Însemnări pe ultima sută (de metri)

Zizi și neantul jpeg

Ne pregătim să ieșim din izolare și habar n-avem, de fapt, ce va urma. Ne bucurăm că replonjăm într-o lume pe care abia o așteptăm și aproape că n-o mai recunoaștem. Abia ne-am obișnuit să ieșim din timp în izolarea noastră de toate zilele.

A fost și îngrozitor și, pe alocuri, minunat în izolarea asta. A fost îngrozitor în special la început, cînd nu știam ce ni se-ntîmplă și nici nu eram convinși că vom scăpa cu viață pînă la sfîrșitul ei. A trebuit să ne reconfigurăm și să ne stabilim nu doar o nouă rutină, ci un nou mod de a privi lucrurile: mai puțin în perspectivă și mai mult în prezent. Cel puțin mie nu mi-a mai venit să fac planuri de durată: cel mult pînă la sfîrșitul zilei.

Și așa, cel puțin pentru o perioadă, fiecare zi a devenit, dintr-o felie subțire de timp, mai curînd o ditamai halca. Pe care am trăit-o intens și diferit, în ciuda aparentei similarități cu celelalte hălci. M-am simțit, pe undeva, ca-ntr-o piesă de teatru semiabsurd, una dintre cele în care dramaturgul dornic să se afirme picură, cînd ți-e lumea mai dragă, replici esențiale. Doar că, incredibil, replicile astea ieșeau din propriul meu creier și din propriul meu suflet, nespuse însă, sub formă de gînduri și sentimente. În fiecare zi treceam prin diverse stări, de la euforie efervescentă la depresie învăluitoare.

În fiecare dimineață, cînd mă trezeam, nu știam nici eu cum va fi. Nu cum va fi viitorul, ci cum va fi respectiva zi, care se întrezărea interminabilă ca un chewing gum, pe de o parte, și sclipitoare ca o farfurie bine spălată și ștearsă, pe de alta. Căci, pe de o parte, odată cu năvala soarelui de după perdea îmi răsareau toate îndoielile legate de sănătatea mea, toate ipohondriile exagerate. Pe de alta, soarele de dimineață aducea, fără să vrea, și speranța cîte unei mici fericiri, fie că era doar cea a unui pom înflorit zărit pe geam, a unui om vindecat despre care auzeai la știri ori chiar gustul unui fel de mîncare și poveștile dintr-un serial.

Cea mai mică problemă de sănătate, fiecare imperfecțiune devenea, brusc, un capăt de țară. Orice semn de răceală, cel puțin în primele două săptămîni, echivala cu o fluturare de batistă din partea morții. Aveai nasul înfundat? Erai suspect de COVID-19. Deci, repede, spălături cu apă de mare. Te-ncerca o imperceptibilă durere de gît? Idem. Urgent, vitamina C și Decasept. Dacă te trecea vreo tuse seacă, era, deja, apocalipsa.

A fost, repet, mai ales la începutul perioadei, o luptă acerbă cu imperfecțiunile, imaginare sau reale, ale trupului. Pentru a nu porni cîine surd la vînătoare în lupta asta, erai nevoit să te înarmezi cu informații tot mai alambicate. Zvonurile circulau cu o viteză înnebunitoare, așa că trebuia să-ți iei măsurile de precauție pe mai multe fronturi: medicină alopată, homeopată, dezinfectanți. Persoanele din jur deja nu se mai împărțiseră în simpatice și nu prea, ci în inițiați și neinițiați. Deținători de informații și neinformați.

Pentru că, închisă între pereții celor trei încăperi de bloc, mi-am dat seama, brusc, că sînt pe cont propriu. În sensul în care toate cele, inclusiv sau cu atît mai mult cele medicale, fiind blocate în perioada asta, iar sistemul medical arătînd cum îl vedeam în fiecare seară la știri, de cîte ori mai murea cîte cineva a fost ca și cum m-aș fi întors nu în copilăria mea, ci chiar în cea a bunicii mele. În care oamenii se tratau cu ierburi și ceaiuri și, pînă la urmă, scăpa cine putea. Cine era mai robust ieșea învingător în lupta cu boala: de asta, din 14 copii, cîți au fost, de pildă, în cazul bunicii mele, au rămas în viață doar vreo 12. Pe cînd spălau rufele cu leșie, la gîrlă, se spălau pe cap cu gaz contra păduchilor, se încălzeau cu lemne de foc și mîncau à la longue din carnea ținută în saramură.

Desigur, am exagerat voit. Ideea care rămîne, însă, e că, în astea două luni, pentru că sistemul medical (fără să generalizăm) s-a dovedit nu doar șubred, ci, cel puțin la începutul epidemiei, o sursă de îmbolnăvire, și pentru că toate cele s-au închis, iar orice contact cu exteriorul putea fi fatal chiar, a trebuit să reinventăm multe acasă. De la gargara cu bicarbonat și oțet pînă la măști cu iaurt și castraveți, la ciorbe de salată și mîncare cu mărar. Casa a devenit o mini-întreprindere unde se produceau, dacă nu toate cele, ca pe vremuri (curierii să trăiască, pentru restul…), măcar unele lucruri esențiale pentru supraviețuirea locuitorilor ei: de la cea fizică la cea estetică și chiar emoțională și intelectuală. Chiar și în cazul aniversărilor, au reapărut cadourile home made, de tipul unui desen sau al unui tort mai șui, dar mai adevărat.

Acum, cînd ne apropiem de sfîrșitul hibernării în vizuină, e un sentiment tare ciudat: mă simt precum Stan, într-unul din filmulețele celor doi comici (Block-Heads, 1938), care a stat în tranșee douăzeci de ani să apere poziția de dușmani, deși războiul se terminase de mult. Nu știu dacă mai am ce și de cine să apăr, nu sînt convinsă că știu cum trebuie să mă apăr pe mine personal. Doar mă străduiesc să-mi iau inima-n dinți și să ies din tranșee.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.