Virus și recluziune

Publicat în Dilema Veche nr. 839 din 19 - 25 martie 2020
Zizi și neantul jpeg

De cînd știm sigur că dușmanul nevăzut e printre noi, s-a instaurat, cel puțin în viața mea, o stare de haos acut. Pînă la apariția lui, mă străduisem ani la rînd, cu eforturi majore, să-mi creez propria ordine.

N-a fost deloc ușor. Nu sînt o persoană căreia îi plac regulile, ci dimpotrivă: detest, instinctiv, orice formă de autoritate. Și totuși, în ciuda acestei nefericite trăsături, am încercat, în diverse perioade ale vieții, să mă autoreglementez, să-mi pun singură reguli, dat fiind că nu le suportam pe ale altora. Regulile astea presupuneau un soi de program oarecum strict de viață, cu un număr de ore pentru citit, altele pentru sport, cu reducerea interacțiunilor sociale.

Sună cunoscut, redundant și ironic în momentul de față, nu? E ca și cum, avînd o meserie liberală și liberă, în care eram nevoită de cele mai multe ori să lucrez singură, acasă, cu un program autoimpus, m-aș fi pregătit o viață pentru carantina coronavirusului. Cu atît mai mult cu cît meseriei i s-au adăugat și țelurile mele de dezvoltare personală – care includeau statul mai mult singură (deși firea îmi cerea fix reversul), într-un soi de autoizolare față de deșertăciunile și plăcerile lumii, măcar din cînd în cînd. Un soi de semiasceză cît mă țineau băierile.

O viață tot hălăduisem, conform unui nestins dor de ducă. Mai toată facultatea mi-o făcusem on the run, nu știu cum, dar lucrurile mergeau ușor, trăgeam tare în sesiune, mă duceam la cursuri și-n rest, în mare parte, băteam Bucureștiul. Era nevoia asta în mine, de nou și de mișcare, ca nimic din jur să nu pară veșnic și grav, totul să fie volatil și spumos.

După ce am terminat facultatea, tot n-am putut să mă așez. Din pleiada de opțiuni, am ales-o pe cea care presupunea tot mișcare și schimbare: presa. Să fii reporter însemna să zburzi continuu de la un subiect la altul, să cunoști oameni din diverse medii sociale, de la homeless‑i la cosmonauți. Lumea nu era niciodată la fel și fiecare mediu pe care îl descopereai era ca o nouă pagină a unei cărți interminabile, pe care o tot răsfoiai.

Seducător și fascinant, pînă la un punct. A apărut, cu timpul, în tot acest du-te-vino, și o nevoie de altceva. De stabilitate. Frica de plictiseală a fost, încet-încet, înlocuită cu plictiseala de veșnica schimbare. Treptat, am simțit nevoia să alternez schimbarea tapetelor lumii din jur cu statul la gura sobei și interpretarea lor. Într-o încercare de a le percepe sensul, dacă o fi fost vreunul, de a le plasa pe toate, pe cît se putea, in the great picture.

Și așa s-au născut, în paralel, tabieturile de interior. Tabieturile unei vieți mai anoste, dar, cumva, mai adevărate: ale celei cu tine însuți/însăți și, în unele cazuri, și cu Dumnezeu. O viață mai complicată și mai greu de gestionat, fără atîta glamour și palpitant, uneori apăsătoare și insuportabilă, dar de multe ori mai profundă. Cu descoperiri neașteptate despre tine și despre lumea din jur.

Și cu multe ispite din exterior, care să strice pacea asta complicată și încă fragilă. De pildă, ieșitul la restaurant sau la cafenea. Chiar singur, statul la o masă acolo, în inima mulțimii, părea mult mai apetisant. Spectacolul lumii în direct, fie că era vorba doar de cei doi chelneri care treceau grăbiți cu tava, fie de domnul la costum care freca telefonul la masa de alături, putea fi seducător. Dacă mai surprindeai și o frîntură de conversație între cei doi chelneri, precum și un zîmbet hîtru pe chipul domnului la costum, puteai să țeși scenarii peste scenarii. Nu era doar apăsarea pereților tăi de-acasă, alb-murdari, zîmbetul devenit rînjet al pisicilor și al îngerilor tăi de pluș și ceramică, și nici praful de pe teancurile tale tot mai șuie de cărți care așteaptă să fie citite.

Era o viață care pulsa, care te mai scotea din depresia ce te pîndea cu perfidie, cînd ți-era lumea mai dragă. În spatele cortinei și al culorilor cărora te mai puteai refugia. La fel cum altfel creștea inima în tine de cîte ori zburai cu avionul peste mări și țări și poposeai în capitale europene, unde adăstai prin piețele publice, aruncai un ochi la catedralele locului, gustai din „specificul local“, dădeai o raită prin muzeele de artă celebre și prestai shopping-ul tradițional.

Minunat și deloc plictisitor. Și, totuși, dacă stai să judeci mai la rece toate astea, există un pattern în toate. Excursiile și capitalele astea sînt, desigur, unice în felul lor, dar au și cîte ceva în comun. Cîrciumile și restaurantele în care ești îmbuibat și fericit cu orice preț sînt diferite, dar și la fel, pe de altă parte. Numai dacă stai să cugeți la toate astea, la diferențe și asemănări, unicitate și repetiție, la nevoia de schimbare, dar și la cea de stabilitate, ai nevoie de un timp cu tine însuți/însăți. Dacă vrei să te și întrebi dacă există Dumnezeu, dacă între existența lui și teoriile științifice e o contradicție, de ce murim și care e rostul nostru pe lume etc., nu te plictisești nicicum stînd în casă. Chiar constrîns de nenorocitul de coronavirus. Și dacă-i mai ai și pe cei dragi prin preajmă, cu atît mai bine.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.