Viața cu Dilema

16 mai 2020
Zizi și neantul jpeg

În 1993, cînd am ajuns la Dilema, nu a fost deloc întîmplător. Mi-am dorit mult să lucrez la Dilema, de cînd am pus ochii pentru prima dată pe revistă.

Și, așa cum am mai scris, nu eram o persoană care se adapta ușor într-un loc de muncă. Ba dimpotrivă. Am schimbat multe pînă să ajung aici, erau și destule posibilități pe atunci și, desigur, eram și eu mult prea cîrcotașă și cu standarde imposibile: „de vină” trebuie să fi fost orele de latină din facultate, unde totul se desfășura de-a dreptul perfect și, cu profesori precum dl Fischer sau dna Creția, nu-ți mai trebuia nimic.

Așa că, plecînd dintr-un asemenea univers, aproape nimic din lumea, deodată deschisă, din jurul meu nu mi-a fost pe plac. Nu plîngeam chiar după tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte, dar voiam calitate umană și standarde morale și culturale înalte, pe unde-mi băgam nasul. Și pe unde ajungeam mi se părea că nu găseam: eram ca prințesa cu bobul de mazăre – simțeam afurisitul de bob, în trufia mea, sub ditamai teancul de saltele.

Pînă am ajuns la Dilema și am dat de Lena (Magdalena Boiangiu), Tita (Tita Chiper), dl Cosașu (Radu Cosașu) și Leo (Alex. Leo Șerban), dar și de Mircea (Vasilescu) și Elena (Ștefoi). După care l-am cunoscut și pe dl Pleșu (Andrei Pleșu), și m-am convins că e o persoană în carne și oase, pînă atunci era doar o bibliografie la care aspiram.

Am reușit să regăsesc în redacția Dilemei – desigur, temele de discuție fiind altele – emulația și rafinamentul intelectual ale orelor de latină din facultate. Ca și pentru seminariile cu dl Fischer, și pentru ședințele de redacție de la Dilema trebuia să mă pregătesc. La început, nici vorbă să deschid gura, nici măcar ca să spun ce vox pop prin Cișmigiu voi face pentru următorul Dosar. Se vehiculau acolo atîtea titluri și nume încît mereu, de la o săptămînă la alta, trebuia să mă informez, măcar să văd cine erau respectivii autori menționați, dacă nu să citesc o carte întreagă. Aparent era o grămadă de timp liber, ce mare lucru să faci niște interviuri cu oameni pe stradă? Dar, în realitate, nu era deloc așa: să-ți faci temele la Dilema nu însemna doar să înregistrezi pe casetofon, să scoți apoi pe hîrtie și să bați la mașină ce au spus intervievații. Trebuia să știi cum să pui întrebările în așa fel încît să nu fie convenționale, să vezi amănuntele care nu băteau la ochi – și, la asta, Tita era maestră și te învăța ce și cum. Iar apoi să nu le scrii oricum: să le transcrii corect, dar și pe un ton măsurat, fără să jignești pe cineva. Totuși, să ai și oarecare umor, dacă puteai, dar nu din cel ofensiv și grosier – și aici intervenea Lena, care nu te lăsa s-o iei razna.

Nu te lăsa să faci afirmații nefondate. Să nu verifici din mai multe surse tot ce scriai. Să nu ai un background care să pună lucrurile în context. Nici să generalizezi aiurea, să faci afirmații de Gîgă de genul „Poporul român…”. Din cînd în cînd trecea pe acolo Irina Nicolau, care ne-a învățat cum, practic, din orice poate ieși un subiect pe de o parte zglobiu și, pe de alta, profund.

Toate astea, la care s-a adăugat citirea textelor din revistă, mi-au intrat pur și simplu în sînge în atîția ani. Raportarea echilibrată și fără parti-pris la o lume care părea veșnic în tranziție, fascinantă în pitorescul ei, dar și înspăimîntătoare într-o neclintire ce părea fără speranță era o raritate în contextul unei prese sălbatice, proaspăt scăpate din lațul comunist. Un soi de implicit al lucrurilor, să le prinzi esența fără tușe groase, fără pretenții exhaustive și redarea adevărurilor absolute s-au adăugat, în timp, formulei. Să nu scrii nimic neverificat, dar nici măcar necîntărit sau exagerat. Da, să te revolți dacă ceva te enervează, dar cu argumente și fără ofense manifestate în ciorchine de epitete degeaba. Să faci referire la opere culturale, dar fără să te dai mare și să știi exact și verificat la ce te referi.

Și tot cultura, am învățat la Dilema, nu înseamnă doar operele majore ale omenirii. Să fii o revistă de cultură nu înseamnă doar să faci paradă de cunoștințele tale mainstream, de faptul că ai putut citi cîteva dintre cărțile cele mai importante care s-au scris vreodată, că vezi filmele de autor, că ajungi la vernisajele și concertele „care trebuie”. Nu. Există și mult underground, deloc mainstream, care e valoros. Și nu mai e deja de mult o noutate că termenul de „cultură”, în sens antropologic (iar aici, atît Irina Nicolau, cît și Vintilă Mihăilescu știau mult mai bine), înseamnă și civilizație și cuprinde și modul de conviețuire al diverselor comunități: și aici, Dilema a știut să reflecte socialul într-o manieră atipică, semnalînd fără să critice, analizînd și nu vociferînd despre realități. La fel a făcut și cu politicul.

Toate astea, toată această școală inițială au devenit mod de viață. Am crescut și am trăit cu Dilema: nici nu am mai putut altfel, s-a integrat în peisajul cotidian. Mai tot ce receptam din lumea înconjurătoare cîntăream, mestecam, filtram și „scuipam” apoi în Dilema. Bun sau rău, era modul meu de a digera realitatea din jur și propria realitate, de a le înțelege prin împărtășirea lor și altora. De a învăța ceva din asta, mergînd mai departe, nu chiar la fel.

Sper și cred că și alții au avut un parcurs similar cu Dilema. Sau, dacă nu similar, au avut propriul lor parcurs, pe alocuri inițiatic. Nu pot să cred că Dilema nu va continua. Că nu se va găsi o soluție s-o ducem mai departe: și cu ea, să ne continuăm și noi evoluția.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.