Epifaniile

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

Nașterea lui Hristos la Betleem este împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu de a-i mîntui pe oameni venind să locuiască în mijlocul lor și arătîndu-li-se prin asumarea naturii umane. Pînă atunci, revelația nu însemna înfățișarea lui Dumnezeu, ci mesajul său, vocea sa, mesagerii săi cerești. Însă Întruparea e o noutate care a depășit așteptările și a inaugurat o schimbare în relația dintre Dumnezeu și om, așa cum era ea înțeleasă în iudaismul epocii. Cea mai radicală mutație constă tocmai în faptul că revelația devine o manifestare divină directă, epifanie, chip divino-uman, spre deosebire de angelofanii sau de marile teofanii profetice, care nu admiteau întîlnirea față către față. Aceasta e rațiunea pentru care în vechea tradiție creștină Nașterea, cu toate evenimentele din jurul Pruncului, Botezul, dar și minunea din Cana Galileei erau celebrate împreună, ca o succesiune de epifanii ale Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ar fi bine, de aceea, să aruncăm o privire spre o perioadă îndepărtată, dar fundamentală pentru istoria creștinismului, pentru a realiza lumina pe care o proiectează asupra sărbătorilor pînă în zilele noastre.

Se știe că nu avem date precise despre ziua în care s-a născut Iisus. Evangheliile nu sînt cronografii, ci transmit fiecare sensul evenimentului hristic, oferind însă și detalii concrete. Avem, așadar, locul: Betleem, timpul istoric marcat de domnia lui Irod cel Mare și de cea a împăratului Augustus, referința la recensămînt, dar nu și o indicare a lunii sau a zilei. Dacă cercetăm mărturiile din primele trei secole, vom vedea că exista o varietate de date, unele în aprilie, alte în mai, dar și, potrivit lui Iulius Africanul (deci înainte de prima jumătate a secolului al III-lea), 25 decembrie ca o consecință logică a stabilirii Bunei Vestiri pe 25 martie. Abia în veacul al IV-lea putem găsi cele mai interesante elemente de cronologie festivă, care indică o intensă dinamică teologică și liturgică. 

Cele două mari sărbători pe care le cunoaștem astăzi, Nașterea, pe 25 decembrie, și Botezul, pe 6 ianuarie, au origini geografice diferite și sînt legate de straturi precreștine care au fost resemnificate în marele avînt al creștinismului din perioada post-constantiniană. Roma a fost locul de origine pentru sărbătorirea Nașterii pe 25 decembrie (cea mai veche atestare textuală în 336, deși sînt ipoteze care o antedatează), convertind astfel Natalis solis invicti, celebrarea Soarelui victorios, iar Egiptul, prin ritualul din noaptea dintre 5 și 6 ianuarie, consacrat apelor Nilului și cuprinzînd o procesiune cu lumini, a oferit ambientul religios pe care creștinii l-au reinterpretat în sensul Botezului lui Hristos. Acesta, asociat luminii pe care neofitul o primește prin taina inițierii creștine, va fi prăznuit ca Epifanie în partea orientală a Imperiului (prima mențiune în 329 la Sf. Atanasie), dar și în Gallia, unde, după cum citim în Istoria lui Ammianus Marcellinus, cezarul Iulian participă în 361 formal  – pentru că credința sa era alta – la ritualul creștin al Epifaniei. Istoricii consideră că sărbătoarea din 6 ianuarie, reunind Nașterea, Botezul și primul miracol de la nunta din Cana Galileei, era mai veche decît instituirea romană a datei de 25 decembrie. Iar adoptarea acesteia din urmă în Răsărit a fost treptată, probabil mai întîi în Capadocia, destul de repede la Constantinopol, apoi în Antiohia, dar s-a lovit de rezistența Bisericii Ierusalimului, care prăznuia Nașterea în noaptea dintre 5 și 6 ianuarie la Betleem, și a Egiptului, unde abia după 431 a reușit să se înrădăcineze. 

Această dinamică a propagării de la Roma spre Răsăritul creștin a momentului liturgic dedicat Întrupării – ceea ce a condus la disocierea sărbătorilor Nașterii și Botezului – are ca pandant răspîndirea Epifaniei răsăritene în Occident, placa turnantă fiind Africa de Nord, prima care receptează inovația romană și transmite probabil spre Spania și de acolo spre Roma devoțiunea de origine egipteană. Consecința în Occident a fost migrarea închinării magilor, din tabloul nașterii lui Iisus, spre 6 ianuarie, așa cum putem observa în predicile lui Augustin. Astfel, într-un interval de un secol, cele două dinamici liturgice au reușit să configureze o punte a epifaniilor care ne însoțește pînă astăzi.

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

balcon
Impozit dublu pentru proprietarii care au închis balconul fără autorizație. Ce prevede noul Cod al urbanismului și cum pot intra în legalitate
Proprietarii de apartamente care au închis balconul fără autorizație sau au executat lucrări cu nerespectarea documentației aprobate pot ajunge să plătească un impozit pe clădire majorat cu 100%, potrivit noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Capitoliul Statelor Unite FOTO Shutterstock
Votul din 3 noiembrie care poate schimba direcția Americii. Ce urmează pentru SUA și Europa
Miza globală a alegerilor intermediare americane din 3 noiembrie este analizată de presa internațională, care anticipează că potențialele schimbări ale Congresului ar putea înăspri supravegherea politicii externe executive sau putea influența asistența militară acordată Ucrainei.
Universitatea din Viena, foto Shutterstock jpg
Vacanțe de toamnă cu bani puțini. Cinci orașe europene în care poți evada în noiembrie, cu zbor și cazare de la 79 de euro
O escapadă într-un oraș european nu trebuie să coste o avere. Ofertele afișate pe platforma românească CityBreak.club pentru noiembrie 2026 indică variante de city break cu prețuri orientative începând de la 79 de euro de persoană, pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare.
irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.