Despre forţa şi neputinţa cuvîntului scris

Publicat în Dilema Veche nr. 449 din 20-26 septembrie 2012
Despre forţa şi neputinţa cuvîntului scris jpeg

După incredibila vară politică la care am asistat stupefiat, discuţia despre o nouă Constituţie mi se pare uşor prematură. Nu pentru că nu ar fi necesară, ci pentru că un nou proiect constituţional nu pare realizabil în contextul în care prima grijă a principalelor forţe politice este să-şi desfiinţeze adversarii. Criza politică de anul acesta m-a făcut cu mult mai atent la importanţa cuvîntului scris decît am fost pînă acum. Într-o democraţie profund conflictuală, aşa cum este a noastră, consensul pare extrem de îndepărtat. Cîteodată pare chiar dubios, căci ne-am învăţat ca politicienii noştri să fie consensuali numai la rele (cînd îşi oferă avantaje sau cînd vor să îngrădească o acţiune a justiţiei asupra unuia de-al lor).

Cuvîntul scris trebuie să fie lege; dar vara ce-a trecut tocmai ne-a arătat că nu este suficient. Trebuie să ai mult mai multe cuvinte scrise care să apere cuvîntul scris. Problema este că uneori, datorită beţiei de cuvinte scrise dintr-un document (lege etc.), nu mai înţelegem esenţa a ceea ce ar trebui să exprime cuvîntul scris. Şi, mai rău, printre cuvintele care exprimă principii frumose şi necesare, se infiltrează cuvinte menite să uzurpe înseşi principiile. Sînt meşteşugit formulate, precis şi intenţionat introduse. Polisemantice, avem impresia că au fost inserate din lipsă de inspiraţie sau din precipitare avocăţească.

Spun toate astea pentru că acum, cînd Constituţia şi legile ce i se subsumează sînt folosite drept armă şi scut, îmi este frică de ce ar putea să iasă dintr-un nou proiect constituţional. Sînt unii (printre care mă număram şi eu) care vor o separare clară, fără echivoc, în ceea ce priveşte împărţirea atribuţiilor din cadrul Executivului compus din Guvern şi preşedinte. Tot aceştia militează pentru a clarifica o dată pentru todeauna de unde vine puterea Executivului: de la Parlament – şi atunci ne facem republică parlamentară (unde partidele sînt la putere) – sau direct de la oameni – caz în care ne facem republică prezidenţială (unde sîntem la mîna unui singur om şi a unei eventuale camarile). În urma verii nebune încep să cred că părintele Constituţiei, Antonie Iorgovan, în prostia sau genialitatea sa, ne-a nimerit sau ne-a cunoscut foarte bine ca popor şi societate cînd a venit, la aproape doi ani de la Revoluţie, cu o Constituţie care o scaldă aşa cum ştim... şi nu lasă puterea în totalitate la nimeni.

Deşi Parlamentul reprezintă esenţa democraţiei, democraţia nu poate fi redusă la Parlament. Tirania parlamentară (adică a majorităţii parlamentare) este la fel de periculoasă ca orice altă formă de tiranie – şi orice liberal autentic ar trebui să ştie asta înainte de a fetişiza această instituţie în discursul public, cînd îi convine. Ei uită că democraţia parlamentară nu este un scop în sine, ci un mijloc de a obţine libertăţi individuale pentru toţi (Hayek). Liberalii adevăraţi argumentează că tirania parlamentară este chiar mai periculoasă, pentru că se foloseşte abuziv de regula majorităţii pentru a băga pumnul în gură minorităţilor şi oponenţilor politici. „Parlamentele reprezintă majoritatea şi există tendinţa de a crede că voinţa lor este supremă, incontestabilă, deoarece tocmai ele reprezintă voinţa suverană a majorităţii. Acoperirea furnizată de dorinţele majorităţii este cel mai bun pretext pentru abuzul de putere“ (Adrian-Paul Iliescu). Democraţia de orice formă nu înseamă nimic fără garanţii constituţionale precise şi suficiente. Democraţia, pentru a fi liberală (alta mai bună nu cunoaştem), este dependentă de Constituţie.

Aici se îndreaptă principala mea grijă după istorica vară a anului 2012: după alegerile locale, USL-ul a început să viseze la posibilitatea obţinerii (sau formării), după alegerile parlamentare programate în iarnă, a unei aşa-numite majorităţi constituţionale care să-i permită modificarea Legii Fundamentale. Aşa cum a reuşit Viktor Orban în Ungaria. Aşa a reapărut tema acum în spaţiul public şi de aceea vorbim despre necesitatea unui nou proiect constituţional. Plus că şi PDL are în propriul program de guvernare ca obiectiv modificarea Constituţiei.

Revizuirea Constituţiei are nişte limite procedurale (art. 150). Tot mulţumită lui Antonie Iorgovan şi celor care au lucrat la proiectul iniţial de Constituţie. Să propunem schimbări trebuie să ne strîngem vreo 500.000 sau să se adune un sfert de deputaţi şi un sfert de senatori. Mai poate fi modificată şi la propunerea preşedintelui, dacă i-o cere Guvernul. Pînă aici pare floare la ureche, dacă ai şi Preşedinţia, şi Guvernul. Noroc că la următorul articol e nevoie de două treimi din senatori şi deputaţi (separat) sau de trei pătrimi dintre ei (reuniţi) dacă nu se înţeleg pe noul proiect de Constituţie. Ceea ce este mai greu.

Spuneam că politicienii se luptă folosind Constituţia drept bîtă sau apărătoare după cum le foloseşte şi în funcţie de cîtă putere au acumulat în alegeri. De aici şi implicarea tot mai frecventă şi providenţială a Curţii Constituţionale. E greu de crezut că principalele forţe politice vor cădea de acord pe un proiect de Constituţie. E de aşteptat ca fiecare să-şi trimită cei mai mari şi mai tari jurişti constituţionalişti pentru a negocia la sînge fiecare virgulă. Bătaia nu ar fi pe valori sau principii, ci pe articole care fixează limitele transferului de putere. Fiecare ar încerca să-şi consolideze poziţia în funcţie de statu quo-ul la care negociază, uitînd că roata se poate întoarce cu fiecare ciclu electoral.

Discuţia este oricum prematură pentru că cele două forţe oponente nu şi-au făcut publice proiectele constituţionale, ci doar (voalat) poziţiile: USL doreşte un stat în care atribuţiile preşedintelui să fie mult limitate (probabil republică parlamentară) şi ştim că PDL-ul doreşte punerea în practică a rezultatelor referendumului din 2009 pentru a avea Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari. Victor Ponta a declarat în iulie 2012 că nu susţine varianta cu 300 de parlamentari.

Probabil că 2013, anul anunţat de USL pentru o reformă constituţională, nu ar fi un an tocmai bun pentru a repune pe poziţii solide temeliile democraţiei noastre. Bine ar fi să avem un proiect de Constituţie întors pe toate părţile şi negociat literă cu literă de toate forţele politice, cu atenţie pentru a nu se strecura nici o portiţă prin care să iasă democraţia şi să intre tirania. O Constituţie impusă prin forţă parlamentară de o singură forţă politică ne-ar duce pe drumul pe care deja a apucat-o şi Ungaria, şi acel drum nu arată deloc bine. Nici o Constituţie nu este perfectă, dar nouă ne trebuie una blindată, care să blindeze statul de drept. Politologii, juriştii constituţionalişti, chiar şi experţii în relaţii internaţionale au avut un an bun.

Politicul le-a oferit un adevărat experiment, la scară naţională, pe care l-au urmărit desfăşurîndu-se în direct. Acest experiment ar trebui pus în curricula facultăţilor de ştiinţe politice şi studiat ca atare, detaşat, fără pasiune politică, pentru că studenţii vor înţelege mult mai bine importanţa legilor şi a Constituţiei. Şi vor înţelege şi că cuvintele filozofilor liberali nu sînt fără acoperire.

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român pentru Politici Europene.

Foto: L. Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Alexandru Arșinel și soția lui, Marilena / Foto via Click
Dramele prin care a trecut Alexandru Arșinel. Ce a pățit soția lui
Alexandru Arșinel a murit joi seară, la vârsta de 83 de ani. De-a lungul vieții, actorul a trecut prin mai multe drame, una fiind legată și de soția sa.
comisia europeana Carl Court/Getty Images
Sediul Comisiei Europene, evacuat în urma descoperirii unui plic cu pudră albă
Un plic suspect conţinând o pudră albă a fost găsit vineri în sediul Comisiei Europene din Bruxelles şi a fost declanşată acolo o operaţiune a serviciilor de urgenţă.
1 cancer la san jpg jpeg
STUDIU: Anumite tipuri de cancer de sân pot fi încetinite prin identificareaunei mutaţii genetice
Progresia anumitor tipuri de cancer de sân poate fi încetinită prin identificarea la timp a unei mutaţii genetice la pacienţi cu tumori şi adaptând apoi în consecinţă tratamentul, se arată într-un studiu publicat vineri în revista "Lancet Oncology", relatează AFP.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.