Senzații contradictorii

Publicat în Dilema Veche nr. 840 din 26 martie - 1 aprilie 2020
Zizi și neantul jpeg

Tot ce ni se-ntîmplă acum e atît de nou, încît aproape nici unele dintre grilele pe care le-am aplicat o viață întreagă nu mai pot fi aplicate. Nu mai pot fi aplicate pînă la capăt. Practic, nu avem grile pentru ce ni se întîmplă. La fel cum nu e, încă, leac pentru coronavirus.

Aplicăm și noi, pe ici, pe colo, cam ce merge din grilele precedente. Un cocktail de Tamiflu cu… un cocktail de instinct de supraviețuire și iubire de aproape. Cele două alternează cu viteză amețitoare în perioada asta. Ba chiar, de cele mai multe ori, se suprapun. Ești, ca minuscul om sub vremi, mereu sfîșiat (știu, cuvîntul e cam melodramatic) între cele două. Instinctul de supraviețuire, nesimțitul, îți dă ghes, vrea mereu să fie el primul care aranjează lucrurile după ordinea lui: eu să scap, nu-mi pasă de ceilalți.

După el, la o distanță considerabilă de cele mai multe ori și, din fericire, uneori chiar în același timp, vine și gîndul la ceilalți. O să țin minte toată viața momentul cînd, pe la 14 ani, pe vremea lui Ceaușescu fiind, în imposibilii ani ’80, vedeam troleibuzul venind în stație. Știam că e o chestie de secundă să nu-l ratezi sau să nu ajungi pe scară: trebuia să știi exact unde să te poziționezi și, apoi, să te strecori abil prin mulțime ca să fii aproape de o ușă, să poți și coborî. Cînd o luai prin mulțime și nu vedeai decît luminița de la capătul tunelului în fața ochilor (ușa de la mijloc, să zicem), produceai, vrînd-nevrînd, victime colaterale. Pe scurt, mai dădeai peste oameni. Poate chiar intenționat, la modul că nu-ți păsa decît de înaintarea ta, nu mai vedeai în stînga și-n dreapta. Aveai totuși o fracțiune de secundă să-ți cîntărești dilemele morale: e bine ce-am făcut, am dat peste bietul om, sînt un monstru?

Am învățat, cu timpul, să mă strecor fără să mai dau peste oameni: mă fofilam ca o sfîrlează, fix prin centru. Sigur, mai dădeam peste cîte cineva, dar rar. Un declic s-a produs în mintea mea, atunci: faci ce faci, dar nu cu orice preț. În contextul epocii comuniste, în care, mai ales în ultima perioadă, am fost educați, conștient sau nu, că fiecare se descurcă pentru el, să ținem ce avem că nu se găsește, că e greu să facem rost, gîndul ăsta din fundul creierului nu a fost ușor de păstrat.

Uneori se mai aprindea, precum be­cu­lețele de Crăciun, alteori se blura cu totul. Fusesem crescută oricum egoistă, copil unic fiind și pentru părinți, și pentru bunici. Noroc că totuși, neavînd o fire chiar insuportabilă, îi iubeam pe cei care mă iubeau și le eram recunoscătoare. Așa s-a întîmplat cînd bunica mea, de pildă, a făcut Alzheimer și a avut un episod horror, cînd n-a mai știut de ea și s-a prăbușit în propria-i mizerie fiziologică. Atunci, iar, s-a produs ceva: nu mi-a fost scîrbă de ea, ci dimpotrivă. Deteriorarea ei fizică m-a apropiat, cumva, mai mult de ea.

Ce vreau să spun e că în vremurile sinistre pe care le trăim ar trebui să ne formăm un fel de dublu mecanism de supraviețuire: pe de o parte, unul care ne permite să ne activăm propriul instinct de care vorbeam, să facem ce trebuie și ce ține de noi ca să rămînem în viață; pe de alta, să ne străduim, chiar dacă nu ne vine întotdeauna, să ne extragem instinctul ăsta de supraviețuire la pachet cu grija față de ceilalți. Să ne obligăm să nu uităm că, deși am vrea să ne salvăm pe noi înșine în situații grele, nu sîntem numai noi pe lume. Nu sîntem numai noi și familiile noastre. Mai sînt și ceilalți.

Oameni care sînt și ei imperfecți, ca și noi, de altfel, și care ne pot pune, de destule ori, în situații dificile. Trebuie să ne dezvoltăm, în timp, un soi de nou simț pentru situația de criză în care trăim, care să ne împingă la supraviețuire fără să ne pierdem umanitatea. Fără să ajungem să-i urîm pe cei din jur pentru că ne pot transmite virusul, ne pot lua bucățica de la gură ori spirtul din sacoșă.

Să găsim o soluție în care să nu trebuiască să alegem între cele două atitudini față de lume și față de celălalt: e loc pentru amîndouă, dacă vrem să fie loc. Să nu ne abrutizăm. Să fim atenți, să fim vigilenți, să le atragem atenția celorlalți cînd greșesc, dar nu fără toleranță, afecțiune și înțelegere. Cu fermitate, dar nu cu ură.

Sînt sigură că se poate, cu un exercițiu îndelungat și multe scăpări. Știu, după cîteva zile de stat în casă, ce importantă e umanitatea. Cînd am ieșit la o scurtă plimbare prin împrejurimi și i-am văzut pe cei doi domni din zonă, de pildă, care trag mîța de coadă toată ziua la garajul local, am fost atît de fericită… Le-am zîmbit de la distanță și, măcar pentru o clipă, mi s-a părut că toate sînt iar la locul lor.

 Știu că trebuie să păstrăm distanța reglementară unii față de alții cînd mergem pe stradă, la magazin etc. Dar sper să nu ajungem să-i considerăm pe ceilalți doar potențiali transmițători de virus, ci semeni cu care putem schimba o idee, o vorbă, un zîmbet sau măcar o privire. Să nu renunțăm la solidaritatea umană. Să nu ne pierdem afecțiunea pentru ceilalți. Și, orice ar fi, nici simțul umorului.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.