Un veac de singurătate în cinema

Publicat în Dilema Veche nr. 451 din 4-10 octombrie 2012
Un veac de singurătate în cinema jpeg

La o privire rapidă peste istoria cinema-ului, tema singurătăţii, cu derivatele sale – de la autoizolare şi însingurare pînă la marginalizare şi alienare –, are nevoie de cel puţin o lucrare de doctorat pentru a putea nota cele mai importante filme şi cei mai însemnaţi autori care s-au oprit la ea. Odată cu anii ’70, numărul filmelor în care singurătatea traversează povestea este într-o creştere uimitoare, graţie liberalismului cultural, a mişcărilor antisistem şi antirăzboi, a ascensiunii autorităţii informaţiei televizate şi, în fapt, a unei dezinhibări psihosociale generale (mai puţin în blocurile comuniste). Pînă atunci, filmele nu ating foarte profund subiectul; cel mai des, fac apel la adaptări cinematografice după mari romane sau se opresc la suprafaţa problemei, în poveşti originale. De pildă, anii ’20 sînt dominaţi de personaje ludice şi duioase create de Charlie Chaplin sau Buster Keaton (pe care, la o distanţă de aproape un veac, Harmonie Korine îi aduce în amintire în filmul din 2007, Mister Lonely), sau de tragice destine, cum este cazul lui Der Letzte Mann, din 1924, un Kammerspielfilm regizat de F.W. Murnau.

La fel de tragic, dar într-o altă schemă estetică şi culturală, filmul lui Akira Kurosawa din 1952, Ikiru, inspirat de povestirea lui Tolstoi Moartea lui Ivan Ilici, emoţionează iremediabil şi cutremură orice conştiinţă, tocmai pentru că însingurarea treptată şi definitivă nu mai are cale de întors, mai ales atunci cînd zilele sînt numărate. Cîntecul lui Kurosawa despre viaţă şi despre a trăi la momentul prezent apare ca temă şi în povestea lui Yasujirô Ozu, Tôkyô monogatari (1953). Un cuplu de părinţi îşi vizitează copiii şi nepoţii care nu au nici timp, nici chef de ei, prilej de meditaţie asupra morţii şi semnificaţiei momentelor de disperată singurătate.

Lupul singuratic şi marginalul şarmant

În anii ’40-’50, John Steinbeck şi Tennessee Williams erau autorii care aduceau biografiile unor rătăciţi şi marginali pe marile ecrane şi, odată cu ei, cinema-ul american i-a descoperit pe James Dean, Marlon Brando şi Paul Newman, inventînd o tipologie masculină cu şcoală lungă. Individul împins de sistemul social sau de cutumele familiale, de accidente existenţiale sau de proximitatea inadecvată sau de rău augur a unor femei va deveni modelul marginalului şarmant şi puternic, ghinionistul cu suflet mare. Cealaltă latură a singurătăţii este cea autoimpusă, o autoizolare care are rădăcini fie într-un trecut sumbru şi misterios, fie într-o sastisire de zgomotul lumii – este modelul lupului singuratic.

Ultimul tip, în care Clint Eastwood excelează – de la genul western cu al său The Man With No Name, din The Dollars Trilogy (care şi el urmează iniţial modelul John Wayne) pînă la justiţiarul Harry Callahan (din seria de filme cu celebrul poliţist care încalcă toate regulile) – a fost cel mai folosit de-a lungul istoriei sufletelor de rebeli însinguraţi (şi amintesc doar de Steve McQueen în mai toate rolurile şi, mai nou, Ryan Gosling în Drive – un neo-noir reciclat şi stilat). În acelaşi ton, dar cu nuanţe de noir american, Jean Pierre Melville creează un personaj taciturn şi misterios odată cu Le Samouraï (1967), asasinul profesionist interpretat de Alain Delon, a cărui greşeală îi va fi fatală.

În cinematografia americană, odată cu dizolvarea treptată a intimităţii şi a unei nevoi permanente de exteriorizare, exhibare şi demonstraţie, filmele capătă curajul şi răspund urgenţei de a articula şi a nuanţa atunci cînd vine vorba de disperarea şi suferinţa ale căror sursă este singurătatea. Aşa apar personaje ca Travis Bickle din Taxi Driver al lui Martin Scorsese, un însingurat cu intenţii bune, care face eforturi de adaptare, însă lumea nu poate rămîne aşa cum a găsit-o, ea trebuie reparată. Izolarea presupune un abandon, societatea nu-i mai acordă credit individului, iluzia că face parte din realitatea imediată şi că are justa măsură îi dă dreptul de a nu mai negocia nimic.

Cu aceeaşi notă de automarginalizare, într-un demers paranoic şi halucinant, personajul lui Gene Hackman din The Conversation al lui Francis Ford Coppola trece prin iadul neputinţei şi al suspiciunilor la fiecare colţ de stradă şi îl regăseşte în fiecare dintre apropiaţii săi.

Singurătate în doi

În cinema, iubirile imposibile îşi plîng eşecurile, nerăbdările sau melancolia în poveşti care încep cu „a fost odată ca niciodată“. În mod cert, cele mai frumoase poveşti de dragoste nu au final fericit, pentru că cele mai mari iubiri sînt cele care nu există, care au fost sau cele la care visăm. Iar la acest capitol, filmul bate viaţa de departe. Una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din cinema se desfăşoară în Vertigo, regizat de Alfred Hitchcock – un film în care realitatea sau adevărul sînt noţiuni aproape absente, personajul lui James Stewart tînjeşte şi este copleşit de melancolie, şi în prezenţa, şi în absenţa iubitei, şi cînd o caută, şi cînd o recreează. Iluzia este fericirea şi, în acelaşi timp, suferinţa lui. Cu o umbră de asemănare cu filmul lui Hitchcock, în acest joc al melancoliei absenţei şi al inadecvării prezenţei, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, regizat de Michel Gondry în 2004, are aura unui film aproape terapeutic atunci cînd vine vorba despre cupluri care-şi trăiesc singurătatea în doi. Aceeaşi aură de întîlnire privilegiată sau de accident cu accente epifanice au şi filmele lui Wong Kar Wai, în special In the Mood for Love, Chungking Express sau Happy Together, în care poveştile sînt, în fapt, fragmente de emoţii, cu gesturi făcute pe jumătate, cu stîngăcii şi bîjbîieli, cu frînturi de adevăr, şi care măsoară just durata şi intensitatea cu care parcurgi drumul de la imposibil la interzis şi înapoi, fiind parcă martorul unic al unui miracol. La fel de miraculoasă este realitatea construită de Rainer Werner Fassbinder, în Angst essen Seele auf, cu cea mai mare fineţe şi cu cea mai mare iubire pentru oameni, în care fericirea şi singurătatea pot încremeni cîteva minute pe ecran, dîndu-ţi impresia că asişti, în acelaşi timp, la cea mai emoţionantă scenă de amor şi la cea mai dramatică despărţire.  

Ileana Bîrsan este editorul paginilor de film la revista BeWhere.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.