Hikikomori – cultura singurătății

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 9 - 15 aprilie 2020
Hikikomori – cultura singurătății jpeg

Primul cadru: o rolă de hîrtie igienică aproape terminată. Își apasă cilindrul de carton în podul palmei, privind, mai apoi, în tăcere, cercul rămas pe piele. Se întreabă cît timp va dura pînă ce acesta va dispărea. Zece secunde, zece minute, zece ore, zece zile, zece ani?

Trăiește închis în casă de zece ani. Își face nevoile lăsînd ușa de la baie deschisă. Nu-i pasă. Adoarme în timp ce își face nevoile. Nu-i pasă. Nu se mai uită de mult la TV. Nici nu mai știe de cînd nu l-a deschis. Citește foarte mult. Și se hrănește zilnic. Dar nu are nevoie să mănînce stînd așezat la masă, ca alții. Deși alții nu văd, el observă pînă și mișcarea imperceptibilă a limbii ceasului care indică ora. Observă orice mișcare pe care ochii altora nu o percep. Și iubește lumina soarelui. O lumină care, pentru alții, nu mai înseamnă mare lucru. Este un hikikomori – așa începe povestea scurtmetrajului Shaking Tokyo, regizat de Bong Joon-ho.

Tema fenomenului hikikomori, pe care o regăsim și în cele mai multe dintre romanele lui Haruki Murakami, este o realitate socială, guvernul nipon estimînd, în urmă cu trei ani, că în Japonia ar exista peste un milion de oameni care s-au distanțat social, retrăgîndu-se în solitudinea casei lor. Totuși, psihiatrul Saito Tamaki, cel care a studiat fenomenul timp de mai multe decenii, a estimat că, doar în Japonia, există un număr de peste zece milioane de hikikomori – fenomenul existînd la nivel  global.

Ce înseamnă hikikomori și prin ce se deosebește el de agorafobie?

Tradus mot-à-mot, termenul înseamnă „să stai în casă” și a apărut pentru prima oară în 1998, folosit de doctorul Saito Tamaki în studiul Social withdrawal – Adolescence without End. Deși, la suprafață, există multe similitudini cu agorafobia, pe fond, diferențele sînt uriașe – Alan Teo, psihiatru și cercetător la Universitatea Michigan, declarînd într-o conferință că, vorbind despre agorafobie, vorbim despre teama patologică de a ieși în public, pe cînd, în ceea ce privește hikikomori, avem de-a face, de fapt, cu o respingere voită și conștientă a normelor societății – o contestare a cutumelor în virtutea cărora funcționează această societate. 

Diferențele dintre agorafobie și fenomenul hikikomori au fost punctate și în studiul din 2014 al cercetătoarei Maree Sugai, profesor asociat al Universității Tohoku, din Japonia, Magnifying core differences in symptomatic display of hikikomori from a cross cultural perspective.

„Hikikomori este, fără nici o îndoială, o cultură reacționară sau un sindrom legat de cultură, și nu ar trebui perceput ca o retragere sau distanțare a unui individ care suferă de tulburări psihice, ci mai degrabă ca o expresie a felului în care sistemul educațional din Japonia și nivelul de așteptări din societate ar trebui să se schimbe, pentru a fi capabili să reducem numărul de adepți hikikomori, de a alina suferința captivilor în acest mod distructiv de viață.”

Pendulînd la granița dintre rebeliune și răsfăț (hikikomori fiind, în general, revoltații în absolut, oameni care hotărăsc să nu mai facă nimic, să nu mai muncescă și să trăiască închiși în casă, exclusiv din banii părinților), care sînt poveștile protagoniștilor? Care este miezul revoltei lor și cît este ea de justificată? Într-un reportaj din National Geographic, Maika Elan face o incursiune în viața mai multor adepți hikikomori, povestindu-le viețile și motivele retragerii.

Despre Riki Cook, un tînăr de 30 de ani – tatăl american și mama japoneză, familia locuind în Hawaii, în timp ce el s-a retras în casa din Japonia –, Maika Elan notează că, deși a încercat să fie mereu cel mai bun în tot ceea ce face, pînă la urmă, copleșit de presiunea de a nu da greș, a clacat și s-a încuiat între patru pereți. Alt intervievat, altă poveste: Chujo, 24 de ani, a visat dintotdeauna să ajungă cîntăreț de operă, dar fiind primul născut din familia sa, a fost obligat de părinți să preia afacerea familiei. Stresul vieții de birou, dar și faptul că fratele său mai mic a putut să-și aleagă singur calea în viață, fără constrîngeri, l-au făcut să se revolte, să se izoleze în casă, retrăgîndu-se dintr-o societate în care nu mai putea funcționa.

Totuși, finalul reportajului are o tușă neașteptată de poezie. Dacă filmul lui Bong Joon-ho, Shaking Tokyo, mizează pe iubire, ca unică salvare din închisoarea singurătății, realitatea a întruchipat poezia în concret: îndrăgostindu-se de asistenta socială care a avut grijă de el, după ce au corespondat ani de-a rîndul prin bilețele strecurate pe sub ușă, Ikuo Nakamura, unul dintre acei hikikomori intervievați, a decis să rupă cercul de șapte ani de solitudine și s-o ceară în căsătorie.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.