Cereţi, căutaţi...

10 mai 2020
Cereţi, căutaţi    jpeg

De curînd, pe un site de dialog religios al ziarului Le Monde, un participant scria: „Conceptul de «Dumnezeu atotputernic» încasează totuşi o lovitură în vremea asta de coronavirus, nu? Unde e Dumnezeu în chestia asta? Ce sens pot da credincioşii unei încercări care obligă la închiderea tuturor lăcaşelor de cult?”.

Păi, atunci, „conceptul de Dumnezeu atotputernic” a încasat mereu, de-a lungul tuturor timpurilor, lovituri. Unele mult mai mari. Şi nu încetează să încaseze. Ce e cu războaiele, cu totalitarismele, cu ura, cu terorismul, cu masele de refugiaţi? Ce e cu marginalii, cu excluşii, cu oameni care n-au de nici unele, ce e cu nenorocirile private?

Insul cerea „sens”, dar îl cerea „pe loc” şi, mai ales, la nivelul imediatului. Altfel (sau poate oricum) atotputerea divină intra în criză. E evident nepotrivit să cuplezi aşa brutal contingentul (apăsător, traumatizant) cu înălţimea Polului divin. E simplist să ceri ca „de foarte sus” să ţi se livreze – în trei cuvinte – explicaţia pentru criza proprie. Rezultatul ar fi, oricum, simplist şi, ca atare, nesatisfăcător. (Unii au încercat totuşi: coronavirusul e pedeapsa pentru păcatele, rătăcirile, excesele modernităţii tîrzii, ale societăţilor liberale. Gata, s-a rezolvat. Nu ne rămîne decît să ne aliniem vieţile şi societăţile la modelul pe care aceşti clarvăzători îl ştiu, îl posedă, îl pretind primit din mîinile lui Dumnezeu.)

Aflat în mijlocul crizelor sale, omul religios pune, desigur, întrebarea privitoare la sens. Dar o pune în intervalul între cazul concret şi vîrful transcendent. Dă întrebării sale spaţiu să se desfăşoare, să se intensifice, să primească sugestii, să se organizeze reflexiv, să devină chemare...  Să capete oarecare înrudire cu calitatea Celui pe care îl invocă. Iov cheltuieşte douăzeci şi nouă de capitole din poem cu întrebarea sa. Iar, în final, sfera întrebării lui e inclusă în sfera mult mai vastă a răspunsului divin.

Invitat al site-ului Le Monde, Eric Vinson, specialist al faptului religios, îi spune, printre altele, interlocutorului său: „Noţiunea de «Dumnezeu» e în mult mai mare măsură o interogaţie decît un răspuns, chiar pentru credincioşi, în orice caz pentru cei mai lucizi. E semnificaţia pe care o rezumă termenul «mister», dar şi cel de «dogmă», atît de prost înţeles, de prost conceput în zilele noastre. Noţiunea se referă la ceva ce depăşeşte înţelegerea noastră, dar care – astfel – o stimulează şi îi adresează neîncetat întrebări”.

Dogma/învăţătura şi misterul sînt elemente centrale în orice religie. Doctrina ne predă o cunoaştere a divinului, a manifestării, a actelor Lui, ne dă un mod de comunicare cu El şi, derivat de aici, un program de comportament personal şi comunitar. Misterul indică statura divinului, ne situează în raport cu transcendenţa lui. Dar amîndouă, doctrină şi mister, pot fi gîndite în regim vectorial sau în regim formal. Pot fi trăite în mod dinamic, drept orientare, tindere, amplificare a fiinţei către Interlocutorul divin şi către varianta împlinită a realului. Sau pot fi gîndite static, închis, drept noţiuni pe care omul/grupul le prelucrează – fundamentalist – ca să obţină o cateheză seacă şi un tipic de viaţă. De parcă ar emana de la un „birou de adevăr”, reţeta se pretinde a fi suficientă pentru rezolvarea religioasă a insului şi a lumii. Cît despre „mister”, el devine ceva mut, fără vibraţie, fără adîncime, comod pentru a justifica lenea cercetării spirituale.

În Biblie, profeţii se opun vulcanic unei asemenea „împroprietăriri” asupra lui Dumnezeu, de care sînt tentaţi adesea preoţii, puterea temporală, comunitatea. Iisus denunţă, deplînge, izgoneşte din templu varianta formalistă a credinţei. O dislocă. Primele secole creştine au fost captivate de noutatea cu care misterul divin devenea – în Christos – transcendent şi totodată participabil, apropiat şi infinit exigent. Dar curînd după ce creştinismul s-a instalat în Imperiu – remarcă specialiştii –, doctrina lui a fost tentată să se formuleze potrivit stilului legislativ temporal. Să fie sistematizată, transformată în normă, impusă prin puterea braţului secular. Libertatea cercetării, a interogaţiei, a căii spirituale a rămas desigur vie. A avut figuri de vîrf, practicanţi nenumăraţi, martiri, centre de iradiere, linii de transmitere. Dar a conlocuit, cum se întîmplă în orice religie, cu varianta „instalată” a credinţei.

Şi totuşi libertatea cercetării, îndrăzneala interogaţiei, transformarea de sine în dialog cu Dumnezeu, ele ţin de logica revelaţiilor, a experienţei spirituale. Textele sacre vorbesc despre o uimire vectorială, caută să o stîrnească în om, să o amplifice. (Abuzez probabil de termenul „vectorial”, dar el e expresiv în domeniul credinţei. Vectorul indică o direcţie, o orientare, o tensiune. Săgeata lui e dinamică încordată spre ţintă. Iar, ca săgeată, el simbolizează şi lansajul, posibilitatea de a atinge îndepărtatul.)

Faimosul text al Indiei, Bhagavad-Gita începe cu criza lui Arjuna, cu uimirea lui nefericită de a trebui să încalce toate îndreptarele tradiţiei, luptînd împotriva rudelor sale. De-a lungul poemului, Krishna, avatar al lui Vishnu, îi predă o metafizică vertiginoasă, care îndreaptă uimirea lui Arjuna spre Absolut, o împlîntă acolo, îi dă o nouă judecată asupra actului său. Dao de Jing e o colecţie de poeme exaltînd paradoxurile care învăluie Principiul, acel Dao care „se ascunde în nenumire. Şi totuşi numai Dao se pricepe să-nceapă şi se pricepe să împlinească” (trad. Dinu Luca, Humanitas, 1993).

Cu bogăţia lor de teme, de contraste, de perspective, textele sacre stîrnesc interogaţia, interpretarea. Hermeneutica lor, mereu reluată, stă dovadă pentru uimirea cititorului care ia textul drept urmă către Autorul lui. În introducerea Omiliilor la Exod, de pildă, Origen spune: „Un singur cuvînt poate fi dezvoltat în lung şi în lat... cu toate acestea ne este peste putinţă nouă să-l explicăm şi vouă să-l înţelegeţi pe de-a-ntregul... fie să ne asiste, deci, Cuvîntul lui Dumnezeu şi el să fie călăuza cuvîntului nostru”. Uimire, iată, faţă de inepuizabilul de sens al Textului, reflectînd calitatea misterioasă a Autorului. Uimire, iarăşi, din pricină că înţelegerea umană e chemată să înainteze fără capăt, să se confrunte cu Autorul care e actorul major al Textului, ţinta şi totodată călăuza cercetării.

Nu s-ar spune că textele sacre descurajează interogaţia, cercetarea. Nu se poate spune că Dumnezeu nu cere ca înţelegerea umană să tindă către El. Nici că, pe drumul înţelegerii, judecata asupra imediatului, asupra crizelor şi actelor noastre nu se rafinează. Cu condiţia ca judecata să se menţină pe drum, să păstreze conştiinţa diferenţei de nivel între interlocutori.

Nu o uimire vectorială trezeşte Christos înviat în apropiaţii Lui? În episodul Emaus, ucenicii călători îl întîlnesc pe Străinul călător. Pe cale, Christos le tălmăceşte sensul – deja împlinit – al Scripturii, li se face cunoscut. În clipa cînd ucenicii, plini de uimire, îl recunosc, El „se face nevăzut de la ochii lor” (Luca 24, 31). Îi atrage spre un alt nivel de cunoaştere, le întăreşte uimirea vectorială.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.