Control

Oana DAMIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Control jpeg

Oana Damian, 32 de ani, locuieşte în Cluj, unde scrie, pictează şi se ocupă de Sergiu şi Petru, familia ei. A fost mereu perfecţionistă, pînă cînd spirala aşteptărilor i-a creat o serie de îngrijorări şi anxietăţi – de la cum se va descurca Petru la grădiniţă, la cum va fi la coafor. Vorbeşte despre anxietate ca despre un Monstru, pe care, după ce a început terapia, reuşeşte să-l ţină la distanţă.

Notele au fost dintotdeauna un stres, un ghem în stomac pe care l-am avut pînă cînd am terminat şcoala. Cînd am coşmaruri, sînt din nou în clasă, din nou trebuie să fiu evaluată. Dacă luam un 8, ai mei mă întrebau dacă erau copii care au luat 9 sau 10.

Ca să nu se mai întîmple asta, m-am specializat pe scurtături. Asta a fost una dintre primele chestii pe care le-am discutat la terapie. M-am specializat să vînez note care erau în zona de confort. De prin clasa a opta, cînd am fost la prima naţională, m-am prins că olimpicii beneficiază de un statut special – poţi să nu treci pe la şcoală şi să ai 10 pe linie, dacă ştii să spui cît de tare ţi-ai dorit şi nu se poate, despre cît de mult e de lucru în partea ailaltă.

Şi am aplicat asta în fiecare an. În fiecare an pînă cînd am terminat liceul m-am dus la naţională – la romînă, la economie, la cultură şi civilizaţie.

După a opta, ai mei voiau să mă duc la mate-fizică. Eu ştiam ce pot la matematică şi nu ce zic notele şi-mi imaginam o experienţă traumatizantă la liceu de mate-fizică. Am tras tare tare cu romîna, m-am dus la naţională şi am intrat la filologie. Visurile mele erau să mă fac actriţă, regizor de teatru.

În facultate, la Cluj, am început să aplic şi mai des mecanisme precum cele cu olimpiada ca să ies din lucrurile care nu-mi plăceau. Dup-aia le-am aplicat-o peste tot unde nu-mi convenea. Aşa am dezvoltat şi ideea asta despre mine că sînt un impostor, pentru c-am obţinut rezultate nemuncite. Dacă ai de rezolvat o problemă faci pasul ăsta, după care pasul ăsta. Dacă ai de obţinut un rezultat trebuie să munceşti, dacă nu ai muncit eşti un impostor. De fapt, nu era așa. Terapeutul mi-a explicat mai tîrziu că dezvoltasem o structură cerebrală de tip expert. Ucenicul e cel care lucreaza cu algoritmi de tip efort mult pentru rezultat așteptat. Expertul face bine exact funcția de a eficientiza efortul creierului: rezultat optim cu efort puțin. Nu eram un impostor.

Acum mă zbat cu ideea de a lăsa lucrurile să se întîmple fără ca eu să intervin şi să le direcţionez. Un exemplu ar fi în familie. Dacă consider că Petru are o nevoie şi soţul meu Sergiu nu face perfect, să intervin sau să nu intervin? Citeam despre schema mentală a perfecţionistului, care are teama asta foarte profundă – teama că dacă tu nu eşti alert şi nu intervii, lucrurile merg rău.

Aşa că am o dilemă: să fac cel mai bine posibil neintervenţionismul, adică lipsa perfecţionismului, sau să las lucrurile să meargă şi să las perfecţionismul să-şi facă damblaua?

Încă din facultate mi-am dorit să intru într-o lume de oameni mari, care iau decizii de oameni mari. Eu eram dependentă de ai mei şi nu voiam să mai am presiunea deciziilor luate pentru mine. Ţin minte că eram în clasa a doişpea cu ai mei la terasă şi ne-am întîlnit cu nişte prieteni de-ai lor şi au întrebat cum stăm cu conflictul între generaţii. A răspuns tata, foarte serios: „Noi n-avem”. Conflictul între generaţii a început cînd am luat eu nişte hotărîri pentru mine, pe care de fapt am avut curaj să le iau pentru că eram departe de ei.

Am avut un job foarte nasol. Munceam pînă la 12 noaptea. Din secretară am ajuns foarte rapid să fiu contabil primar, casieră, traducător, de toate. Îmi începeam ziua la şase la aeroport, trimiţînd colete la Bucureşti, şi terminam la 12 tot la aeroport, primind colete de la Bucureşti. Aş fi făcut mai mult numai să se liniştească, să fie mulţumiţi colegii şi şefii. Dacă e să fac o paralelă, exact aşa funcţionează anxietatea. Îi dai omului foarte multe în speranţa c-o să tacă. Dar el, pentru că îi dai aşa mult, mai cere.
Cel mai disfuncţional, legat de anxietate, e că în loc să te ocupi de conţinutul tău şi să mergi mai departe, te îmbraci în nişte aparenţe care să mulţumească societatea, părinţii, şeful sau poate chiar pe tine însuţi.
Mult mai tîrziu am aflat că anxietatea maschează de fapt anxietatea în faţa morţii, care de cele mai multe ori e anxietatea în faţa neîmplinirii vieţii. Şi asta e de fapt ceea ce realizezi: că ai ratat mult. Eu aşa am avut senzaţia cînd l-am născut pe Petru. M-am înfuriat pe mine şi pe cîte am ratat pînă atunci din cauză că am ales să satisfac nişte instanţe exterioare.

Înainte să nasc eu nu voiam să am un copil de teamă că mi-aş pierde serviciul. Am evitat să am un copil ca asta să nu însemne o pierdere de statut. Mă întrebam oare cine mă mai angajează pe mine cu copil, cum o să mai pot să stau peste program.

Dup-aia, cînd l-am avut pe Petru, am realizat că de fapt pe mine mă înfurie orice posibilitate ca cineva să intervină între mine şi el. Şi asta a fost o alegere oarecum curajoasă din partea mea pentru că nimeni din oamenii apropiaţi mie nu a înţeles-o. Nimeni nu a susţinut alegerea ca eu să fiu o mamă casnică.
Pînă una alta asta-mi doresc. Asta şi să scriu, să mai citesc, să mai pictez.

Foarte mult din ce sînt ţine de perfecţionism. Schemele mintale care mi-au adîncit anxietatea de acolo vin: din dorinţa de-a raţionaliza, din frica de a scăpa lucrurile de sub control, din critica la adresa mea şi a celorlalţi, care nu performează în termenii cei mai buni. Perfecţioniştii nu sînt născuţi ca să urmărească atingerea fericirii.

M-am gîndit serios la asta zilele astea: eu am fost crescută să-mi caut fericirea? Şi mă mai gîndesc la cum răspunzi nevoilor unui copil ca să-i dai mesajul ăsta totuşi. Să-şi caute fericirea, şi nu în nişte parametri în care ai defini-o tu.
 

În dosarul de săptămîna aceasta al Dilemei vechi puteţi citi patru mărturii ale unor oameni care s-au confruntat - şi încă se mai confruntă - cu diverse tulburări de anxietate. Textele sînt fragmente editate din interviuri cu Cristian Lupşa şi Andrei Pungovschi. Variantele integrale vor fi publicate la sfîrşitul toamnei pe site-ul proiectului "Dar dacă".

Foto: Andrei Pungovschi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Nicușor Dan și familia sa au fost primiți la Salzburg Foto Președintele României jpg
„Un adevărat motor de relansare economică în regiune”. Ce aduce reconcilierea relațiilor dintre România și Austria după VETO-ul Schengen
În spatele vizitei efectuate de președintele Nicușor Dan în Austria, alături de familie, sunt interese strategice ale celor douǎ state, punctează analiștii consultați de Adevǎrul.
Viktor Orban FOTO Inquam Photos / Tudor Pană
Viktor Orban a folosit „o practică de manual” în noul său discurs de la Tușnad: „Urmărește câteva proiecte strategice cu Bucureștiul"
Liderul Guvernului de la Budapesta, Viktor Orban, a adoptat anul acesta un discurs mai „soft”, însă nu a omis să își atingă obiectivele și a făcut lucrul acesta „ca la carte”, explică specialiștii.
david popovici jo fb2 jpg
Dragos Pătraru. Sursa: Facebook
Câte mese trebuie să avem, de fapt, într-o zi? Dragoș Pătraru: „E greu și din două mese”
Așa cum ne-a obișnuit deja, jurnalistul Dragoș Pătraru revine cu informații utile despre alimentație și sănătate. Recent, acesta a abordat un subiect intens dezbătut, legat de numărul de mese pe care o persoană ar trebui să le aibă într-o zi.
Emmanuel Macron FOTO Profimedia
Mizele deciziei prin care Franța a recunoscut Palestina și de ce România nu are o poziție fermă. Analist: „Exista o decizie pe care azi România o nuanțează"
Decizia Franței de recunoaștere a statului palestinian are la bază mai multe motive ce țin de pozitionarea țării la nivel global. Din aceleași motive, România trebuie sǎ păstreze un ton neutru, potrivit experților.
pictura maica domnului aripi jpg
Postul Adormirii Maicii Domnului începe cu o zi mai devreme în 2025. Regulile de care credincioșii țin cont în această perioadă
Postul Adormirii Maicii Domnului se numără printre cele mai importante sărbători românești. Și cum acest eveniment creștin se apropie, iată câteva lucruri importante de care credincioșii trebuie să țină cont.
Biarezina  Бярэзіна (V  Adam, 1801 50) jpg
De ce a fost Rusia imposibil de cucerit de-a lungul istoriei. Secretele invincibilității rusești în fața oricărei armate
Rusia s-a transformat într-un adevărat iad pentru toate armatele care au încercat să o cucerească. Nici cei mai geniali generali cu cele mai bune armate nu au reușit să invadeze cu succes această țară din Estul Europei. Specialiștii au găsit și secretul invicibilității rusești.
Schimb de focuri Cambodgia Thailanda 2 FOTO EPA EFE jpg
Conflictul reaprins între Thailanda și Cambodgia pune față în față doi adversari inegali. Cât de puternice sunt armatele lor
Conflictul izbucnit la granița dintre Thailanda și Cambodgia opune un aliat vechi și experimentat al Statelor Unite unei țări cu o forță armată relativ tânără, care are în schimb legături strânse cu China, relatează CNN.
Execution of Louis XVI jpg
Cea mai modernă și periculoasă formă de dictatură din istorie. Cum a folosit psihologia maselor pentru a domina și a ucide
Revoluțiile populare, născute mai ales din frustrare și disperare, aduc de cele mai multe ori la putere tirani. Exemplele în istorie sunt multiple, majoritatea revoluțiilor populare având ca obiectiv înlăturarea opresiunii sau a inechității transformându-se în tiranii sângeroase, mult mai opresive.