Atunci cînd ai un alien în stomac

Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Atunci cînd ai un alien în stomac jpeg

„Şi... cum dormiţi? Aveţi probleme cu somnul?“ Mă gîndesc un pic. Parcă aş avea ceva probleme pe care de obicei mi le rezolv cu o pastiluţă de Bien Dormir (cu melatonină) şi, în fond, n-am dat 120 de lei ca să spun că dorm buştean. Abonamentele la clinicile private plătite de companii acoperă cele mai complexe, uneori inutile, consultaţii şi investigaţii, însă nu şi psihoterapia... de parcă angajaţii n-ar trebui ca în primul rînd să fie sănătoşi la cap! „Cîteodată mă trezesc pe la 3-4 şi nu mai pot să adorm“, răspund. Femeia din faţa mea se înveseleşte brusc, de parcă tocmai i-aş fi dat o veste bună. E o tipă în jur de 40 de ani, plinuţă, învăluită în şaluri, genul flower power, cu o atitudine voit nepăsătoare, cu accente feministe. Nu e chiar prietena cu care m-aş simţi bine sporovăind la o cafea. „Aşa, deci... hm!... cu somnul se rezolvă uşor! O să vă spun aceeaşi metodă care funcţionează la toţi pacienţii mei...“ Să număr oi? Nu ţine. Totuşi, n-am venit la psihoterapeut pentru că mi se întîmplă o dată pe lună să mă trezesc în creierii nopţii, atunci cînd cele mai pesimiste gînduri ţi se îngrămădesc în cap, însă sînt politicoasă şi o ascult. Îmi povesteşte o jumătate de oră, adică tot restul timpului care mai rămăsese din „şedinţa“ noastră, despre nu ştiu ce individ (nu dă nume, că-i confidenţial...) care lucra la o multinaţională, era angoasat din cauza muncii lui şi nu dormea nopţi în şir, pînă cînd l-a învăţat ea ce să facă: să nu mai stea o secundă în pat, adică „la orizontală“, să se ridice şi să se apuce să deretice prin casă, treburi mici, mărunţele. Desigur, în scurtă vreme „tratamentul“ a dat roade, iar individului au început în sfîrşit să-i pice ochii-n gură, în timp ce călca a cincizecea cămaşă. Mie mi-a recomandat să curăţ gresia şi faianţa, cu atenţie sporită la detalii. Era cît p-aci s-o întrerup şi să-i spun că nu somnul era marea mea Problemă, însă timpul a expirat. M-a condus zîmbitoare la uşă, fluturîndu-şi şalurile, şi mi-a promis c-o să-mi trimită pe mail nişte psihoteste ca să-mi facă „un profil“. Şi m-am trezit în stradă, în faţa clinicii, extenuată, ca după o lungă şi plicticoasă conversaţie în tren cu o persoană necunoscută. Am plătit un „bilet“ de 120 de lei, doar că nu călătorisem nicăieri. Nici măcar prin labirintul din interiorul meu, în care am simţit de atîtea ori că mă pierd şi că nu există nici o ieşire.

De obicei, toţi specialiştii – fie ei neurologi, psihologi, psihoterapeuţi sau psihiatri (i-am vizitat pe rînd pe toţi) – te întreabă în primul rînd cînd a debutat „boala“ şi dacă atunci ţi s-a întîmplat ceva ieşit din comun (a se înţelege ceva nasol, respectiv şoc emoţional, traumă, despărţire de cineva drag etc.). La mine a debutat în timp ce spălam aragazul (treburi mici, mărunţele – vorba doamnei flower power) şi nu mă gîndeam la absolut nimic, unul dintre acele rare momente în care capul îţi este absolut gol. Dintr-odată am simţit că nu-mi mai ajunge aerul şi că mă sufoc. M-am chinuit să respir, însă respiram haotic (mai tîrziu am învăţat că o metodă bună este să respiri într-o pungă, ca să-ţi reglezi cît de cît respiraţia) şi mi-era clar că o să mor. Senzaţia de moarte iminentă este atît de acută şi de puternică, încît nu ai cum să i te împotriveşti, te laşi pur şi simplu dominat de ea. Am simţit cum creierul parcă mi-era strîns într-o menghină şi cum mă decuplez de la realitate. Eram ca un computer căruia i se dă restart. Nu ştii ce să faci în acele momente, iar atacurile de panică sînt atît de parşive, încît de fiecare dată se manifestă un pic altfel, parcă dinadins ca să te deruteze. Uneori simţi că-ţi pierzi minţile, alteori că leşini, cîteodată sînt simptome de infarct sau de atac cerebral. Atunci, cînd cu aragazul, am luat-o la fugă în papuci pe scările blocului şi nu m-am mai oprit decît la Urgenţă. Pe drum, începeam să-mi revin, însă fiecare zgomot din jurul meu îl simţeam fizic, ca şi cum cineva din creierul meu s-ar fi apucat să raşcheteze un parchet. La camera de gardă, după aproape o oră de aşteptare, eram doar speriată şi atît. Puls, tensiune, radiografie pulmonară, EKG..., iar în momentul în care am cerut insistent şi o tomografie, doctoriţa care era de gardă mi-a aruncat un zîmbet îngăduitor şi obosit. „Mergeţi în hol, e acolo un tonomat de cafea, luaţi-vă un ceai... liniştiţi-vă şi duceţi-vă acasă!“

Însă înainte de primul atac de panică, am trăit multă vreme cu un alien în stomac. Era mai mereu acolo – o emoţie ciudată şi... vie, care tot scormonea gata oricînd să iasă într-un mod exploziv la suprafaţă. Uneori rîcîia atît de insistent, încît nu puteam să înghit nimic pînă seara tîrziu, cînd totul era învăluit în linişte, iar luminile blocului de vizavi începeau să se stingă. M-am tot gîndit la întrebarea specialiştilor – cu ce aş putea să asociez debutul „bolii“? Poate doar cu nemulţumirile şi frustările fireşti din viaţa de zi cu zi, adică cu nimic. Am avut o copilărie fericită, părinţi cu o căsnicie perfectă. Totuşi, de mică am avut tot soiul de frici şi de fobii. Cred că te naşti cu o anumită doză de anxietate şi trebuie să fii de-a dreptul nesimţit ca să n-o recunoşti la un moment dat. Unii oameni îşi ignoră cu bună ştiinţă alien-ul din stomac. Alţii, ca mine, îi acordă prea multă atenţie şi se reglează cumva pe Trist, ca un robinet defect care s-a înţepenit. Depinde de sensibilitatea şi „imunitatea“ fiecăruia dintre noi.

Am renunţat treptat la ideea de terapie, căci în România nu oricine şi-o poate permite şi nici să calc noaptea batiste parcă nu mi se părea o soluţie. Şi tot treptat am început să accept ideea unei medicaţii care să-mi adoarmă alien-ul, măcar pentru o perioadă. Aşa că m-am programat la un bun psihiatru care îşi avea cabinetul într-un oraş de provincie. A trebuit să aştept vreo două luni, timp în care atacurile de panică deveniseră recurente.

Cabinetul se afla într-un apartament de două camere dintr-un bloc socialist: în bucătărie stătea secretara, în faţa unui computer, şi vorbea la telefon ceva despre o mîncare de dovlecei, în sufragerie era sala de aşteptare unde se înghesuiau vreo 12 suflete disperate, cu tot cu însoţitori, în dormitorul care avea uşa închisă probabil că se găsea doctorul, căci din cînd în cînd se auzea o voce care îl striga pe următorul pacient. Cînd am intrat, era o linişte tensionată, programările se decalaseră cu mai bine de jumătate de oră, aşa că toţi cei din sufragerie îşi aruncau priviri bănuitoare, căutînd un presupus vinovat. O doamnă bine, pe la 40 de ani, într-o haină de blană, rujată strident mi-a întins o listă cu programările. Mi-am dat seama că şi-ar fi dorit ca numele meu să nu se afle acolo, însă era, la ora 18,30. Nu mai exista nici un scaun liber, un adolescent obez ocupa vreo două, aşa că m-am aşezat strategic, lîngă un cuier. Nimeni nu vorbea nimic, nici măcar în şoaptă, cîţiva oftau cu tristeţe (cred că ăştia erau însoţitorii). Din cînd în cînd, cîte unul se auzea strigat şi se repezea vioi spre dormitor. Atunci, în încăpere se năştea o mică rumoare şi aş fi putut să jur că auzeam scrîşnete furioase din dinţi, deşi nici un pacient nu stătea înăuntru mai mult de zece minute – probabil că doctorul făcea doar mici ajustări medicaţiei. N-am mai simţit nicăieri în altă parte o atmosferă mai încărcată şi tocmai mă întrebam, lîngă cuierul meu, ce naiba caut eu acolo şi că poate problemele mele sînt nişte mofturi pe lîngă cele ale oamenilor de aici, cînd m-am auzit strigată din dormitor. Nici n-am apucat să pun mîna pe clanţă, cînd doamna în haina de blană a băgat un umăr în faţă, mi-a dat un brînci şi ne-am pomenit amîndouă de-a valma în cabinet. „Vă numiţi Popescu?“, a întrebat-o sec doctorul. Mi-a aruncat o ultimă privire de-a dreptul ucigătoare şi s-a retras pufnind. Cu doctorul am avut o plăcută conversaţie de aproape 45 de minute despre cărţi, filme, sistem sanitar românesc, „moartea lui Lăzărescu“, despre anxietate în general, care are, totuşi, ca fundament depresia şi aceasta trebuie în primul rînd tratată, despre terapie vs medicaţie. Era exact genul de prieten cu care mi-aş fi dorit să stau ore în şir, sporovăind la o cafea, un intelectual fin, intuitiv, discret. La final, mi-am primit reţeta pentru antidepresive. „Cred că o să mă linşeze pacienţii dvs. cînd o să ies din cabinet!“, am spus rîzînd, după ce m-am uitat la ceas. Însă doctorul era serios: „Lasă-i să aştepte! Face parte din tratament...“

Pe stradă, mi-am dat seama că aveam o stare de spirit suspect de bună şi că făcusem, de fapt... terapie. Şi că, dacă aş avea ocazia să mă conversez cu un astfel de om, să zicem o dată pe săptămînă, aş avea mari şanse să-mi potolesc alien-ul din stomac definitiv. Anxietatea ţine în primul rînd de nesiguranţă, de aceea trebuie să cauţi oameni care să-ţi dea încredere, uneori chiar prin simpla lor prezenţă. Medicamentele le-am luat doar două săptămîni şi după ce am avut parte de aproape toate dintre cele douăzeci şi ceva de efecte secundare din prospect (mai lipsea probabil coma), m-am hotărît că n-aveam nevoie de ele. Poţi trăi cu anxietate, chiar şi cu atacuri de panică, dacă reuşeşti să înţelegi ce ţi se întîmplă şi să comunici mai bine cu tine însuţi. 

Foto: Andrei Pungovschi

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.