Necrolog sau nou început?
Am citit, distribuit pe Facebook, articolul dlui Andrei Pleșu despre „iminenta dispariție” a revistei noastre. Spun „revista noastră” deși nu am făcut parte din succesivele echipe redacționale, căci m-am numărat printre semnatarii ei constanți, imediat după înființarea publicației, cînd fondatorul acesteia mi-a deschis, generos, o întreagă pagină. Asemeni altora, numeroși, simt că Dilema veche e o parte afectiv-inconturnabilă din aventura generației post-comuniste. Puține alte publicații au rezistat mai eroic, se poate spune, decît ea, dincolo de schimbarea patronilor și a formulelor editoriale. Puține altele și-au fidelizat cu mai multă candoare și seducție intelectuală un public multicolor, cucerit de tonusul și tonul civilizat al conținutului propus. Ne-am putea întinde pe multe pagini pentru a face doar rezumatul argumentelor menite să convingă că Dilema veche merită salvată.
În 27 de ani, de cînd apare fără întrerupere, personalitățile din prima etapă ne-au părăsit ori s-au retras, au venit alții, mai tineri, mai puțin atașați de „linia” originară a revistei, care era pro-occidentală, favorabilă unei anume idei despre elită și totodată prietenoasă cu metafizica, religia și tradiția specific creștină, în toate expresiile sale confesionale și culturale. Noile „garnituri” au importat în sumar teme progresiste, reflectînd evoluția ideologică și mentală a celor născuți în preajma noului mileniu (creștin, pînă la urmă...). Poate că noi, cei porniți umăr la umăr cu bibliografia „angelică” și savant teologală a dlui Andrei Pleșu, nu ne-am mai simțit pe de-a-ntregul reprezentați de această agendă „alternativă”, dar nici nu am fost cenzurați sau evacuați, găsindu-ne – sau mai exact păstrîndu-ne – locul în acest ecosistem ideatic mai atent la temele corectitudinii politice și mai puțin „dus la biserică”. Aș spune chiar că, de cînd dl Sever Voinescu a preluat șefia redacției, tensiunea aceasta discretă dintre „conservatori” și „progresiști” a îmbogățit, stimulativ, cuprinsul fiecărui număr, îngăduindu-ne ipso facto să celebrăm, fără ostentație, ca pe un dar implicit, realitatea unei atmosfere democratice. Un dar cu atît mai prețios într-o societate deja traumatizată de polarizări adesea isterice, într-o lume culturală de individualități grupate partizan (dincolo de limita bunului-simț) și în prezența unui public încă dornic de moderație, umor fin, simț al nuanțelor și pasiune a adevărului (atît cît ne este accesibil, omenește).
Digitalizată, după cum se cuvine, arhiva acestor 27 de ani ai Dilemei vechi oferă „viitorimii” o imagine mereu mișcată și totuși completă a ceea ce sîntem, împreună, după prăbușirea regimurilor sovietice. Nu-mi vine să vorbesc despre această oglindă ca despre o antichitate gata pecetluită. Sînt convins că, în pofida giganticei perturbări socio-economice provocate de minuscula entitate care ne-a invadat nu atît trupurile, cît mințile, de două luni încoace, e încă posibilă găsirea unei soluții practice pentru ca redacția și colaboratorii fideli ai revistei să-și poate continua magisteriul critic și misiunea (o spun fără ironie, dar și fără orgoliu) civilizatoare. Căci despre civilizația conviețuirii e vorba, atunci cînd ne referim la rostul pozitiv al spiritului „dilematic”. E drept că presa quality se află într-o uriașă dificultate și că varianta „print” gîfîie agonic. Vedem că tabloidizarea, concurența unui uriaș și eteroclit conținut livrat – pe gratis – online a descumpănit publicațiile valoroase, unde nu publică oricine și orice. E un fenomen care a redus pînă și piața unor nume faimoase, dacă nu cumva mitice, din presa occidentală. Dacă se va găsi vreun om de afaceri deștept și inimos, care să preia Dilema veche după desprinderea sa din holdingul căreia i-a aparținut, acela ar putea pe bună dreptate pretinde și ieșirea din era idilică a „voluntariatului”: print de tiraj limitat, cu un nou layout și conținut digital plătit. Așa se descurcă și casele mult mai mari. Dacă nu, vom trage amare concluzii (sau le vom repeta) adîncindu-ne, ca scriitori, în deja exersatul nostru exil intern...
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
