Familia și iubirea mai frustă

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Zizi și neantul jpeg

De Paști, de fiecare dată, mă apucă nostalgiile. Nostalgiile după familia mea. Cea din copilărie, pe vremea cînd eu eram copilul.

Nu că cea de acum nu ar fi o familie minunată. Doar că poziția mea de atunci era alta, evident. Una mai făr’ de griji. Acum sînt un fel de cap al familiei, nu neapărat în sens pozitiv: mai curînd în sensul în care m-am nimerit, se pare, persoana cea mai responsabilă, așa încît trebuie să mă ocup de toate „treburile murdare” pe care alți membri le ignoră, de cele mai multe ori nu voit.

Așa că, printre dezinfectări de produse alimentare, de clanțe, robinete și produse de la supermarket, turnat soluție cu clor pe prag și negociat prin ușă cu deja celebrii curieri, mintea mea zburdă către the good old times. Să ne înțelegem: nu e vorba de nici o nostalgie absolută, ci de una perfect relativă și aleatorie. Și nicidecum de una legată în vreun fel de epoca ceaușistă, în care s-a nimerit să pice copilăria mea.

E vorba de amintirea unor vremi în care eram centrul atenției și buricul pămîntului – toate astea, desigur, într-o lume minusculă, alcătuită din, să zicem, vreo zece persoane. Așa cum era floarea Micului Prinț pe planeta lui, așa eram eu în familia mea extinsă alcătuită din mama, tata bunicul, bunica, unchiul meu, nașa mea și mama ei. Norocul meu a fost că, pentru toți oamenii ăștia, am fost primul copil venit în mijlocul lor. Cu toții aveau, se pare, în momentul respectiv o doză mare de disponibilitate pentru îngrijirea unui plod. Era și la sfîrșit de ani ʼ60, cînd atmosfera din România comunistă se mai relaxase: în pușcăriile comuniste cei mai mulți fuseseră deja torturați și omorîți, cei care se hotărîseră să emigreze o făcuseră deja.

La începutul „domniei” lui Ceaușescu, după momentul ʼ68 și neimplicarea în invazia Cehoslovaciei, acesta păcălise o parte a populației, cel puțin. Probabil că oamenii voiau să vadă partea mai bună, să trăiască pur și simplu. Se mai găsea cîte ceva în magazine, în lume era perioada hippie, totul se democratizase, de la drepturi diverse la sex și modă, apăruse, printre altele, muzica Beatles-ilor, se pășise pe Lună… Ceva din toate astea evident că se simțea și la noi, deși eram închiși în clopotul de plastic comunist.

În contextul ăsta, cel puțin primii ani din viața mea, cei din anii ʼ70, au fost destul de confortabili. Și, incontestabil, fericiți. Cum spuneam, nu numai epoca era mai favorabilă, ci și momentul celor din familie: bunicii mei, de pildă, erau tineri, aveau în jur de 60 de ani și aveau și timp la dispoziție (bunicul nu mai lucra, iar bunica stătuse acasă o viață), și energie. Plus o casă cu curte în București (care, de fapt, nu era a lor, stăteau cu chirie, căci nu se puteau muta în cea cu adevărat a lor pentru că era ocupată de un domn cu grade, ofițer, nu știu exact de care, și care s-a mutat de acolo cu chiu, cu vai, după mulți ani). Dar pe mine nu mă deranja asta, nu înțelegeam subtilitățile sinistre ale epocii. Eu eram fericită în casa lor gen vagon și în curtea cu gura-leului, dalii, petunii, hortensii și trandafiri (pe astea cel puțin mi le aduc aminte, căci bunicul meu îmi tot arăta cum să apeși pe floarea de gura leului, ca să se caște conform denumirii). Acolo nu mă plictiseam niciodată, nici cînd scrijeleam cu lopata prin pămîntul grădinii, speriindu-mă de cîte o rîmă, nici cînd îl „ajutam” pe bunicul meu să ude grădina în fiecare zi pe la ora 17, cu furtunul lui movuliu, plin de petice și prelungiri multicolore. Cred că sarcina mea foarte importantă era să pornesc robinetul, fix cînd îmi dădea el semn. Șitu că era mare emoția să nu ratez momentul.

Bunicul meu era, din toată familia enumerată mai sus, cel mai greu de cucerit, să zicem. De fapt, cel care se exterioriza cel mai puțin. Vorbea foarte rar, era precum bunicul lui Heidi din desenul animat al copilăriei unora dintre noi. Dar mie-mi plăcea asta. Era un partener de fapte, nu de vorbe. Relația cu el era cea mai aproape de relația cu realitatea. Cu ceilalți, inclusiv cu tatăl meu, coceam povești, desene și alte cele de-ale imaginației. Doar cu bunicul meu puneam mîna pe o floare, pe o bucată de pămînt, pe o furnică sau pe un furtun, fără ca ele să devină o zînă, un castel, un dragon sau un șarpe.

Cu el alergam la propriu spre diversele mele activități de copil prea bine îngrijit: gimnastica medicală, exercițiile de ochi. Cu el traversam prin locurile nereglementare și cu el foloseam pe post de orice bucățile identic tăiate din România liberă, ziarul vremii, care venea zilnic în cutia de scrisori și din care bunica mea citea ferparele și cam atît.

Toți ceilalți membri ai familiei mă iubeau la fel de mult, dar altfel fiecare. Mi-am adus însă aminte de modul ăsta mai frust al bunicului meu de a face lucrurile și de a interacționa, pentru că am constatat că-mi folosește, în epoca netrebnicului de COVID: am învățat de la el, printre altele, să fac mai puține fițe și să mă descurc singură și mai simplu în anumite situații.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.