Anti-propaganda

Publicat în Dilema Veche nr. 453 din 18-24 octombrie 2012
Anti propaganda jpeg

„Ştiţi care e diferenţa dintre
Goebbels şi ăştia?
Goebbels avea cultură.“ 

(o doamnă de 71 de ani) 

Despre care „ăştia“ e vorba, alegeţi dvs. Aproape la oricine v-aţi gîndi, n-o să greşiţi prea tare.

Este propaganda un rău în sine? Fireşte că nu. Conform dicţionarului, vorbim despre „Acţiune de răspîndire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a cîştiga adepţi“. Nu-i normal? Propaganda este pentru politicieni ceea ce e publicitatea pentru produse şi servicii.

Există propagandă în orice stat din lume? Fireşte că da. Ba încă, logic, avînd o dezvoltare liberă mult mai îndelungată, e mai extinsă, mai variată, mai persuasivă, mai puternică.

Şi, atunci, care e problema?

Prima problemă e mistificarea. Acţiunea „sub acoperire“. Mimarea independenţei.

O mică paranteză. Se face în mod curent confuzia între publicitatea gratuită şi publicitatea mascată, acuzate la grămadă. Dacă un canal de comunicare – mai ales unul privat – vrea să facă publicitate gratuită pentru ceva e treaba lui, sînt banii lui (pierduţi), e o decizie managerială ca oricare alta, care poate aduce beneficii pe altă cale. Cu o singură condiţie – valabilă şi în cazul publicităţii plătite: să nu fie mascată. Publicul să ştie că e reclamă, şi nu căderea sinceră în admiraţie a publicaţiei respective (a postului TV etc.).

Similar, un ziar de partid (nu vi se pare ciudat că nu mai există nici unul?; în anii ’90 existau) este absolut stimabil, ca şi un post TV care – chiar fără să fie plătit de un partid – îşi declară oficial şi deschis simpatia pentru el şi prestează în consecinţă.

Din păcate, nu avem aşa ceva, ci canale mass-media care-şi clamează echidistanţa, dar lovesc constant într-un singur grup de partide şi politicieni. Vorbim, fireşte, despre independenţa politică, perfect posibilă, spre deosebire de cea economică, prin definiţie limitată: cum ar fi să ataci banca unde îţi ţii banii? Sau patronul. Sau partenerii de afaceri ai acestuia. N-ar fi vorba despre independenţă ori curaj, ci de tembelism.

Independenţa politică, în schimb, este posibilă şi ar trebui să fie regula, cîtă vreme – repet – canalul respectiv nu este în mod declarat angajat politic. De precizat că independenţa nu înseamnă neapărat ştiri seci şi plictiseală, nu exclude notele critice sau laudative, implicarea, pasiunea, indignarea sinceră, ironia sau umorul. Nuanţarea a făcut-o minunat Tia Şerbănescu, tot în anii ’90: România liberă (ziarul în care scria la acea vreme) „este independentă, dar nu e indiferentă“.

Or, în realitatea curentă ce avem? Nici un jurnalist ori canal mass-media nu şi-a asumat deschis, printr-o declaraţie (statement), susţinerea pentru o anumită parte a spectrului politic. Nu numai la nivel de partide, dar nici măcar la nivel de ideologie („Sîntem un ziar de dreapta“). Însă majoritatea îi atacă la greu doar pe unii.

În afară de a fi necinstită, această atitudine este – de la un punct încolo – frustrantă, mai ales că se extinde şi la nivelul publicului: eu, unul, n-am avut ocazia, vreme de 23 de ani, să stau de vorbă cu nici un simpatizant declarat al FSN (PDSR, PSD, USL), ci doar cu oameni care care spun „În nici un caz nu-mi place Iliescu (Ponta, Antonescu), dar nu pot să nu observ că Băsescu ăsta...“, după care urmează exclusiv critici la adresa actualului preşedinte şi a PDL. De partea cealaltă, da, cunosc destui „portocalii“ declaraţi, dar invers nu. E un fenomen ciudat, care ar merita studiat şi explicat.

A doua problemă a propagandei „made in Romania“ e calitatea sa extrem de scăzută. Declarat sau nu, un post TV luptă la baionetă împotriva unui om politic, partid sau alianţă de partide; OK, trecem peste onestitate – dar măcar o face bine? Profesionist, credibil, inteligent, persuasiv, subtil, cu umor? Aproape niciodată. Propaganda politică în România este grosolană. Nu cunoaşte nici un fel de limite de bun-simţ. Merge pînă acolo încît le atribuie politicienilor merite sau culpabilităţi legate de starea vremii sau criza economică mondială.

Logica de tip „four legs good, two legs bad“ nu poate fi imputată clasei politice. E normal ca un partid să susţină că tot ceea ce proiectează, declară şi face el este bun, şi orice lucru care aparţine adversarilor e rău. Că ar putea s-o facă într-un mod elegant, că ar fi frumos ca, măcar din cînd în cînd, să spună „Ceea ce au făcut ceilalţi în privinţa asta nu era rău, dar noi avem un plan şi mai bun“ – asta ţine, mă tem, de specificul naţional. Sîntem ţara în care, în tribunele unui meci de fotbal, „Hai, Steaua!“ e înlocuit aproape cu totul de „Uă, Dinamo!“ (asta pe stil vechi, că pe stil nou expresiile nu pot fi reproduse). Dar, una peste alta, la nivelul atitudinii generale, de principiu, nu e şocant că discursurile politice sînt animate de prejudecăţi, de un exclusivism care împarte lumea în „buni“ şi „răi“, aşa cum, pe vremuri, scria pe tablă elevul de serviciu cînd lipsea profesorul.

Şocant e că o face presa. La modul cel mai maniheist cu putinţă şi cu mijloacele cele mai rudimentare:

● împiedicînd să vorbească invitaţii din tabăra adversă, luîndu-i peste picior, întrerupîndu-i, punîndu-le întrebări în cascadă şi nelăsîndu-i să răspundă la ele, lăsîndu-i pe „ai noştri“ să-i jignească şi să le ia vorba din gură;

● distorsionînd declaraţiile, interpretîndu-le după bunul plac, scoţîndu-le din context;

● propagînd şi împămîntenind bîrfe nicicînd confirmate, pe principiul „se ştie că“;

● invocînd surse obscure şi, fireşte, anonime, sub pretextul protejării acestora;

● folosind construcţii de tipul „nu ştiu dacă e adevărat, dar am auzit că“ – după care poţi să spui absolut orice, doar ţi-ai exprimat îndoiala, nu?;

● dînd dimensiuni apocaliptice unor informaţii minore;

● şantajînd lacrimogen publicul, inclusiv prin fondul muzical;

● practicînd un populism deşănţat;

● incitînd la proteste şi violenţă;

● inventînd, pur şi simplu.

Principiul suprem este „Calomniaţi, calomniaţi, tot va rămîne ceva“. Puţini oameni consideră că merită să-şi exercite dreptul la replică (mulţi fiind, pe bună dreptate, scîrbiţi de ideea de a avea orice fel de relaţie cu asemenea jurnalişti); dacă o fac – replica lor poate că e reprodusă, dar e şi comentată sarcastic-miştocar; nu toţi cei care au auzit calomnia ajung să afle despre răspunsul la ea; şi, peste toate, chiar dacă publicul ia cunoştinţă şi de acuzaţie, şi de apărare, funcţionează implacabil şi stupid convingerea că „fără foc nu iese fum“. „N-o fi chiar cum au zis ăia, dar ceva-ceva tot e adevărat, nu vorbeau ei chiar fără nici o bază!“ În realitate, ba da, fumul poate fi stîrnit artificial, în absenţa vreunei combustii, un „caz“ poate fi fals cap-coadă şi „ăia“ vorbesc deseori fără absolut nici o bază.

Bine, dar de ce? Foarte simplu: pentru bani şi alte interese (nu neapărat materiale), iar uneori (şi) dintr-o ură sinceră. Fireşte, toţi avem antipatii spontane, plus alte probleme personale, dar nimic nu-i dă unui ziarist dreptul să-şi transforme nevoile, frustrările, neîmplinirile, nemulţumirea de sine şi antipatiile în false subiecte de presă. Acasă, el are libertatea totală să-i spună nevestei sau unui amic „Nu pot să-l înghit pe Ionescu!“, în ziar sau în studioul TV acest sentiment nu are voie să transpară.

Fireşte, există şi jurnalişti echilibraţi, şi canale civilizate. Dar se cam pierd în masa de propagandişti.

Propaganda este, pe scurt, firească atunci cînd e făcută de un politician în favoarea sa, a colegilor, a partidului ori a aliaţilor; este normală şi cînd aparţine unui jurnalist sau organ de presă care s-a declarat deschis de partea cuiva; dar este cel puţin jenantă cînd e practicată sub stindardul independenţei.

Mai ales că, de regulă, nici măcar nu aduce argumente în favoarea cuiva sau a ceva (ideologie, proiect, program, idei, prestaţie, performanţe), ci numai acuzaţii isterice – uneori justificate în conţinut, aproape niciodată în formă – la adresa „ălora“. Din acest punct de vedere, nici nu-şi prea merită numele de propagandă, e mai degrabă o anti-pagandă.

Tudor Călin Zarojanu este jurnalist şi scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Bogdan Petriceicu Hasdeu png
Controversele cuvintelor moștenite de la daci. Savantul care a descoperit „limba traco-dacică”
Numeroși cercetători au căutat de-a lungul timpului să explice originea arhaică a unor cuvinte românești, unii atribuindu-le origini dacice. Sunt cel puțin 200 de astfel de cuvinte, substantive comune, nume proprii și denumiri de plante medicinale.
front 1 jpg
Robotul acesta îţi face curat prin casă! Poate îndeplini o gamă largă de sarcini
Filmele SF în care roboţii inteligenţi făceau curăţenie, găteau şi spălau rufe au devenit realitate!
Demisie concediere FOTO Shutterstock jpg
Jumătate din angajați au demisionat, la un moment dat, din cauza mediului „toxic” în care munceau
În premieră în România, în acest an, siguranța locului de muncă și echilibrul viață profesională – viață personală sunt considerate mai importante decât salariul (88% și 86% față de 84%) de către angajații români, preferință care se manifestă peste media globală.
Panorama din vila de lux este superbă jpeg
135.000 de ultra-bogați se vor reloca în acest an. Care sunt cele mai bune locuri de trăit din lume
Numărul ultra bogaților care vor migra în acest an este estimat la 135.000 de persoane, cu 7.000 mai mare decât anul trecut, ceea ce va influența piața imobiliară de lux.
baza stanga 1 jpg
Se poartă lenjeria intimă asortată la sacou. Barbara Palvin a impresionat la Săptămâna Modei de la Paris
Se poartă lenjeria intimă asortată la sacou. Barbara Palvin a impresionat la Săptămâna Modei de la Paris.
soldati britanici
Care sunt țările dispuse să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina ? Cel puțin zece mii de militari vor fi dislocați
La o întâlnire virtuală a „coaliției celor dispuși” - țările care doresc să ajute la sprijinirea încetării focului în Ucraina - premierul britanic Keir Starmer a discutat despre planurile de a antrena peste zece mii de militari care să fie dislocați ca forțe de menținere a păcii occidentale în Ucra
Se marita Kim Kardashian? Foto Pinterest jpg
Se mărită Kim Kardashian? Vedeta a spus ce își dorește de la viitorul ei soț: „Pentru ultima mea căsătorie...”
Kim Kardashian (44 de ani) a sugerat că se va căsători pentru a patra oară. După trei mariaje eșuate, vedeta de televiziune speră ca de această dată să ajungă pentru ultima oară în fața altarului.
mitraliera2 jpg
Domnia de un secol a mitralierei s-a încheiat, susține un strateg rus
În prezent, trupele de infanterie poartă de obicei mitraliere, un lansator automat de grenade, mortiere și rachete antitanc. Cu toate acestea, în afară de puștile de asalt, totul este pe cale să devină depășit din punct de vedere funcțional, pe măsură ce micile unități de infanterie devin mai ușoare
armata rusa jpeg
Putin se pregătește să invadeze Ucraina dintr-o direcție nouă, pe fondul blocajului din Donbas
Vladimir Putin minte când spune că vrea un armistițiu și, în realitate, plănuiește un nou atac asupra Ucrainei, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.