Hiperrealitate și mici euforii

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
Zizi și neantul jpeg

A trecut cam o lună de cînd a început toată nebunia asta și aproape că nu-mi mai aduc aminte de viața de dinainte. Mă simt ca-n Terminator: The Sarah Connor Chronicles, mai puțin partea eroică. Nu-mi vine să cred că sînt tot eu, aceeași persoană de dinainte și de după.

Pentru că simțeam tot mai acut că trăiesc într-o hiperrealitate, am făcut tot soiul de lucruri ciudate și hilare ca să mă conving că mi se-ntîmplă chiar mie (ca și cum m-aș fi ciupit tare de mînă). De pildă, m-am uitat la o serie de filme cu sfîrșitul lumii, nici unele niște capodopere (desigur, aici e loc pentru gusturile fiecăruia). La celebrul I am Legend (Francis Lawrence, 2007), care figura pe unul dintre primele locuri la cele mai văzute filme ale momentului pe Netflix.

Cel mai mult m-a marcat scena în care Will Smith, aparent unicul supraviețuitor, se uită într-o seară la televizor, împreună cu cîinele său. Te bucuri, pentru moment, cînd vezi că știrile se derulează. Crezi că viața merge înainte. Ca să constați, în scurt timp, că știrile sînt înregistrate.

Nu că știrile ar fi vreo luminiță de la capătul tunelului în viața de fiecare zi. Dar au fost, în toată perioada asta, un moment așteptat. Porția de horror a zilei. Deschideam televizorul ca să vedem cîți au mai murit, pe scurt. Cum a postat cineva pe Facebook, în tăvălugul de glume din zilele astea, după știri simți nevoia să-ți pui un film de groază ca să te destinzi.

Cum spuneam, oricît de sinistre ar fi, sînt, totuși, necesare. Vrei să te informezi, trebuie să te informezi într-o Brave New World. Trebuie să te informezi dacă vrei să supraviețuiești, pînă la urmă. Dar informarea vine la pachet, în vremurile astea, cu patetisme și binemeritate revolte. Trebuie să te informezi și să iei, pe cît posibil, atitudine. Pentru că, deodată, ce se-ntîmplă la televizor nu mai e doar un spectacol de undeva din lumea largă, pe care-l savurezi din fotoliu.

E fix ce ți se-ntîmplă ție. Tu ești acolo, în ecran, ai trecut dincolo ca-n Trandafirul roșu din Cairo ori ca-n desenele cu cretă ale lui Mary Poppins. Tu ești posibilul pacient cu nr…, femeie, de… ani etc. Tu poți fi acolo dacă nu iei aminte la ce trebuie să respecți și dacă nu acționezi unde mai poți acționa, chiar în ceasul al paișpelea, în cazul sistemului medical românesc. Fără panică, dar cu determinare, ca să mai schimbăm – măcar să ajustăm – ce mai putem schimba. Sau măcar să contribuim cu ce putem contribui fiecare.

În tot acest context, în tot acest cazan de Halloween, partea bună e că ajungi să te poți bucura mai mult de micile momente. Cînd ieși pe stradă, după zile întregi, și vezi o floare sau un pom, poți fi de-a dreptul fericit. Cînd vezi un om – desigur, la distanța reglementară – poate fi, iarăși, o nebănuită bucurie. 

Cînd am ieșit, prima dată după ceva timp, am trăit fix senzațiile de mai sus. Le-am pus într-un soi de jurnal și le reiau aici: 

„În cartierul nostru, care, deși e în inima orașului, arată ca o mahala (și nu spun asta peiorativ, am ajuns să-l iubesc, cu toate ruinele lui, periculoase, dar romantice), autobuzul, unul singur care ne onorează, e un eveniment. Cînd trece și eu mă plimb pe alături, văd că a ajuns să aibă doar  un singur pasager. Îmi vine să-i fac cu mîna, și lui, și șoferului, precum celor din minicarele de la mare de altădată. Odată chiar am schițat un salut. Doamna de pe locul din spate s-a uitat sever la mine. Am fost mulțumită și cu atît. Era, totuși, viață.” (20 martie)

„Drumurile de seară la Mega Image sînt o adevărată aventură. Iubesc literalmente, fără să exagerez, oricît aș părea de patetică, fiecare individ pe care-l întîlnesc în aceste fulminante expediții. În seara asta, un șofer de taxi și prietenul lui vorbeau, pasionat, despre Fantomas. La Mega Image se repeta anunțul cu dezinfectarea produselor și păstrarea distanței, în timp ce vînzătorii nu aveau mască. În cuplul care plimba cățelul negru-lucios cu priviri ucigașe, ea avea mască și el nu. Un alt cuplu se săruta amarnic la ieșirea din mașină, cu toate scîrbavnicele de interdicții. Vreo trei băieți de vreo 25 de ani jucau fotbal cu o sticlă de plastic plină cu ceva spumos în mijlocul străzii. Cu cîte un șut meseriaș, sticla era ridicată pînă la o aspirație de cer.” (19 martie)

Ultima dată cînd am ieșit, mai recent, se puseseră în aplicare mai multe reguli. La farmacie intra doar cîte o persoană, iar la Mega Image cîte trei. Cînd am pășit, după vreo șapte zile de stat în casă, în magazinașul din colt, am avut o reacție isterică: cumpăram compulsiv, cu o bucurie pe care, altădată, o aveam doar cînd luam cadourile de Crăciun. Nici nu știu ce am pus în coșul jegos: eram ca în transă. Cînd am ajuns la casierie, băiatul de acolo, fără mască, dar, totuși, în spatele tejghelei și la o oarecare distanță, mi-a zîmbit larg. Nu știu ce picături au zburat din zîmbetul lui spre masca mea (eu aveam mască), dar știu că, în momentul acela, transmițător au ba, l-am considerat cel mai bun prieten al meu.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.