A doua pescuire, ultima poveste

Adrian G. ROMILA
18 aprilie 2020
A doua pescuire, ultima poveste jpeg

S-ar mai putea adăuga ceva semnificativ după Înviere? Cred că nu putem răspunde pur și simplu cu „da” sau „nu”, fie și numai pentru că Învierea lui Hristos a dat peste cap „banala democrație a morții” (George Steiner), cu toate consecințele ei antropologice. Dar ceea ce nu s-a spus trebuie subînțeles și ceea ce nu s-a povestit rămîne deplin în potențialitate, căci poveștile ultime se deschid spre altceva exact atunci cînd par că s-au închis definitiv. Astfel că cel puțin un eveniment aparent obișnuit s-a mai petrecut în zilele acelea, cînd cei unsprezece ucenici înfricoșați nu știau dacă să iasă din ascunzători sau să fugă pentru totdeauna din Ierusalim. Singurul care-l semnalează, în felul său cvasi-ermetic, e Ioan, chiar în ultimul capitol al Evangheliei sale (21, 1-14).

Vasăzică, după ce Iisus Cel înviat li se mai arătase de încă două ori, șapte dintre ucenici stăteau pe țărmul Mării Tiberiadei. Prinși încă de șocul omniprezenței lui Iisus, după ce-l văzuseră crucificat, mort și îngropat, își reluaseră ocupațiile zilnice. Petru începe lucrul („Mă duc să pescuiesc”), ceilalți îl urmează firesc, asta făceau de cînd se știau, poate cu sincopa celor aproape trei ani de însoțire a Învățătorului. Toată noaptea se străduiesc în zadar să prindă ceva de pe micile lor corăbii. Spre dimineață, Iisus apare subit pe țărm și, fără a fi recunoscut, le cere de mîncare (a nu fi recunoscut și a cere de mîncare sînt și constantele celorlalte două arătări, ele subliniază paradoxurile existenței terestre a Celui înviat – un „semn” care se vede, dar nu e subînțeles imediat ca „altceva”). Cei șapte răspund sec „Nu”, de unde să dea unui străin ceva ce nici ei nu au încă? Deloc intimidat de refuz, străinul îi sfătuiește să arunce plasele într-o anume parte a corabiei și cei șapte, ascultîndu-l, constată că nu mai pot să le tragă de mulțimea peștilor. Nu doar minunea aceasta le deschide ochii, ci și apostolul-narator aflat printre ei, care îi atenționează ostensiv: „Domnul este!”. E-adevărat, foarte tînărul pe-atunci Ioan avea experiența unui extraordinar precedent hermeneutic: fusese cel care, nu demult, privind giulgiurile goale din mormînt, înțelesese primul ce se întîmplase. Recunoașterea Învățătorului îl face pe impulsivul Petru să pună o haină pe el și să se arunce în apă. După el vin la țărm și ceilalți, adunați apoi în jurul Celui care deja nu mai era un străin. Deși pregătise jar cu pește și pîine deasupra, Iisus le cere să aducă și din peștele proaspăt prins: „Veniți de prînziți!”. El însuși le împarte bucatele gătite celor care nici nu îndrăzniseră să-L întrebe „Cine ești Tu?”, căci știau, de acum. Odată recunoscut Cel înviat, micile evenimente de după acest ospăț frugal curg în siajul aceluiași semn misterios care apare ca și cum ar fi fost dintotdeauna („făcîndu-se dimineață, Iisus a stat la țărm”), e viu (flămînzește) și trebuie asimilat („a luat pîinea și le-a dat lor, asemenea și peștele”).

Semnificațiile acestui eveniment și mai ales ceea ce-l transformă într-un tablou paradigmatic al prezenței lui Hristos înviat ies la iveală dacă-l comparăm cu unul analog – cealaltă pescuire, de dinainte de Înviere. Ea e relatată de Luca (cap. 5, 1-11) și se desfășoară aproximativ la fel. Iisus vine la țărmul lacului Ghenizaret, vede două corăbii pregătite se iasă în larg și pe pescari spălîndu-și mrejele, se urcă în cea a lui Petru, poruncește s-o depărteze de mal și începe să predice din ea mulțimilor. La un moment dat sugerează să meargă „la adînc”, pentru a pescui, dar Petru, după ce se chinuise cu ceilalți toată noaptea, se îndoiește că ar putea prinde ceva. La insistențele străinului, merg totuși în larg și prind „mulțime de pește, că li se rupeau mrejele”. Ambele corăbii se umplu repede, gata să se scufunde. Revelația acestei minuni îl face pe același imprevizibil Petru să se arunce la genunchii Celui ce nu mai era, dintr-o dată, un străin: „Ieși de la mine, Doamne, că sînt om păcătos!”. Cu acest gest simultan de (re)cunoaștere și căință se constituie atunci grupul primilor apostoli, cu care Iisus revine printre oameni.

Ce se schimbă la a doua pescuire, de la Tiberiada, față de prima, de la Ghenizaret? Sînt cîteva nuanțe care o trec semnificativ din regimul vieții supuse morții (o simplă activitate de rutină) în cel al existenței de după Înviere (o reconfigurare în duh a gesturilor).

Mai întîi, străinul nu mai e o prezență publică, nu se desprinde din mulțime ca să ajungă pe malul mării, nu are o cronologie vizibilă a înaintării, ci survine de nicăieri în lumina zilei („făcîndu-se dimineață”). A trecut vremea predicilor, a vindecărilor și a parabolelor, acum el cere simplu de mîncare. Ca și la precedentele apariții, el trebuie să arate că are trup, că nu trece prin ușile încuiate și nu apare subit ca o zeitate mitologică. Dorința de-a mînca deschide concret un scenariu euharistic, căci „semnul” se propune și se împărtășește, se vrea înțeles și asimilat dincolo de evidențele fizice. Ucenicii îl resping inițial, nu știu cu cine au de-a face, dar, urmîndu-i îndemnul, aruncă mrejele. De data aceasta, nu oriunde „la adînc”, ci „în partea dreaptă a corabiei”, în locul binecuvîntat al celor mîntuiți – „de-a dreapta Tatălui”. Mrejele nu mai stau gata să se rupă, acum năvodul burdușit al lui Petru rămîne întreg, cantitatea (precizată numeric) nu mai e atît de importantă. Acest preaplin al pescuirii minunate se adaugă puținului pe care străinul, acum recunoscut, îl pregătise. Domnul dă arvuna esențială (pîinea și peștele pus pe jar înainte), dar omul trebuie s-o înmulțească din ale sale. Iisus nu se pierde în mulțime după pescuire, ca prima oară, ci, împreună cu ucenicii cu care a mîncat, conlucrează tainic la textura infinită a sensurilor vieții de după Înviere.

Prizonier în țesătura inextricabilă a propriei povești, autorul o dezvoltă simptomatic atît spre sine (nenumit undeva ca „Ioan” – deci ca autor real –, ci ascuns mereu după demonstrativul „acesta” – ca personaj), cît și spre Cel care trebuie înțeles. Acest dublu vector semantic e evident mai întîi în răspunsul straniu al lui Iisus dat lui Petru, care se arătase interesat de soarta lui Ioan: „voiesc ca acesta să rămînă pînă ce voi veni”. Ioan dublează autoreferențial la fel de ambiguu, retras voit în interiorul opac al cuvintelor: „Iisus nu i-a spus că nu va muri, ci: dacă voiesc ca acesta să rămînă pînă voi veni, ce ai tu?”. Apoi, în finalul Evangheliei, luîndu-și ucenicul pe traseul promisei „reveniri”, Cel înviat dispare din sinopsis. În fapt, el rămîne ascuns ca potențialitate tot în cuvinte, în pliurile poveștilor care s-ar mai fi putut spune, dar „lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris”.

Prinși în narațiune precum peștii în plasă, autorul și protagonistul său înviat pășesc subtil dincolo de ea. A doua pescuire devine, astfel, ultima poveste despre Hristos, reflexul epic al Învierii, începutul istoriei celeilalte lumi.

Adrian G. Romila este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Apocalipsis, Editura Polirom, 2019.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.