Cînd te împrieteneşti cu străinul din tine

Alexandra MACHT
Publicat în Dilema Veche nr. 451 din 4-10 octombrie 2012
Cînd te împrieteneşti cu străinul din tine jpeg

Am avut întotdeauna convingerea că nimeni nu îşi doreşte să trăiască singur. Sau, cel puţin, nu tot timpul. „Omul este un animal social“, spunea Aristotel, aducînd la nivel conştient un adevăr care electrifică pulsul existenţei umane. Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns, aceeaşi concepţie a cimentat baza viitoarelor preocupări majore din cadrul ştiinţelor sociale. Fiinţele umane au nevoie una de cealaltă pentru a se exprima, a munci, a comunica gînduri, a simţi şi, prin experienţe comune, a marca trecerea timpului, dînd astfel un sens vieţii.

Ca psiholog, am început pregătirea acestui articol cercetînd şi încercînd să găsesc diferenţe între termeni precum „solitudine“, „izolare“ şi „singurătate“. Cu toate acestea, dicţionarul de psihologie m-a dezamăgit puţin, deoarece, printre expresii tehnice ca „raţional-cognitiv“, „mecanism psihologic“ sau „schemă cognitivă“, nu am găsit nişte definiţii de bază pentru cele mai răspîndite sentimente umane. M-am trezit puţin pierdută şi uşor nesprijinită – o stare sufletească familiară mie, legată în mare parte de retrăirea sentimentului de singurătate.

„Dragonul roşu“

Am plecat din ţară la vîrsta de 21 de ani, sub un imbold romantic. Îndrăgostită fiind de prietenul meu german, am decis, după ce am absolvit universitatea, să îmi transform viaţa într-o aventură şi să încerc să îmi clădesc o casă departe de acasă, într-un teritoriu complet diferit de ceea ce cunoscusem pînă atunci. Obişnuită să încheg prietenii destul de repede, nu mă îngrijora foarte mult aspectul social al plecării mele, ci cel financiar – în principal obţinerea unui permis de muncă, pentru a nu fi o povară pentru familia mea, care îmi susţinea doza nebună de curaj. Din păcate, realitatea a fost mult mai banală decît mă aşteptam, iar odată ajunsă într-un oraş liniştit din Bavaria, printre orele petrecute la cursuri de limbă germană şi momentele pe care le petreceam împreună cu prietenul meu, m-am trezit într-o confruntare directă cu un nou aspect: singurătatea. O singurătate aparte: aceea de străină care lăsase familiarul în urmă. Practic, singurătatea mea a venit acompaniată de o linişte profundă, datorată faptului că nu cunoşteam nici limba, dar nici eticheta socială potrivită de abordare a oamenilor. Toate încercările mele de a cunoaşte oameni noi erau sortite eşecului. Mi-a fost greu la început să recunosc faptul că ceva indescriptibil, dar foarte pregnant mă făcea să mă trezesc, aproape zilnic, tristă. La cîteva luni după ce începuse acest nou capitol în viaţa mea, într-un moment de creativitate şi sinceritate i-am dat şi un nume: „dragonul roşu“. „Dragon“ – pentru că era un balaur pe care îmi venea greu să îl controlez, o povară puternică, iar „roşu“ – pentru că aducea cu el un sentiment de furie faţă de ceva ce simţeam, dar şi pentru că nu puteam retrăi aceea senzaţie de căldură care există între prieteni buni şi pe care o asociam cu culoarea roşie. Tot în acea perioadă, citisem despre Winston Churchill, prim-ministrul englez care s-a luptat toată viaţa cu momente de melancolie şi depresie, aflînd cum a găsit o modalitate de a-şi stăpîni episoadele în care se scufunda, fără voia lui, într-o mare de tristeţe. Churchill îşi proiecta fricile într-un cîine mare, negru, pe care şi-l imagina stînd alături de el în clipele cînd era singur; şi, ironic, acest lucru nu era considerat un secret de stat. Pînă şi astăzi englezii glumesc dulce-amar pe seama lui Churchill şi a cîinelui său negru. Asemănător, în romanul lui Truman Capote Mic dejun la Tifanny, eroina sa Holly Golightly povesteşte, într-o scenă memorabilă prin gingăşia sa, cum suferă uneori de perioade de tristeţe pe care le numeşte „the deep blues“. Doar două exemple care indică faptul că există o continuitate remarcabilă între a fi singur şi a fi trist.

Situaţia mea este una norocoasă, deoarece am avut un sprijin emoţional constant în prietenul meu. Dar deşi a fost aproape de mine fizic în tot acest timp, de multe ori, din cauza „dragonului roşu“, l-am simţit pe omul pe care îl consideram cel mai apropiat de mine ca fiind foarte departe, parcă exacerbîndu-mi astfel singură sentimentele de singurătate şi izolare. Probabil pentru că singurătatea cheamă alături de ea şi mai multă singurătate.

„Contraşocul cultural“

Cînd am fost nevoită să părăsesc Germania pentru a-mi continua studiile în Scoţia, am trecut prin ceea ce prietena mea Vika – din perspectiva ei de studentă la sociologie – a descris ca „un contraşoc cultural“. Pe scurt, un şoc cultural are loc atunci cînd ajungi din ţara natală într-o altă ţară şi descrie perioada de acomodare pe acel teritoriu nou, iar un contraşoc se poate produce ori cînd te întorci în ţara de unde ai plecat iniţial ori cînd te muţi într-o ţară nouă, în cazul din urmă efectul fiind mai intens pe plan emoţional. Aşadar, treceam din nou printr-o perioadă în care mă simţeam pierdută şi mai ales confuză, deoarece „noul“, sub toate formele sale – marcat „britanic“ de această dată, şi nu „german“ –, se deschidea pe mai multe niveluri de înţelegere şi simţire, care trebuiau integrate treptat în experienţele mele anterioare. Am avut astfel nevoie de timp să fiu puţin singură, să exist în principal în capul meu, trăind într-un „balon“ de sentimente mixte (confuzie, entuziasm, uimire, şoc, frică). Deodată, am realizat că singurătatea descoperită nevoit în Germania era cea pe care o purtam cu mine de această dată în Scoţia. Navigam zilnic printre obstacole de comunicare izolante de fiecare dată cînd mă decideam să ies din acest balon. (Scoţienii răspund cu „Cheers“ la orice s-ar înţelege ca „Salut“, „Mulţumesc“, „Ce mai faci?“ sau „Te rog“, un fapt care continuă să mă irite şi să mă facă să zîmbesc în egală măsură.) Deşi aveam nevoie de puţină linişte, nu o căutam special. Şi cred că aici intervine diferenţa între a fi singur şi a te face nedisponibil; în primul caz, este un act complet neaşteptat, de multe ori rezultatul unor circumstanţe care nu ţin, neapărat, de acţiunile tale. În cel de-al doilea caz însă, este un act asumat, un moment de „time-out“ personal, de reintegrare a ceea ce ai învăţat pînă atunci, ca să poţi continua.

Poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat trăind în trei ţări diferite este că, deşi am fost tentată să mă identific ca româncă (şi într-o mare măsură voi fi întotdeauna produsul ţării şi al culturii în care am crescut), a fost esenţial să trec peste această identitate naţională şi să descoper omenescul din mine. Acest nivel uman de comunicare este protejat de orice prejudecăţi, tradiţii sau probleme de comunicare culturale. Cînd relaţionez cu un britanic sau cu un german, încerc să-i citesc omenia pe faţă, şi nu eticheta culturală, ignorînd tentaţia de a-mi forma opinii pline de clişee. Este de la sine înţeles că, de cele mai multe ori, creierul procesează cu viteza luminii datele istorice sau coordonatele geografice şi, astfel, trage concluzii pripite, iar acest lucru nu poate fi schimbat. Dar este necesar să încercăm să vedem dincolo de aceste „măsurători mintale“ în momentul în care interacţionăm cu cineva perceput ca „străin“ şi să devenim prieteni cu străinul din noi. În momentul în care această încercare se concretizează, sentimentul izolant de a avea de-a face cu un străin se topeşte într-un sentiment mult mai familiar, de empatie cu cineva pe care îl vei percepe ca mult mai asemănător ţie decît credeai la prima vedere. În cazul meu, acest exerciţiu m-a ajutat să îmi fac prieteni apropiaţi, în locuri neaşteptate, de cînd am început peregrinările mele europene, şi să învăţ treptat să îmi trimit la culcare neastîmpăratul „dragon roşu“ cu care mă luptasem în perioadele de deplină singurătate.  

Alexandra Macht este doctorandă în Psihologie Clinică la Universitatea din Edinburgh.

Foto: A. Macht

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.