Corp, comunitate, religie

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
Corp, comunitate, religie jpeg

Imaginea Papei Francisc înaintînd singur în imensa piaţă vidă de la San Pietro, ca să facă o rugă pentru lumea atacată de „furtuna” epidemiei. Îmbrăţişat de arcele galeriilor lui Bernini şi de privirile online ale catolicilor de pretutindeni. Kaaba izolată, singură în centrul vastului complex de cult, acum pustiu, unde marele pelerinaj al lumii musulmane a fost suspendat. Cubul încărcat de sacralitate mai poate fi atins doar cu privirea, pe diferite ecrane, de veneraţia credincioşilor. Biserici, sinagogi, temple hinduiste şi budiste, moschei sunnite şi şiite şi-au suspendat peste tot în lume slujbele şi ritualurile comunitare in situ. Autorităţile religioase şi credincioşii admit că proximitatea fizică – semnul concret al unirii în credinţă – trebuie înlocuită acum cu distanţa sanitară, ea fiind, temporar, actul atenţiei faţă de semeni.

Gesturile cotidiene ale credinţei sînt şi ele suspendate. Sărutarea icoanelor, pentru ortodocşi, însemnarea cu apă sfinţită din scoica de la intrarea bisericii, pentru catolici, sărutarea mezuzei pentru evrei, abluţiunile musulmane, toate sînt deconsiliate, suprimate temporar din pricina pericolului de a contracta/răspîndi coronavirusul. Nici fraternitatea în credinţă nu se mai poate arăta prin gesturile bine ştiute. Nu strîngerea de mîini ori sărutarea între credincioşi mai exprimă acum „pacea lui Christos”, ci înclinarea unora către ceilalţi, de la distanţă. „Evitaţi orice gest contaminant: îmbrăţişări, sărutări, strîngeri de mîini”, sună pretutindeni sfatul autorităţilor religioase. E drept că unii oficianţi şi credincioşi nu ţin seama de măsurile antivirus, fie din obişnuinţa practicii, fie indignaţi de ceea ce li se pare a fi un atac la credinţă. Dar fie că ascultă de consemnele distanţei, fie că se revoltă împotriva lor, fie că sînt credincioşi practicanţi ori numai respectuoşi faţă de tradiţie, toţi sînt puşi – acut şi neobişnuit – în faţa a trei elemente definitorii ale religiei: comunitatea, corpul, contactul cu sacrul.

Desigur, mai toţi le ştim semnificaţia spirituală, însemnătatea cultică, importanţa concretă. Dar le ştiam ca de la sine înţelese. Deodată, datorită unor constrîngeri nemaiîntîlnite (şi vitale), religiile şi credincioşii lor sînt somaţi să gîndească mai intens asupra celor trei elemente. Să le scruteze natura, calitatea, sensurile, să găsească noi moduri – temporare – de a le exprima, de a le practica.

În orice religie, comunitatea e răspuns la chemarea Unului, e re-uniune a mulţimii umane sub/în lumina Principiului divin. Legătura cuprinsă de cuvîntul religie funcţionează în primul rînd vertical, în raport cu El. Şi se proiectează „orizontal” în fraternitatea/uniunea credincioşilor, adunaţi – spiritual şi ritual – în faţa prezenţei Lui unificatoare: ecclesia pentru creştini, adunare sinagogală pentru evrei, musulmani aflaţi „umăr la umăr” pentru ruga în moschee. Oare suspendarea – temporară – a adunării fizice, concrete poate mina sensul şi consistenţa comunităţii? Desigur nu. Cei care urmăresc în distanţă – prin mijloace video – actul sacru împlinit de oficiantul religiei lor se pot simţi o comunitate fiindcă privesc, fiindcă participă la acel act. Dar e mai multă nevoie, probabil, să interiorizeze actul, să aibă conştiinţa că el nu se consumă la nivel fizic, că ceea îi uneşte este verticala divină – care lucrează în actul ritual. Într-un fel, participarea în distanţă subliniază ceva preţios: anume că verticala divină se sprijină, pentru a ni se adresa, pe fizicalitate, pe spaţio-temporal, dar că lucrează dincolo de categoriile lor.

Totuşi, nevoia noastră de explicit e puternică. Şi ea poate stîrni inventivitate. La Robbiano di Giussano, în Lombardia, de pildă, preotul locului, Părintele Giuseppe Corbari, a cerut credincioşilor să-i trimită, fiecare, o fotografie a chipului lor. Se simţea însingurat în biserica sa. Acum slujeşte în faţa rîndurilor de portrete – substitut evocator al comunităţii locului.

Există deja analişti ai religiosului care se întreabă dacă nu cumva distanţa coronavirus, împiedicînd reunirea fizică a comunităţii, nu va conduce spre variante mai individualiste de credinţă. Nu se va crea sau nu se va adînci, astfel, distanţa între instituţia religioasă şi credincioşi, care vor fi înclinaţi spre pratică religioasă mai ales privată? Dar aceiaşi analişti recunosc că „intervalul de observaţie” e prea scurt, că fenomenul nu poate fi surprins şi judecat ca atare decît pe durate lungi. Se pare, dimpotrivă, că nevoia religioasă de comunitate rămîne puternică, mai ales în atmosfera de autonomie/însingurare a insului proprie modernităţii tîrzii. Iată, de pildă, un caz-limită: există încă în Europa anahoreţi, oameni retraşi în schituri greu accesibile. Nu sînt mulţi, dar există. Unii sînt inşi izbutiţi profesional şi social care au luat hotărîrea să-şi orienteze spiritual viaţa. Dar, în schimnicia lor, nu caută singurătatea. Nu ea le defineşte noua stare. Ci o altfel de grijă pentru comunitate. În recluziunea lor, sînt vizitaţi de o mulţime de oameni în căutare de sfat şi ajutor spiritual. Candidatul la un schit e de altfel avertizat de autorităţile din regiune că nu prea va fi singur. Şi el tocmai asta caută: să-şi asiste semenii.

Suspendarea temporară a reuniunilor de cult nu va slăbi conştiinţa şi sensul comunităţii religioase. Va putea stîrni noi moduri de expresie, substitute pasagere sau chiar variante care subliniază anumite înţelesuri ale comunităţii. Va putea atrage atenţia asupra a ceea ce constituie cu adevărat comunitatea religioasă: orientarea către Acelaşi, adeziunea la El, prin ritual, desigur, dar mai ales prin participare interioară.

Cît despre renunţarea la gesturi religioase obişnuite şi suplinirea lor prin noi moduri de expresie, asta arată, desigur, cît de implicat e corpul în exerciţiul credinţei. Religia e verticală divină care pătrunde prin toate nivelurile existenţei noastre. Pînă în sensibil, în imediat, în trup. Dar nu e „cazată” acolo. Dacă trupul e chemat să participe la exerciţiul credinţei, el e chemat în calitate de element al unui organism ternar – corp, suflet, spirit – destinat coerenţei. Or asta înseamnă şi a avea conştiinţa poziţiei corpului în ierarhie, nu a-l întrona asupra ei.

În sfîrşit, contactul cu sacrul: cu icoana, cu apa sfinţită, cu instrumentele liturgice, cu locul sfînt, cu relicvele, cu oficiantul şi semenii reuniţi în oficiul de cult. Nevoia de contact e un dat larg împărtăşit al vieţii religioase. Pentru credincios, el înseamnă o întîlnire intimă cu Prezenţa sfîntă manifestă în toate acele chipuri ale sacrului. Dar, pentru orice credincios, aceste chipuri sînt vectoriale: trimit tocmai către densitatea nevăzută a Prezenţei. Ca atare, contactul indică, în fond, nevoia de experienţă interioară, de întîlnire dincolo de corporal şi de atingerea sensibilă. Acea nevoie nu va dispărea dacă, pentru cîteva luni, anumite suporturi ale sacrului îi vor fi credinciosului inaccesibile.

Comunitatea, corpul, contactul rămîn elemente-cheie ale vieţii religioase, cum au fost întotdeauna. Molima ne-a trezit într-un mod brutal atenţia în privinţa lor. Ne poate trezi reflecţia, judecata, căutarea înţelesurilor pe tema lor.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.