Control

Oana DAMIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Control jpeg

Oana Damian, 32 de ani, locuieşte în Cluj, unde scrie, pictează şi se ocupă de Sergiu şi Petru, familia ei. A fost mereu perfecţionistă, pînă cînd spirala aşteptărilor i-a creat o serie de îngrijorări şi anxietăţi – de la cum se va descurca Petru la grădiniţă, la cum va fi la coafor. Vorbeşte despre anxietate ca despre un Monstru, pe care, după ce a început terapia, reuşeşte să-l ţină la distanţă.

Notele au fost dintotdeauna un stres, un ghem în stomac pe care l-am avut pînă cînd am terminat şcoala. Cînd am coşmaruri, sînt din nou în clasă, din nou trebuie să fiu evaluată. Dacă luam un 8, ai mei mă întrebau dacă erau copii care au luat 9 sau 10.

Ca să nu se mai întîmple asta, m-am specializat pe scurtături. Asta a fost una dintre primele chestii pe care le-am discutat la terapie. M-am specializat să vînez note care erau în zona de confort. De prin clasa a opta, cînd am fost la prima naţională, m-am prins că olimpicii beneficiază de un statut special – poţi să nu treci pe la şcoală şi să ai 10 pe linie, dacă ştii să spui cît de tare ţi-ai dorit şi nu se poate, despre cît de mult e de lucru în partea ailaltă.

Şi am aplicat asta în fiecare an. În fiecare an pînă cînd am terminat liceul m-am dus la naţională – la romînă, la economie, la cultură şi civilizaţie.

După a opta, ai mei voiau să mă duc la mate-fizică. Eu ştiam ce pot la matematică şi nu ce zic notele şi-mi imaginam o experienţă traumatizantă la liceu de mate-fizică. Am tras tare tare cu romîna, m-am dus la naţională şi am intrat la filologie. Visurile mele erau să mă fac actriţă, regizor de teatru.

În facultate, la Cluj, am început să aplic şi mai des mecanisme precum cele cu olimpiada ca să ies din lucrurile care nu-mi plăceau. Dup-aia le-am aplicat-o peste tot unde nu-mi convenea. Aşa am dezvoltat şi ideea asta despre mine că sînt un impostor, pentru c-am obţinut rezultate nemuncite. Dacă ai de rezolvat o problemă faci pasul ăsta, după care pasul ăsta. Dacă ai de obţinut un rezultat trebuie să munceşti, dacă nu ai muncit eşti un impostor. De fapt, nu era așa. Terapeutul mi-a explicat mai tîrziu că dezvoltasem o structură cerebrală de tip expert. Ucenicul e cel care lucreaza cu algoritmi de tip efort mult pentru rezultat așteptat. Expertul face bine exact funcția de a eficientiza efortul creierului: rezultat optim cu efort puțin. Nu eram un impostor.

Acum mă zbat cu ideea de a lăsa lucrurile să se întîmple fără ca eu să intervin şi să le direcţionez. Un exemplu ar fi în familie. Dacă consider că Petru are o nevoie şi soţul meu Sergiu nu face perfect, să intervin sau să nu intervin? Citeam despre schema mentală a perfecţionistului, care are teama asta foarte profundă – teama că dacă tu nu eşti alert şi nu intervii, lucrurile merg rău.

Aşa că am o dilemă: să fac cel mai bine posibil neintervenţionismul, adică lipsa perfecţionismului, sau să las lucrurile să meargă şi să las perfecţionismul să-şi facă damblaua?

Încă din facultate mi-am dorit să intru într-o lume de oameni mari, care iau decizii de oameni mari. Eu eram dependentă de ai mei şi nu voiam să mai am presiunea deciziilor luate pentru mine. Ţin minte că eram în clasa a doişpea cu ai mei la terasă şi ne-am întîlnit cu nişte prieteni de-ai lor şi au întrebat cum stăm cu conflictul între generaţii. A răspuns tata, foarte serios: „Noi n-avem”. Conflictul între generaţii a început cînd am luat eu nişte hotărîri pentru mine, pe care de fapt am avut curaj să le iau pentru că eram departe de ei.

Am avut un job foarte nasol. Munceam pînă la 12 noaptea. Din secretară am ajuns foarte rapid să fiu contabil primar, casieră, traducător, de toate. Îmi începeam ziua la şase la aeroport, trimiţînd colete la Bucureşti, şi terminam la 12 tot la aeroport, primind colete de la Bucureşti. Aş fi făcut mai mult numai să se liniştească, să fie mulţumiţi colegii şi şefii. Dacă e să fac o paralelă, exact aşa funcţionează anxietatea. Îi dai omului foarte multe în speranţa c-o să tacă. Dar el, pentru că îi dai aşa mult, mai cere.
Cel mai disfuncţional, legat de anxietate, e că în loc să te ocupi de conţinutul tău şi să mergi mai departe, te îmbraci în nişte aparenţe care să mulţumească societatea, părinţii, şeful sau poate chiar pe tine însuţi.
Mult mai tîrziu am aflat că anxietatea maschează de fapt anxietatea în faţa morţii, care de cele mai multe ori e anxietatea în faţa neîmplinirii vieţii. Şi asta e de fapt ceea ce realizezi: că ai ratat mult. Eu aşa am avut senzaţia cînd l-am născut pe Petru. M-am înfuriat pe mine şi pe cîte am ratat pînă atunci din cauză că am ales să satisfac nişte instanţe exterioare.

Înainte să nasc eu nu voiam să am un copil de teamă că mi-aş pierde serviciul. Am evitat să am un copil ca asta să nu însemne o pierdere de statut. Mă întrebam oare cine mă mai angajează pe mine cu copil, cum o să mai pot să stau peste program.

Dup-aia, cînd l-am avut pe Petru, am realizat că de fapt pe mine mă înfurie orice posibilitate ca cineva să intervină între mine şi el. Şi asta a fost o alegere oarecum curajoasă din partea mea pentru că nimeni din oamenii apropiaţi mie nu a înţeles-o. Nimeni nu a susţinut alegerea ca eu să fiu o mamă casnică.
Pînă una alta asta-mi doresc. Asta şi să scriu, să mai citesc, să mai pictez.

Foarte mult din ce sînt ţine de perfecţionism. Schemele mintale care mi-au adîncit anxietatea de acolo vin: din dorinţa de-a raţionaliza, din frica de a scăpa lucrurile de sub control, din critica la adresa mea şi a celorlalţi, care nu performează în termenii cei mai buni. Perfecţioniştii nu sînt născuţi ca să urmărească atingerea fericirii.

M-am gîndit serios la asta zilele astea: eu am fost crescută să-mi caut fericirea? Şi mă mai gîndesc la cum răspunzi nevoilor unui copil ca să-i dai mesajul ăsta totuşi. Să-şi caute fericirea, şi nu în nişte parametri în care ai defini-o tu.
 

În dosarul de săptămîna aceasta al Dilemei vechi puteţi citi patru mărturii ale unor oameni care s-au confruntat - şi încă se mai confruntă - cu diverse tulburări de anxietate. Textele sînt fragmente editate din interviuri cu Cristian Lupşa şi Andrei Pungovschi. Variantele integrale vor fi publicate la sfîrşitul toamnei pe site-ul proiectului "Dar dacă".

Foto: Andrei Pungovschi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.