Comoara e pretutindeni

Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Am crescut, în perioada comunistă și imediat după, cu cărți în care un grup de adolescenți pleca într-o excursie, o „expediție”, cum îi ziceam noi, de regulă pe munte, la o cetate veche sau într-un loc unde se presupunea a fi fost ascunsă o comoară. Rolurile în mica echipă erau împărțite, existau mereu un băiat descurcăreț și unul invidios, un altul care rătăcea drumul sau nu mai putea merge, o fată spre care simpatiile se îndreptau sub forma unor bilețele nesemnate sau fructe uitate strategic. Cireșarii a fost întotdeauna cartea-reper, pentru că deja iubeam personajele, iar intriga avea mereu un iz de roman polițist, dar mai existau și altele, mai puțin cunoscute, în care eroii aflați în pragul adolescenței, ca și mine, găseau mereu ceva de explorat.

De 1 Iunie 1988, am primit de la tata cartea Unde ajung doar vulturii, scrisă de Ion Florian Panduru. Povestea era despre niște copii care, rămași fără profesor, hotărăsc să urce în Munții Cernei și să facă traseul singuri. Dincolo de aventurile lor, n-am uitat pînă azi dialogul cu care se termină cartea. Ca să participe la ascensiune, cel mai puțin rezistent dintre ei fusese momit cu ideea că sus vor găsi o comoară. Ajuns în vîrf, întreabă: „Unde-i comoara?”. I se răspunde: „N-o vezi? E peste tot. Iat-o”.

Aveam să urc în Munții Cernei 28 de ani mai tîrziu, tot în iunie, într-o excursie de trei nopți, cu dormit la cort și oprit în fiecare zi în alt loc, un exercițiu destul de dificil, pe care nu știu dacă l-aș mai repeta. Cu vîrsta, au devenit vitale două lucruri: cafeaua de dimineață și lipsa frigului, dar, presupunînd că acestea ar fi bifate, puține experiențe se compară cu momentul în care deschizi cortul și vezi un răsărit de soare pe munte, aflîndu-te deasupra lumii. Cînd urci pe traseu, perspectiva ta asupra problemelor de zi cu zi se schimbă cu fiecare pas, le lași tot mai departe, după un perete de sticlă care le izolează sonor încît să nu te mai strige. E nevoie de multă liniște în jur pentru ca vocile din mintea ta, furioase, critice, temătoare, agasante, să devină la fel de importante ca sonorul unui film mut.

În Lecții de magie (Editura Humanitas, 2015, traducere de Cornelia Dumitru), Elizabeth Gilbert transformă frica într-un pasager indispensabil oricărei incursiuni pe tărîmul rezultatelor incerte, dar îi atribuie din start un loc pe bancheta din spate a mașinii. Îi pregătește chiar și un discurs de bun-venit, ca la începutul oricărei aventuri: „Creativitatea şi cu mine sîntem singurele care vom lua decizii în această călătorie. Accept şi respect faptul că faci parte din această familie şi de aceea nu te voi exclude niciodată din activităţile noastre – numai că nu-ţi vom urma niciodată sugestiile. Poţi să iei loc şi poţi să te exprimi, dar n-ai voie să votezi. N-ai voie să te atingi de hărţi; n-ai voie să sugerezi alte rute; n-ai voie să umbli la temperatură. Scumpo, n-ai voie nici măcar să te atingi de radio. Dar mai presus de toate, draga şi vechea mea prietenă, n-ai sub nici o formă voie să conduci”. Mă gîndesc mult la metafora aceasta de cîte ori plec într-o călătorie, și se întîmplă destul de rar pentru că sînt prea multe lucruri care ar putea merge prost, pe care nu le pot controla, care mă fac să mă tem. Pe munte, la înălțime, este cu atît mai dificil. Poți rămîne fără talpa de la un bocanc pe Omu (scriu din experiență), poate fi cumplit de frig sau prea cald, mai multă zăpadă decît te așteptai sau o ploaie continuă, poți să n-ai la tine medicamentele potrivite pentru ceva ce tocmai începe să te supere sau să se termine apa. De fiecare dată, încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă. Chiar dacă bagajul e considerabil mai greu din cauza ei.

image

Am petrecut Revelionul la peste 2.000 de metri altitudine, cu frica uitată în rucsac și cu peretele de sticlă tras ca un plafon peste universul lăsat în urmă. Cu cîteva minute înainte de miezul nopții, am ieșit sub stelele care păreau aproape și deasupra Bușteniului de departe, transformat într-o mică insulă de lumini și artificii. Am încercat să-mi imaginez oamenii veniți în stațiunea montană pentru Revelion, cuplurile la început de drum sau care s-au străduit să-și culce din vreme copiii, femeile cu rochii strălucitoare și bărbații care făcuseră rezervări timpurii, adulții cu vieți mincinoase sau cei care încă mai cred că există onestitate în acest „bîlci al deșertăciunilor”, toți ciocnind și bucurîndu-se de același moment dintre ani pentru că începuturile generează senzația că mai avem o șansă. Mi-am dat seama că așa m-am simțit mereu, privind lumea de dincolo de geam ca pe un film mut, căutînd comori în alte locuri decît au fost îngropate, după hărți care n-au mai fost actualizate, cum fac cireșarii. Stînd în bătaia vîntului ca un lampion colorat, dintre cele pe care le lansezi și le urmărești cu privirea pînă la linia orizontului, temîndu-te să nu se prăbușească sub povara dorințelor, printre alte lampioane care fac ca, acolo sus, comoara chiar să fie pretutindeni.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.