mediu“ priveşte un singur jurnal de ştiri (cel în care îşi regăseşte ideile, deci şi confortul intelectual sau emoţional) şi citeşte (dacă îl mai citeşte) un singur ziar. Soluţie nu există decît pe termen lung: educaţie în competenţe media (media literacy, cum i se spune) şi educarea gîndirii critice, care ar trebui să fie, în opinia mea, coloana vertebrală a întregului sistem de educaţie.

În primii ani de după Revoluţie, mulţi jurnalişti păreau să practice un partizanat din convingere; de la un moment dat însă, partizantul lor a devenit interesat şi unii s-au transformat în adevăraţi propagandişti. Ce s-a întîmplat, de fapt?

La începutul anilor ’90, se purta jurnalismul mesianic (vedeţi, avem denumiri pentru orice). Acel tip de jurnalism în care jurnalistul făcea lumea mai bună prin scrierile sale (mai ales scrierile; televiziunea privată era la începuturile ei), fiind şi anchetator, şi judecător – şi aspirînd şi la postul de călău. Finele acelui deceniu i-a găsit pe jurnalişti polarizaţi şi apropiaţi de taberele ideologice sau politice. La începutul anilor 2000, cînd presiunea politică asupra presei a devenit vizibilă şi palpabilă, partizanatul a atins cote extrem de intense, astfel încît puteai liniştit să trăieşti într-o realitate paralelă, dacă citeai doar oficiosul partidului tău. În mod paradoxal, relaxarea presiunii politice asupra mass-media i-a găsit pe jurnalişti nepregătiţi să-şi asume libertatea. Era mai simplu să „lupţi“ împotriva cuiva, decît să prezinţi echilibrat situaţia şi să inviţi publicul să-şi formeze singur opinia. La fel de drept este că nici publicul nu era pregătit pentru o astfel de ofertă mediatică şi cerea verdicte. Campaniile electorale din 2008-2009 au „legalizat“, într-un fel, partizanatele. Au fost campaniile electorale cu cele mai mari amenzi aplicate de CNA, iar televiziunile au acceptat să plătească amenzile, continuînd practicile sancţionate. Ni s-a semnalizat, în felul acesta, că importantă nu este informarea corectă şi onestă a publicului, ci promovarea agendei proprii. În opinia mea, acela este un punct de inflexiune în evoluţia mass-media din România, momentul în care a devenit clar că media nu acţionează în interesul publicului, ci al celor care iau decizii. Noi sîntem simple puncte de rating. Criza economică din anii care au urmat a accentuat această tendinţă de monetizare a politicii editoriale – a face bani din cedarea libertăţii editoriale –, aşa că acum nu numai presiunea politicului apasă asupra presei, ci şi (sau mai ales) cea economică.

Credeţi că putem spera ca piaţa şi concurenţa să regleze de la sine lucrurile, aşa încît fenomenul partizanatului în presă să se diminueze – sau dimpotrivă?

Fenomenul partizanatului nu va dispărea, ci se va diversifica. Nu trebuie să mai gîndim în termeni de medii tradiţionale – ziar, Radio, Televiziune, căci Internetul a schimbat şi piaţa, şi regulile jocului. Internetul îi permite fiecăruia dintre noi să consume produse înalt personalizate (ne putem agrega propriile „jurnale de ştiri“, utilizînd surse şi platforme diverse), care să răspundă unor interese extrem de înguste. În industrie se vorbeşte deja de „nişa de unu“ – fiecare individ reprezintă o piaţă. În atari condiţii, este evident că orice consumator se va duce către acele locuri care îi consolidează credinţele şi convingerile (mai degrabă decît în locurile unde şi le simte criticate sau neacceptate). Ne vom expune singuri la „propagandă“, cu drag. De aceea revin la soluţia pe termen lung: educaţia. Dacă nu sîntem învăţaţi să apreciem, să valorizăm confruntarea de idei, să reevaluăm chiar şi lucrurile care ne plac, atunci bătălia e pierdută dinainte.

Ce soluţii are la ora actuală, în România, un jurnalist care vrea să-şi facă profesia în mod corect?

Destul de puţine – mai ales dacă vrea să şi trăiască de pe urma exercitării acestei profesii. Din păcate, redacţiile au fost aprig lovite de criza economică şi au rămas să funcţioneze cu un număr redus de jurnalişti. Aceştia suportă imens presiunea timpului, trebuind să suplinească munca celor plecaţi. În atari condiţii, calitatea muncii editoriale scade şi tentaţia compromisului este, uneori, de neevitat. Şi nu mă refer neapărat la compromisul moral, ci la cel profesional, în care laşi să treacă materiale de slabă factură, pentru că nu ai timp sau putere sau resurse să le faci mai bine. Dar nu aş dori să generalizăm şi să credem că toţi jurnaliştii fac rabat de la calitate sau de la etică.

Ce şanse credeţi că are un telespectator care urmăreşte, de pildă, Antena 3 şi B1 TV, în paralel, să distingă informaţia corectă, să înţeleagă ceva care să-i fie de folos?

Îţi trebuie nervi tari şi mult timp la dispoziţie ca să faci acest exerciţiu – iar foloasele sînt mai degrabă teoretice. Ambele posturi utilizează accente emoţionale, umorale, care fac apel la afect, nu la judecată critică. Noi îţi dăm adevărul, ţie nu-ţi rămîne decît să te enervezi. Este – cum spuneam – extenuant să încerci să „te enervezi“ cînd într-o parte, cînd în alta şi apoi să faci media aritmetică. Dar să nu uităm că televiziunile îşi pierd treptat rolul de furnizor predominant de informaţie – Internetul este mai prompt şi mai mobil. Televiziunilor le revine sarcina de a pune în context şi de a aduce „opinie“ – şi fac asta, cum am spus, apelînd la afect. E o opţiune...

Pînă la urmă, la ce foloseşte presa imparţială?

„Presa imparţială“ este un mit urban – ca şi românul imparţial. Noi toţi avem credinţe şi preferinţe şi acţionăm – şi în plan politic, şi în plan profesional – în baza acestora. Jurnalistul este şi el om, decizia editorială este un act subiectiv. Ceea ce trebuie să ne preocupe nu este imparţialitatea presei, ci onestitatea ei, modul în care ea îşi îndeplineşte misiunea de agent al interesului public, furnizînd informaţie onestă, corectă, factuală, şi opinie diversă, bazată pe fapte. Restul – agregarea „adevărului“ – trebuie să se petreacă în minţile noastre. Dar ele se cer pregătite, antrenate pentru acest exerciţiu. De aceea, eu nu cred că scăderea credibilităţii de care se bucură presa în România este un lucru eminamente rău. Trebuie doar completată cu elemente de tehnică profesională. Şi ce anume face dintr-un material de presă un material „bun“? În condiţiile în care cu toţii suntem, virtual, generatori de conţinut mediatic (loc rezervat anterior doar jurnaliştilor), trebuie să începem să gîndim „jurnalistic“.

Ioana Avădani este director al Centrului pentru Jurnalism Independent. 

a consemnat Andrei MANOLESCU

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.