Societate

Credinţa ne spune că spaţiul ei propriu e interioritatea, că acolo e de căutat Interlocutorul dorit: în interioritatea omului şi a lumilor deschise către Ultim.

Pe 16 decembrie 2019 – 30 de ani de la „începutul timișorean al sfîrșitului” –, Patriarhia Română a organizat o seamă de evenimente comemorative.

Masa de prînz de altădată, în care se așezau cu toții să mănînce în tihnă cele trei feluri, cred însă că e azi mai curînd o fantasmă.

În Cotroceni, mai exact pe strada Gheorghe Marinescu, am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiențe de vizitator: o călătorie în Bucureștiul interbelic. Pe această stradă, la numărul 19, există un bloc, construit în 1934, unde, la etajul doi, în apartamentele 11 și 12, au locuit familiile Rebreanu și Minulescu.

Momentele de fericire vin, în viață, cînd reușești să deții controlul asupra neajunsurilor. Cînd înlocuiești individualismul cu o dulce interdependență, cea care generează dor.

Locul nu este doar un paradis al singuraticilor, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci și unul de întîlnire al scriitorilor, artiștilor, al oamenilor de cultură, în general, dintre care unii de primă mărime. De altfel, unii dintre aceștia sînt clienți atît de fideli încît acum au aici locurile rezervate, marcate cu cîte o plăcuță metalică pe care le este înscris numele.

Desființarea dimensiunii sociale a individului în viețile sfinților nebuni întru Hristos este aproape o condiție a atingerii celor mai înalte experiențe mistice.

Pentru cei vechi, inima cuprindea totul: emoțiile, desigur, dar și curajul, și mai ales gîndirea și imaginația.

Chiar dacă ne aflăm la oraș și, cu atît mai mult, în lumea noastră post-postmodernă și supertehnologizată, tot trăim un altfel de timp în perioadele de sărbătoare. Ieșim din timpul dedicat strict utilității și supraviețuirii și intrăm, pentru o perioadă mai lungă, într-un timp aparent al răgazului și plăcerii.

Pentru pacienții cu leucemie, hopurile de trecut sînt multe. Începînd de la diagnosticare pînă la pericolul infecțiilor sau criza lipsei citostaticelor, cu care încă ne luptăm, și pînă la numărul mic de centre de transplant de celule stem din țară. Însă viețile pot fi salvate: înscrierea în Registrul Donatorilor e primul pas.

Detest retransmisiile de operă la televizor căci, printr-o sistematică eroare, camera expune guri exorbitante, feţe schimonosite, machiaje şi peruci violent spectaculare: ceea ce e făcut pentru a fi văzut de departe este abuziv apropiat.

Povestea revoluției și a anilor din jurul ei este o poveste care ne privește pe toți: este povestea care nouă, generațiilor vechi, ne-a construit biografia, iar lor, generațiilor tinere, le poate dărui rădăcini.

Știu însă că ziua de 21 mi-a schimbat viața, mi-a dat o viață. Iar cei care au luptat și au murit atunci și cărora le voi fi mereu recunoscătoare sînt eroii mei, eroii noștri.

Sînt semne, unele decente, altele stînjenitor retorice, ale unei sărbători de care se leagă o identitate religioasă cam de la sine înţeleasă, larg declarată, dar nu tot aşa de cunoscută, frecventată.

99% din istoria consemnată a culturilor, civilizațiilor & experiențelor religioase produse de homo sapiens se bazează pe construcția (firește, gra-duală) a unui model paideic.

Pînă-n punctul în care, în anii ’80, s-a dovedit deodată că nu mai puteam separa atît de ușor realitatea de lumea inventată; că și-n bula noastră se simțea vîntul rece care urma s-o spargă.

„Smells Like Teen Spirit” a fost imnul unei generații de tranziție.

Numărul vămilor are, de fapt, rolul de taxinomie a păcatelor, iar această taxinomie variază în funcție de statutul social al persoanei din care a plecat sufletul.

Probabil astrologi sau sacerdoți mazdeeni, magii deschid prin întrebarea pe care i-o adresează lui Irod tocmai „ambiguitatea politică“ a condiției pruncului mesianic: „Unde este regele Iudeilor?“.

Să ai căldură și apă caldă au fost, de ani buni, lucruri normale. Mi se părea de la sine înțeles ca, atunci cînd mă trezeam, să pot deschide geamul larg și să mă simt confortabil în casă. Ori să mă lăfăi în baia fierbinte, eventual lă­sînd apa să curgă nu știu cît înainte.

Omul religios interesat de sens se mişcă, în ceea ce îl priveşte, sub cupola nelimitată a acestui spaţiu, încearcă să ia înălţime în cuprinsul lui. Încearcă să considere lucrurile dinspre zenitul divin, să-şi adecveze privirea la ochiul de boltă al cadrului în care se mişcă.

Le-am cumpărat recent, în noua traducere franceză, din arabă, după ediția de la Calcutta, apărută sub haina a trei somptuoase volume din Biblioteca Pléiade a editurii Gallimard. Mi-am dat seama că, din cauza unor traduceri românești parțiale, cenzurate și făcute cel mai probabil prin intermediul altor limbi, nu citisem niciodată cum trebuie această capodoperă anonimă, care a influențat toată literatura occidentală modernă (de la Goethe pînă la Borges), pentru a nu mai aminti ecranizările făcute

Înainte să vină iarna propriu-zisă, trebuie să trecem mereu, ca printr‑o aceeași veșnică încercare, prin perioada cenușie. Fie că durează o lună, fie două, ea e mereu aceeași și ne pîndește după te miri ce colț: cea în care mai totul e gri și mai toate culorile își pierd consistența și se topesc una-ntr-alta.

Fenomenul sfințeniei se subîmparte în două dimensiuni, adesea confundate: pe de o parte, cea trăită de individ ca o desăvîrșire a virtuților, acompaniată de manifestări harice, care se arată observatorului exterior ca puteri supranaturale, pe de altă parte, cea narată, deci dezvăluită lumii de un observator exterior, fie la prima mînă, cea de ucenic și martor al puterii harice, fie la mîna a doua, de narator „profesionist“, care folosește documente sau atestări orale, adică reputația care se for

Din seria marilor cărți despre această temă, care nu a încetat să‑i fascineze pe istorici și pe teologi, Editura Doxologia, cu impecabil gust în selecția titlurilor, ne oferă, în colecția „Historia christiana“, traducerea lucrării lui Jaroslav Pelikan, Creștinismul și cultura clasică. Metamorfoza teologiei naturale la întîlnirea creștinismului cu elenismul (versiunea îi aparține lui Sergiu-Adrian Adam, ediția fiind îngrijită de Ovidiu Sferlea).

Metamorphosis a fost tema evenimentului TEDx Bucharest de anul acesta. Ea a adunat pe scenă personaje puternice care au oferit, prin propriile lor povești uluitoare de viață, dovezi că cele mai grele situații sînt și cele care determină schimbarea – o schimbare văzută, mai degrabă, ca transformare.

Oare ai tu dreptul, ca om, să hotărăști pentru viața unui animal și cînd să-i pui capăt, chiar dacă viața aia a devenit chinuitoare și inutilă, o extensie fără rost a vieții adevărate? Oare ai dreptul tu, ca om, să hotărăști, la un moment dat, pentru propria ta viață atunci cînd ajungi atît de uzat încît nu mai poți să fii de folos nimănui, nici măcar ție însuți?

Lacrimă către roșiile ce nu mai sînt pe piață. De la Brel, da, dar vezi cum interpretează doar cu creierul Nina Simone.

Alexandru Mironescu şi prietenii lui nu erau nici ei nepăsători faţă de tema naţionalului, atît de masivă în epocă. Şi ei priveau creştinismul răsăritean ca pe un dat fast al locului. Dar nu socoteau că el îi încarcă pe români cu daruri native, cu un specific etnic privilegiat, cu o excelenţă garantată. Îşi puneau mai ales problema creativităţii spirituale în modernitate.

Un text de acum 25 de veacuri, redactat în spațiul siro-palestinian, sub posibile influențe dinspre Persia zoroastriană. În canonul biblic, el face parte dintre cărțile sapiențiale, deci acelea care ne fac mai înțelepți.

De mult nu mai e nimic nou în faptul că, în multe povești actuale, fie ele în cărți sau pe ecran, nu mai avem eroi principali, ci eroine. E suficient să ne amintim doar de Hunger Games, cărțile și filmul, și de Divergent, așijderea, în care eroinele salvatoare măcar ale unei părți din omenire sînt Katniss Everdeen și Tris.

Cînd este vorba despre o situație, un rezultat sau un eșec din istoria personală, a‑ți asuma ceea ce s-a întîmplat înseamnă, într-o primă etapă, să recunoști rolul pe care l-ai jucat în momentul respectiv, să fii onest fără să justifici, să admiți că n‑ai știut, n-ai putut sau n-ai ales să faci mai bine. Cea de a doua etapă a asumării este aceea în care faci toate eforturile să‑ți dovedești capacitatea, responsabilitatea de a repara, de a remedia sau de a suporta consecințele care decurg din res

Totul devine mult mai clar cînd ieși din bula pe care ți-ai construit-o și vezi, cum bine zice gura înțeleaptă, că viața e complexă și are aspecte.

Ceea ce percepem exterior ca un ansamblu armonios este rezultatul acestei căutări a unui mesaj simbolic. Lumina este doar unul dintre criteriile conceptuale care conduc la realizarea unui spațiu sacru. Mai cunoscută arhitecților este căutarea proporțiilor care se înscriu în numărul de aur.

După editarea postumă a scrierilor sale, lăsate în manuscris sau răspîndite prin diverse reviste și volume greu accesibile, a sosit vremea receptării depline a gîndirii părintelui Scrima prin cărți care îi sînt dedicate integral.

Paradigma vitezei de circulaţie a modernităţii, abandonată de oraşele avansate din nordul Europei, dar în plină vogă la noi şi la alţii ca noi, a fost înlocuită însă de o paradigmă şi mai primejdioasă pentru locuitorii cetăţii, aceea a vitezei de circulaţie a informaţiei.

Sînt zile în care, după întîmplări tumultuoase, pur și simplu încremenești. Te așezi pe o canapea și nu te mai poți ridica de acolo. Te eternizezi în postura de spectator. Spectacolul lumii se desfășoară, pe diverse planuri, în fața ochilor tăi. Poți să-l urmărești, dar nu prea mai poți să te implici. Parcă te ține ceva lipit de canapeaua aia, precum pe Al Bundy din serialul de altădată.

Metropolitan Opera din New York (Met) a anunțat în septembrie că Plácido Domingo renunță la toate colaborările viitoare cu instituția, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală făcute de mai multe femei, printre care și o soprană care a declarat că Domingo i-ar fi pipăit sînii. Talentul muzical și actoricesc strălucitor al lui Domingo a electrizat generații întregi de iubitori de operă. Poate că, la 78 de ani și după 51 de ani de colaborare neîntreruptă cu Met, era oricum timpul ca el să părăseasc

Cum alegi un tip de iaurt, o pereche de pantofi, o destinație de vacanță sau o mașină? Oferta pare foarte diversă, în special dacă ai apucat acea perioadă în care nu aveai nimic de ales. Cred că există două feluri de a cumpăra ceva. Unul e acela cînd te duci la mall și te uiți după ceva care să-ți placă și să‑ți convină, cînd nu știi dinainte cu ce te vei alege.

Această pendulare între utilitatea lucrurilor și frumusețea lor mă urmărește încă. Poate este unul dintre motivele pentru care mă hotărăsc greu să achiziționez lucruri. Nu am reușit să devin niciodată o cumpărătoare impulsivă. Am preferat, de multe ori, să las un obiect acolo, pe un raft, să mă aștepte pînă a doua zi, ca să mă conving că e pentru mine și că nu pot să mi-l scot din cap.