Cu ochii-n 3,14

14 mai 2020
Cu ochii n 3,14 jpeg

CEEA CE I-A SCĂPAT CELUI MAI TEMUT OBRAZ DIN ROMÂNIA ESTE CĂ A SUPRAVIEȚUIT DOAR PE JUMĂTATE

● Sesizată de Avocatul Poporului, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale Ordonanța de Urgență prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare, precum și articolul prin care au fost introduse amenzi pentru încălcarea stării de urgență. Ceea ce i-a scăpat CCR este că anticonstituțional în cel mai înalt grad este, de fapt, COVID-19 însuși. Să-l anuleze, să-l desființeze, să-l refuteze! (M. P.)

● În goana după click-uri, presa online caută cele mai tari cuvinte de pus în titluri. Un asemenea cuvînt tare și, probabil, eficient este „incredibil”. Vă propun să-l adăugați următoarelor titluri din care, nu e clar de ce, a scăpat: „Ce a făcut un român din Germania după ce soţia i-a spus că este un pitic urît cu care s-a căsătorit doar din milă”; sau „Planul celui mai temut interlop din România e clar. Mare şucăr dacă nu-i iese!”; sau „Răzvan Burleanu, ședință cu reprezentanții Ministerului Sănătății. Ce se întîmplă cu Liga 1”. (M. M.)

● Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase și, pe cale de consecință, nici obrazul nu i-a crăpat: „Nu am nici un sentiment, nici de bucurie, nici de nimic.” Al cui obraz să fie oare, măi Dornene, ghici! (R. M.)

● Există o creatură microscopică ce a supraviețuit tuturor extincțiilor în masă de pe planeta noastră. Se numește ursul-de-apă și e un fel de miriapod transparent. Ceea ce ne dorim cu toții. (M. C.)

● Din întîmplările jurnaliștilor care au făcut transmisiuni de acasă, în perioada izolării: spaniolul Alfonso Merlos, comentator politic, a intrat în direct și prin cadru a trecut o femeie aproape dezbrăcată, care nu era prietena lui oficială. Iar în SUA, Will Reeve, reporter ABC News, a intrat în emisie îmbrăcat doar pe jumătate. Iar cînd cadrul a fost mai larg, s-a văzut că nu purta și pantaloni, apucase să-și pună doar sacoul și cămașa. (A. M. S.)

ÎN PREZENTUL NOSTRU, DOUĂ MII DE CARAPACE AU LANSAT UN APEL ÎMPOTRIVA „REVENIRII LA MAI MULT“

● Primarul Capitalei a propus, săptămîna trecută, ca după 15 mai să se redeschidă parcurile și cimitirele. În prezentul nostru, în care socializarea este (încă) asociată unui pericol mortal, propunerea primăriței se încadrează în expresia „una caldă, alta rece”. (S. G.)

● În anii ’70, pe toate insulele Galapagos mai rămăseseră doar vreo douăzeci de ţestoase, majoritatea femele, dintre care unele nu întîlniseră un mascul decenii întregi. Atunci a fost adus cu avionul de la Zoo San Diego un ţestos pe nume Diego care, vreme de patruzeci de ani şi opt sute de pui numai ai lui, a ridicat populaţia speciei (Chelonoidis hoodensis) la două mii de carapace, apetitul său sexual devenind subiectul a numeroase articole. La începutul anului, oficialii Parcului Naţional din Galapagos au anunţat că Diego, acum în vîrstă de 100 şi ceva de ani, va fi eliberat în sălbăticie să se odihnească. (M. C.)

● Cică 200 de cercetători și artiști, printre care se numără Madonna și Jane Fonda, au lansat un apel împotriva „revenirii la normal” după pandemia de coronavirus. E un manifest contra consumerismului. Păi, adică să terminăm și cu industria concertelor și cu cea a filmelor, iar cele două dive să-și împartă averea săracilor și să se ducă la mănăstire? (A. M.) 

● De voie, de nevoie, oamenii și-au adaptat slujbele la lucrul de acasă, online. Cele mai căutate înregistrări pe Internet zilele acestea sînt cele care te sfătuiesc cum să faci ca să arăți cît mai bine în ședințele desfășurate pe Zoom, Face Time sau Skype. E de preferat să ai fața scăldată în lumină naturală, să plasezi laptop-ul mai sus de nivelul ochilor și, mai ales, să privești în cameră, nu la imaginea ta. De o încadratură corectă, unii mai uită. I s-a întîmplat unui jurnalist de la ABC News care, din confortul casei sale, a relatat despre posibilitatea livrării prescripțiilor pentru medicamente folosind dronele. Totul, fără să-și mai pună pantalonii. A fost convins că doar partea sa superioară, îmbrăcată corect cu sacou și cămașă, va intra în casele oamenilor, dar camera a arătat ceva mai mult. Intervenția lui este acum virală, iar reporterul Will Reeve a devenit un adevărat reprezentant al celor obligați să lucreze de acasă. (A. A. D.)

CE-NSEAMNĂ SĂ PIERZI (DEOCAMDATĂ) SENSUL CEL MAI CUPRINZĂTOR AL TERMENULUI „EFEMER“…

● Elon Musk și-a botezat copilul X Æ A-12. Ce-nseamnă să pierzi dintr-un foc 12 miliarde la bursă… (D. C.)

● Un cocoș agresiv din Louisiana este căutat de poliție pentru că a terorizat clienții unei bănci. Deocamdată nu a putut fi prins. (A. M. S.)

● Cu siguranță, dl primar ot Volintir e din plămadă renascentistă. După două doctorate în forță (ambele plagiate dovedite, dar ce importă!?), după indicații la fața locului de fățuire a catedralei din Voluntari cu mozaic, la exterior, că așa știe dumnealui din vaste studii de istoria artei, acum a trecut la lucruri și fapte mult mai prozaice, dar nu mai puțin de folos semenilor, în sensul cel mai cuprinzător al termenului. Așezat pe folia sa de izopren, iar consoarta domniei-sale pe o alta, tot de izopren, în propria-le sufragerie (ah! iar poveste din sufragerie…), dl Pandele ne arată și ne explică în direct exerciții la sol, timp în care supusa domniei-sale soție, primar, la rîndu-i, le execută. Spre sănătatea fizică și mintală a enoriașilor de ambe catedrale: „Împingem de piciorul drept și tragem de laba piciorului stîng… Începem! Faci cît poți! Tragem! E în regulă!” Cînd pînă și ridicolul e luat în derizoriu, fapta se clasează ca antologică. (R. M.)

● Astăzi ne oprim la Bistrița pentru un zbor planat deasupra numelor de firme: Integral Sheriff SRL, Exotic Pas Tur SRL, Pur Și Simplu SRL, Ascendent SRL, Geto-Dacia Construcții Pasive SRL, Senzațional Unic SRL, Predestin Prod SRL, Creativ Foc SRL, Radical SRL, Îndemânarea Hidro SRL, Dolce Lider SRL, Nisdea Eternity SRL, Unibaban SRL, Timp Online SRL, Azur Optic SRL, Vocal Piano SRL, Golgota Com SRL, Cartea Mare Prest SRL, Matricea Tinereții SRL, Apogeu SRL, Transfer Terestru SRL, Jeacaicool SRL, Amintirea Eternă SRL, Gramuri Spornic SRL, Sub Douăsprezece Pavilioane SRL, Taxiul Vesel SRL, Drum Lung SRL, Efemer SRL, Narcis Dolar Impex SRL, Incandescent Prodcom SRL, Sărata Și Piperul SRL-D, Shapa Dreaptă SRL, Frizeria Bizantină SRL, Drumul Spre Îngeri SRL, Clipe Unice SRL, Divergent Optim SRL, Dragoni Apucă Mărgele SRL, Fentăm Terra SRL, Luciul Apei SRL, Marea Speranță Prodcom SRL, Natura Încălzește SRL, Ștrudelul Fermecat SRL, Bob Brut SRL, Mămici De Poveste SRL, As La Crap SRL, Marele Diminutiv SRL. (D. S.)

Foto: Șerban Mihai Georgescu

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

stațiune schi Austria jpg
O stațiune de schi din Austria, vândută cu 2 euro. De ce riscă noii proprietari o amendă de 250.000 de euro
O stațiune montană din Austria a fost înstrăinată pentru suma simbolică de doar doi euro, după ce autoritățile locale au decis să oprească acumularea unor pierderi financiare greu de suportat din bugetul public.
remorcher nava militara marea neagra
Global Defense Logistic: Faptele complete din spatele unei industrii strategice și a unor informații prezentate fără context
În contextul informațiilor apărute recent în spațiul public cu privire la activitatea Global Defense Logistic, considerăm necesar să prezentăm opiniei publice o perspectivă completă, fundamentată pe fapte verificabile și pe specificul real al unei industrii extrem de specializate, insuficient...
cristina ciobanasu, oana si vlad
Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au cumpărat casă. Cum a reacționat Cristina Ciobănașu, fosta iubită a actorului
Vlad Gherman și Oana Moșneagu formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Cei doi actori s-au căsătorit în 2024, iar de atunci au continuat să își construiască împreună viitorul. De curând, aceștia au împărtășit cu fanii o veste importantă: și-au cumpărat propria locuință
Nicușor Dan, la evenimentul „Via Transilvanica Business Fest"
Nicușor Dan, avertisment după atacurile din școli: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”
Președintele Nicușor Dan a reacționat după incidentul petrecut joi, 22 octombrie, într-un liceu din Pitești, unde un elev de 15 ani și-a atacat cu maceta doi colegi, la trei zile după ce o profesoară și un elev au fost răniți cuțitul de un adolescent, într-o școală din municipiul Bistrița.
un elev de 15 ani a venit cu maceta la liceu si a atacat 2 colegi Pitești
Adolescentul din Pitești care și-a atacat colegii cu o macetă, reținut pentru 24 de ore
Elevul de 15 ani din Pitești care a venit joi, 22 octombrie, la liceu cu o macetă și și-a atacat doi colegi a fost reținut de polițiști. Acesta este acuzat de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Vot SUA Pixabay jpg
Midterms, testul care poate zdruncina puterea lui Trump. Politolog: „Partidul președintelui a cam pierdut”
Alegerile de la mijlocul mandatului („midterms”) din SUA reprezintă un test decisiv pentru administrația Donald Trump și un adevărat barometru al nemulțumirilor publice. Într-o analiză detaliată, politologul Mihnea Stoica explică mizele confruntării.
un elev de 15 ani a venit cu maceta la liceu si a atacat 2 colegi Pitești
„Nu a dat semne că ar avea vreun plan”. Ce spun colegii elevului care a atacat cu maceta la Pitești
Un elev liniștit, mai degrabă timid, care râdea la glumele colegilor și nu avusese conflicte cunoscute la școală. Așa îl descrie consiliera liceului din Pitești pe adolescentul de 15 ani care și-a atacat doi colegi cu o macetă.
Criza economica criza financiara FOTO Shutterstock
România, cel mai mare deficit guvernamental din UE în trimestrul doi: 9,2% din PIB
România a înregistrat un deficit guvernamental ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat nivel din UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Indicatorul s-a deteriorat cu 3,7 puncte procentuale față de trimestrul precedent, când era de 5,5%.
nou nascut   shutterstock 1892200891 jpg
Un bebeluș de numai 7 zile, ucis de propria mamă. Procurorii spun că femeia i-a îndesat șosete în gât
O femeie în vârstă de 43 de ani din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că și-ar fi ucis bebelușul la doar o săptămână după naștere, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.