Pisica

Publicat în Dilema Veche nr. 983 din 9 februarie – 15 februarie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Duminică, pe la prînz, am sunat la primul număr pe care l-am găsit pe net. Mi-au zis că ar putea veni și acasă, ca să nu se streseze, dar le-am spus că am prefera să mergem noi cu ea. Mi-au dat o adresă, cabinetul era deschis pînă la ora 21, mai aveam timp să ne răzgîndim. Nu aveam mintea prea limpede, dormisem chinuit doar cîteva ore, inițial am stat în mașină pînă spre miezul nopții, mă tot gîndeam cum să plec la ai mei, dar nu mai aveam tren, mereu mi-am zis că nu vreau să fiu acolo cînd se întîmplă, că n-aș suporta, dar nici nu puteam pasa toată responsabilitatea celuilalt, nu era firesc să fac asta, chiar dacă bărbații, aparent, sînt mai stoici. Am vorbit cu o prietenă care mai trecuse prin astfel de situații, eu nu, m-a liniștit puțin. După care m-a apucat un soi de furie, dar știam că e furia neputinței și că nu mai pot ajuta cu nimic, tot ce s-a întîmplat în ultimele trei luni a fost oricum traumatizant și pentru noi, și pentru ea, ore și ore petrecute la clinică, ține-o, manevreaz-o, mîngîi-o, liniștește-o, spune-i că nu i se întîmplă nimic rău atunci cînd se zbătea, hai să mai facem încă o perfuzie, mai obținem cîteva zile, o săptămînă, hai că poate mănîncă, hai să-i dăm pateuț cu seringa, cum să facem să stea, toată casa era plină de vomă și de pateuț scuipat, hai să o băgăm la piept în polar, ca într-un marsupiu, sigur îi e frig de la anemia asta, uite, se încălzește și toarce, îi bate inimioara, e vie, îi e bine. Și chiar îi era bine cîteva ore, uite că mănîncă singură bobițe de pe masa din curte, îi număr bobițele, a mîncat nouă, scrîșnește din dinți de la anemie, dar mestecă și înghite și se uită la noi cu privirea aia a ei atît de tristă, simți că te scufunzi într-o mare de tristețe și că te îneci. Apoi, iar nu e bine și din nou fuga la clinică, pentru că e atît de deșteaptă știe încă din mașină, de la poartă, ce o așteaptă și miaună jalnic, îi zic „Draga mea, nu avem ce face... asta-i viața, asta-i moartea!”, o să te înțepe iar cu o mie de ace, nu-i mai găsesc vena, la cea din față are deja hematom de la perfuzii, o țin trei asistenți ca să-i găsească vena de la piciorul din spate, „Vă rog, ieșiți, ca să ne putem concentra”, ies pentru că oricum nu mai pot să o văd pe masa aia și încep să plîng, sînt deja foarte obosită. Dar hai să-i facem și o transfuzie, să facem testul pentru grupa de sînge... totuși, ce are pisica? E epuizată, e la limita resurselor, e posibil să aibă... Găsesc un motan uriaș, foarte nervos pentru că a fost luat din culcușul lui cald ca să doneze sînge pentru o pisicuță de doar două kilograme, acum e doar un schelet, o umbră a pisicii care a fost cîndva. Iar transfuzia nu are nici un efect, iar mănîncă nouă bobițe scrîșnind din dinți, i le număr una cîte una, cu fiecare bobiță mi se pare mie că se întremează, că va căpăta vitalitate, uite că poate din nou să se urce singură în pat și se așază pe burta mea, nu mai toarce, nu mai face sărmăluțe sau ce-or face pisicile cît sînt fericite, dar stă chircită acolo și pare OK. Să încercăm și cu Prednison, e ultima ei șansă, hai, cum facem să-i băgăm pastila pe gît, ține-o tu, o țin eu, a scuipat-o, e șmecheră, o ține sub limbă și o scuipă după ce scapă de noi, unde e pastila, trebuie băgată chiar în fundul gîtului ca să o înghită, e o tehnică specială care trebuie învățată. Unde e? Zace. Las-o să doarmă. Somnul le vindecă pe toate. Stau lîngă ea și o privesc cum doarme, o mîngîi și reacționează cu un scîrțîit, nu cu veșnicul ei mîrîit dulce, comunicativ cu care ne-a obișnuit să răspundă la orice, inclusiv la nume. Pulsul e din ce în ce mai slab, dacă s-ar întîmpla acum ar fi bine pentru amîndouă, ce mi-aș dori să se întîmple acum, e liniștită, eu sînt pregătită, bye-bye love, dar nu e niciodată ca-n filme, o moarte în somn fermecătoare, niciodată animăluțul tău nu pune capul jos și adoarme, o las așa o vreme, a doua zi o văd tîrîindu-se prin casă, schelet ambulant, cu ochii ei mari și expresivi, este o nouă zi din viața pisicii. 

Știți ceva? Scoateți-i branula, o incomodează cumplit! Haideți să o lăsăm în pace cîteva zile, îi dăm pastilele și o lăsăm așa ca să vedem cum se descurcă. Așa hotărîm noi, pentru că pisica nu mai poate. În noiembrie a făcut perfuzii zece zile la rînd, zi de zi am stat lîngă ea, așteptînd să se scurgă lichidul ăla cu picătura. A fost mai bine trei săptămîni, a mîncat, dar nu a pus pe ea nici un gram. 

Sîmbătă, după prînz, începe din nou să vomite, iar mie mi se strînge stomacul, nu mai pot mînca nici eu nimic. Așteptăm. Noaptea e și mai rău, vrea să plece de la noi, știu că pisicile vor să plece atunci cînd se apropie finalul. Tot sper că se va sfîrși totul într-o singură noapte. I-a fost atît de bine cu noi, n-a vrut niciodată să plece niciunde de cînd am luat-o de pe stradă și acum pisicuța noastră vrea să ne despărțim, să moară în lumea ei. Mă izolez într-o cameră, dar mă tot trezesc pentru că aud undeva un mieunat stins. La răstimpuri, cînd mă trezesc și deschid ochii pentru cîteva clipe, o văd în camera cealaltă, prin ușa cu geamuri, cum zace pe parchet ca o cîrpă. Sau cum se chinuie să se urce pe canapea. Sau cum cade.   

E duminică, la prînz, n-am dormit decît cîteva ore. E la fel de rău și e agitată. Încearcă să ajungă la ferestre, se bagă sub pat și iese de sub pat, respiră greu și totuși încă miaună cu disperare, mă uit în ochii ei fantastici de pisică și îi lipsește orice sclipire, sînt ochi pe jumătate duși. Apoi stau cu ea în brațe, pe bancheta din față a mașinii unde n-a suportat să stea niciodată, nici nu văd pe unde mergem, unde în acest București mare va muri pisica noastră, și mă tot gîndesc... oare ar fi bine să mergem la clinica ei? Să-i mai facem o perfuzie? Ce mai putem face pentru ea? Neputința asta e cumplită. Ajungem, parcăm, la recepție e o fetiță foarte drăguță, au chiar și un papagal vorbitor care mă întreabă „Ce faci?”, încerc să-i explic confuz fetei, nu papagalului, că avem o pisică în fază terminală, mă trezesc în fața unui formular, ei i se umezesc ochii, vine și un doctor foarte tînăr și o ia. Mă întreabă ceva absurd – dacă vrem corpul, dacă vrem cenușa. Ce să facem cu un corp de pisică într-un oraș sufocat de asfalt? Nu are rost, nu vrem nimic. 

Coborîm undeva la subsol, într-o groapă, acolo e cabinetul. I se face o injecție înainte de cealaltă, cea finală. Pisica adoarme, nu mai simte nimic, uite că totuși a murit prin somn, cea mai fantastică moarte. 

Ne întoarcem acasă, golul din stomac e și mai răscolitor, îmi dau seama că pisica asta, în doar trei ani, m-a învățat să fiu mult mai om decît eram înainte. N-am mai avut nici o pisică, n-am mai văzut nici o formă de viață stingîndu-se alături de mine și vă zic: moartea, degradarea asta a viului, stingerea luminii din ochi sînt urîte, măcar de-ar exista ceva dincolo de ele. Cu atît mai cumplit este cu o formă de viață conștientă, pisicile vor doar să plece ca să moară în liniște. Sau poate că e o formă de moarte conștientă? Habar n-am. Nu-mi vine să merg acasă, sînt acolo toate lucrușoarele ei, marea „avere” pe care a acumulat-o pisica asta în trei ani – un coșuleț, o cușcă, o litieră, două castronașe, o perie și cîteva jucării. Știu că va trebui să mă adun ca să strîng totul și să duc în pivniță, oricum mi se va părea că o văd și o aud prin casă mult timp de acum înainte. E o zi ploioasă, dar cu atmosferă de martie. Dintr-o curte de pe Precupeții Vechi iese o pisică ce seamănă cu ea, aceiași ochi mari și expresivi, mă bagă în seamă, se alintă și miorlăie discret. Poate vrea să-mi spună, într-o limbă a pisicilor pe care noi nu o vom înțelege niciodată, că Sushi a ajuns cu bine Dincolo. Aș vrea să cred că-mi mulțumește pentru că am făcut această alegere. Sushi a fost o pisică atît de specială încît atunci cînd, rar, ne mai certam și dormeam în camere separate, făcea ture toată noaptea de la un pat la altul pînă cînd reușea să ne împace. A fost un soi de conductor al afecțiunii cu totul speciale pe care ne-o purtăm unul altuia și pe care, după foarte mulți ani petrecuți împreună, nu mai reușim să ne-o exprimăm prin gesturi sau cuvinte. A fost atît de specială încît atunci cînd am dus-o la ai mei la Breaza, a stat o săptămînă nemișcată pe un raft de bibliotecă, ca un bibelou, de frica motanului Tomi și, cînd ne-am întors, ne-a auzit vocile și ne-a simțit mirosul, a coborît în sfîrșit scara ca să ne cheme în locul ăla sigur dintr-o casă străină pe care l-a descoperit. A fost atît de specială încît eu, timp de trei ani, n-am știut dacă sînt om sau pisică.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.