Trei roluri

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Trei roluri jpeg

În orice spaţiu religios, Dumnezeu apare cu numeroase atribute, nume, tipuri de manifestare. Atribute de milă şi atribute de rigoare, de mister şi de lumină. Acum cîţiva ani, Monica Broşteanu şi-a publicat teza de doctorat despre Numele lui Dumnezeu în Coran şi în Biblie (Polirom, 2005), unde inventariază norul expresiilor care aproximează densitatea Lui de necuprins.

Dar cum arată omul în spaţiul credinţei, al tradiţiilor spirituale? Ce „roluri” primeşte el? Ce figuri emblematice are la dispoziţie pentru a se situa faţă de divin? Religiile şi filozofia veche au vorbit, printre altele, despre trei.

În încheierea Republicii, Socrate menţionează unul dintre ele. O face cu un ton de speranţă, aproape de menire. De am da crezare celor spuse, hărăzeşte el, „ne vom ţine mereu de drumul cel de sus… pentru ca să ne fim şi nouă înşine prieteni, dar şi zeilor” (traducere de Andrei Cornea). Prieten al zeilor: iată o ipostază care presupune, evident, orientarea spre divin, scrutarea lui, conformitatea cu el. Dar care presupune totodată distanţa faţă de el. Prietenia nu e uniune; e asemănare cu zeul „pe cît stă omului în putinţă” (613a). Tocmai distanţa orientată îi dă putinţa omului să se judece şi să se construiască în raport cu modelul divin. Tocmai distanţa îi dă putinţa să cerceteze, să cunoască, să contemple nepieritorul. Şi să se facă plăcut zeului, căci, spune Glaucon, „e verosimil că un astfel de om nu e neglijat de cel asemenea lui!”. Tot o distanţă funcţionează în celălalt caz. „A ne fi prieteni nouă înşine” înseamnă, desigur, a lucra la armonia interioară, dar şi a te distanţa de propriul eu mărunt. „Prietenia” e o figură potrivită fiindcă presupune cele două feluri de distanţă: o îndepărtare perseverentă de profilul contingent al fiinţei, o distanţă imitativă, o distanţă-perspectivă către zeu.

Altă figură apare în Phaidon. Cînd se respinge dreptul la sinucidere, omul e înfăţişat ca rob al zeilor, aflat „în grija şi în stăpînirea” lor. Ce e drept, deosebirea de nivel între divin şi uman e, aici, dur afirmată. Însă, în cuvintele lui Socrate, această „robie” e dezirabilă, căci slujitorul nu e înjosit. „A fi în stăpînirea zeului” înseamnă „a te afla alături de unul care îţi e superior”, a fi sub ascultarea unei înţelepciuni mai înalte decît a ta, ceea ce omul chibzuit „ar trebui să vrea” să dureze veşnic. Între „stăpînul îndrumător” şi „prietenul înalt” nu există contradicţie. E vorba despre trăsături înrudite ale aceleiaşi instanţe, fie că omul o ia drept model, fie că îi suportă influenţa.

În sfîrşit, în Phaidros, se celebrează „nebunia venită de la zei”, care lansează fiinţa – pe urmele lor – către „cîmpia adevărului”. Vederea directă, fulgerătoare a „locului supraceresc” e o experienţă de tip extatic, unitiv. Extatic, fiindcă sufletul iese din domeniul său propriu şi chiar din domeniul zeilor, spre nivelul suprem al realului. Unitiv, fiindcă cele întrevăzute „dincolo de ochiul bolţii” se impregnează în sufletul văzătorului şi păstrează în el dorinţa contemplaţiei. Apare astfel – în registru filozofic – atitudinea mistică, cea pe care Plotin a prefăcut-o în cale, în posibilitate de uniune cu Unul. De astă dată, distanţa nu e doar perspectivă spre divin, imitaţie a zeului în registru uman. E distanţă parcursă, „fugă” într-Acolo.

E limpede că cele trei figuri apar, de astă dată în sens religios, în Biblie, că sînt prezente în Evanghelii. S-ar putea spune că un capitol al Evangheliei după Matei, al 25-lea, le cuprinde cumva pe toate: parabola talanţilor pune umanul în condiţia slujitorului; parabola celor zece fecioare pune umanul în condiţie nupţială, unitivă; vestirea venirii în slavă a lui Christos, cînd vor fi deosebiţi cei de-a dreapta şi cei de-a stînga, pune umanul sub exigenţa de a descoperi chipul lui Christos ascuns în semeni şi, implicit, de a se conforma universalei Lui generozităţi. „Discriminarea de pe urmă” are drept criteriu capacitatea noastră de a străvedea Modelul oglindit în adîncul fiecărei persoane, de a-i identifica trăsăturile în diversitatea profilurilor omeneşti. „Întrucît aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei, 25, 40).

Părintele André Scrima vorbea despre tentaţia de a-l concepe reductiv pe Christos, de a-i aduce chipul în ograda noastră, dîndu-i trăsături dintre cele mai onorabile, dar inevitabil limitative. Or, la Matei, 25, ni se cere să ne distanţăm de acest chip prea uman, particularizant, mărginitor. Ni se cere să găsim – în noi şi prin semeni – perspectiva către Christos în condiţia lui proprie, polară. „Judecata din urmă”, spunea André Scrima, „nu e dezvăluire doar a faptelor, ci şi a sensibilităţii noastre de a-l percepe pe Christos acolo unde El nu e declarat. Or, «acolo» Christos este inclus şi e incluziv; nimic nu rămîne în afara lui.”

„Prietenii Mirelui” (Marcu 2, 19) trebuie să-i sesiseze statura, înălţimea de la care El întîlneşte toate privirile şi li se propune ca prieten, ca model.

Cît despre credincios drept „slujitor al Domnului”, el e o figură omniprezentă în religii. Evangheliile îl înfăţişează într-o mulţime de variante şi de sensuri. În parabola talanţilor, i se cere productivitate spirituală, ceea ce presupune libertatea lui. Datoria privegherii, a atenţiei, a treziei decide în opoziţia slujitor înţelept – slujitor rău. Parabola celor doi datornici aduce tema iertării, a mărinimiei, prin care umanul se poate asemăna divinului. Iar adesea Iisus se declară – şi este perceput de ucenici – în dubla, reunita calitate de Stăpîn şi Îndrumător. „Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sînt” (Ioan, 13, 13). A fi slujitor al Cuvîntului înseamnă a te pune sub călăuzirea lui, a-i deveni discipol. Tema slujirii se îmbină cu tema cunoaşterii. A unei cunoaşteri de vîrf, pe care Învăţătorul divin se străduieşte să o trezească în ucenici, să o fixeze, să o adîncească în ei, în ciuda dificultăţii lor de a înţelege. E cunoaşterea propriei Lui calităţi şi filiaţii. E cunoașterea divinului în plinul strălucirii lui ascunse.

Pentru creştinii primelor secole era foarte vie ideea că Christos e Înţelepciunea divină care, în mod uimitor, exaltant, se întrupase. Ea le vorbea acum direct, le spunea limpede cuvintele misterioase ale învăţăturii sale. Le era maestru. Pe sarcofagele din secolele IV-V, Christos e înfăţişat mai întotdeauna ca învăţător care predă apropiaţilor săi ştiinţa tainelor divine.

În sfîrşit, tema unitivă creşte, aproape muzical, pe măsură ce Christos îşi anunţă sacrificiul şi îi desfăşoară sensurile în faţa ucenicilor. În preajma acelui moment, rosteşte parabola celor zece fecioare. Mai aproape, în cuvîntul de la Cină, dă imaginea viţei în care sufletele sînt mlădiţe irigate de seva divină (Ioan 16, 1-6). În acelaşi cuvînt, trece de la calificarea ucenicilor drept „slugi” la calificarea lor drept „prieteni” (Ioan, 15, 14-15) pentru a-i adresa în sfîrşit Tatălui ruga: „ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Ioan, 17, 21).

Cele trei figuri – slujitorul, prietenul, intimul lui Dumnezeu – nu sînt roluri destinate unor persoane diferite. Sînt trepte ale unui traseu.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.