Societate

Trăiesc într-un oraș mare, încap în el singurătăți multe.

Rîșnița cea nouă a intrat firesc în circuit, dar nu a marcat neapărat trecerea la o nouă eră în bucătăria bunicii mele.

Cine poate garanta că se vor opri aici?

În Confesiuni, Augustin descrie cum „izvorul milostivirii” se apropia din ce în ce mai mult, în vreme ce condiția lui nefericită era tot mai chinuitoare (VI, 16, 26).

Despre multe lucruri am crezut că, dacă reușesc să le obțin, mă vor face să mă simt ca într-o zi de Crăciun care nu se termină nicicînd.

Spun că nu eram fix ca-n filmele Disney, pentru că nu ne adunam chiar cu toții, de sărbători, la una din mesele uriașe.

Zîmbetul pe care îl afișa profesoara era însă unul de frică.

Cît despre „aluatul nedospit”, să fie el doar pricină de percheziţie, de excluziune, de conformism ritual?

Există destule motive pentru a serba Sfintele Paști împreună cu catolicii și protestanții, sau măcar în același timp...

Peste rîu, o familie din vecinătate a construit un pod.

Din păcate, mîncarea devine și recompensa cea mai la îndemînă, iar alimentele cele mai ieftine din magazine sînt, de multe ori, și cele mai nesănătoase.

Nu era nimic poetic în raportarea noastră la natură de atunci.

«Trebuie să existe cineva în familia ta care poate fi ucis». Toate acestea în numele apărării copiilor.”

Alexandru Mironescu îi răspunde discret, prin mărturia propriei vieți: una articulată aproape geometric, limpede și sigură de ea, pe o evidență.

Pînă la vîrsta de mijloc școala s-a încheiat, căsniciile s-au făcut și, uneori, desfăcut sau au rămas o poveste, copiii au apărut sau nu s-au mai întîmplat.

Canalul cunoașterii va fi înfundat. Și vom ajunge să suferim de o autoindusă ateroscleroză a minții.

Ea este cea care îl primeşte pe Domnul în străfundul fiinţei sale...

N-ar fi îndreptățiți cei cotropiți să susțină, cu tot cu Conferința lor episcopală, că Sfîntul Părinte a luat-o complet razna și a trădat învățătura lui Iisus Hristos?

De-a lungul timpului, orașul crescuse nemăsurat.

Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.

Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.

Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.

Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.

E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.

Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.

Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.

Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.

„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”

Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.

După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.

Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.

Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.

Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.

Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.

„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.

Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.

Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.

Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.

Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!

Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.