Mereu de la zero

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Theodor Pallady jpeg

Tihna anxioasă a carantinei m-a readus spre Izvoadele unui Lucian Blaga (reeditate la Humanitas, 2011). Am redescoperit farmecul expresiv al celui care a introdus noțiunea „matricei stilistice” în dezbaterea filozofică dedicată oricărei morfologii a culturii. Totodată, am realizat că îmbătrînesc și revin, instinctiv, către „clasicii interbelici”, puși – mai multe decenii – între parantezele unor elanuri cosmopolite. Așa – cosmopolit – se declară cel ce se simte mai degrabă „cetățean al lumii” decît parte dintr-o tradiție locală, subminată de puținul prestigiu al periferiei. În volumul blagian de care pomeneam, există și un răspuns al poetului ardelean la primirea în Academie a lui Nichifor Crainic. Acolo, Blaga apără autonomia filozofiei față de dogmatismul teologiei. El reia, pe un plan mai amical, polemica întreținută cu Părintele Dumitru Stăniloae și amintește „consternarea simplilor filozofi care, vrînd-nevrînd, mai trăiesc și astăzi în credința iremediabilă că mintea li s-a dat din partea lui Dumnezeu ca să și gîndească cu ea și nu să fie numai receptaculul unui adevăr gata făcut. A unui adevăr depus pentru totdeauna în arhivele îngerești ale trecutului răsăritean” (op. cit., p. 47). Pe scurt, dacă Nichifor Crainic, directorul Gîndirii și exponent iconic al gîndirismului, pune majoratul culturii autohtone în legătură cu titanii sistematici al gîndirii patristice (Ps. Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschin), poetul-filozof de La curțile dorului compune mai degrabă cu teologia dialectică, pe filiera Kierkegaard-Barth-Gogarten, recuperînd totodată „eresurile” populare, cripto-bogomile și fantastic-cosmogonice de care se împărtășise, cel dintîi, Eminescu. Crainic vedea cultura umană ca pe un simulacru menit să aline nostalgia paradisului, pe cînd Blaga, niciodată „rasist” și deschis către universal, preferă să-și inspire gîndirea din „stratul mumelor”, adică dintr-un soi de ancestralitate ecumenică.

În generația din care fac parte, formată intelectual în anii ʼ80, lectura marilor interbelici se împărțea egal cu descoperirea producțiilor culturale ale Occidentului. Prin Noica, ajungeam inevitabil la Heidegger. Ne separam rușinați de semănătorism și poporanism, adică de acea idealizare atemporală a unui sat mitologic, plasat într-o istorie veșnic boicotată, căci vedeam în ele prototipul (pervers recuperat) al folclorului propagandei național-comuniste, dar continuam formula încarnată de Mircea Eliade: simțul originilor și studierea arhetipurilor, ca temelie a unei culturi românești care și-ar putea da, prin creații singular-majore, examenul de maturitate (și corolarul său, validarea „internațională”). Azi, cînd mă simt atras spre o nouă lectură a interbelicilor, îmi dau seama că Noica a fost ultimul lor reprezentant și supraviețuitor, căci, după dînsul, elita creatoare din România nu și-a mai pus (cu excepția, poate, a lui Adrian Marino) tema creației monumentale. Ultimele cinci decenii au stat aproape exclusiv sub o dihotomie sterilă: pe de o parte, epigonii ruralist-etnocentrici ai viziunii semănătoriste, pe de alta, neo-lovinescienii mărunți ai unor cuminți „sincronizări” cu feluritele școli, metode, doctrine și ideologii ale Apusului postbelic. Blaga a fost ultimul creator simultan branșat la izvoarele arhaice și la modernitatea filozofică occidentală. Noica opunea ontologia românească a lui „întru” și „Germania untului”... Bref, putem spune că Războiul Rece a distrus, la noi, tensiunea dintre gîndirea majoră și definirea identității. Această tensiune a mai rezistat doar în domeniul deloc metafizic al sintezelor de istorie a literaturii române, la care s-au înhămat criticii de ascendență călinesciană.

Recapitularea analitică pe care am schițat-o mai sus deplînge implicit faptul că noile generații intelectuale (post-1989) au început să neglijeze, cu excepția filologică a ucenicilor unor N. Manolescu, Ion Rotaru, Petru Creția, Eugen Negrici sau Alex. Ștefănescu, patrimoniul cultural interbelic. Invazia culturii pop și cea de traduceri au ocupat toată scena, exilîndu-i pe marii interbelici „național-universali” în sălile unui Muzeu pustiu. Am repornit iarăși de la zero, confirmînd plasticitatea mimetică a elitelor noastre, dar și ceea ce Mircea Martin numea „complexul începutului continuu”, fatidic încifrat în balada Meșterului Manole.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.