Zile din viața noastră

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Am coordonat pentru Dilema veche, imediat după ieșirea din lockdown, un Dosar numit „Marile regrete, marile speranțe“. Am încercat să aflu de la colaboratorii mei în ce fel i-a schimbat pandemia, ce ar fi vrut să fi cîntărit mai bine și să fi decis altfel înainte de ea și ce așteptări au de la viața lor în continuare. Mi-am amintit de tema aceasta, potrivită și pentru un final de an, după o discuție cu un fost coleg de liceu, cu care cred că nici nu m-am mai văzut de un sfert de veac. M-a întrebat dacă regret ceva din acea perioadă de adolescență și asta m-a făcut să-mi dau seama cît de bine îmi amintesc lucruri petrecute cu multă vreme în urmă, unele chiar mai clar decît cele din iarna trecută.

În decembrie 1993, cînd Nirvana încă făcea legea la MTV și „Please Forgive Me“ a lui Bryan Adams era cea mai difuzată baladă, o prietenă m-a invitat la petrecerea ei de majorat. Eu împlinisem 14 ani și jumătate și abia intrasem la liceu. Aveam oră de sosire acasă, mai exact oră la care tata să vină să mă ia, cred că era 12,30 noaptea. Purtam o cămașă verde lungă, cu o curea neagră cu auriu, ținută care ar mai merge și astăzi. Un băiat ceva mai mare, rocker după cum părea, m-a invitat la dans. La vremea respectivă, nu aveam televiziune prin cablu, așa că nu prea eram la curent cu toate noutățile din muzică. Tînărul era aproape șocat de faptul că nu știu videoclipurile pieselor, așa că a început să mi le povestească pe toate, pe măsură ce ascultam melodiile. Am reușit să împing un pic ora de plecare la 1, după telefoane date acasă. Nu am făcut schimb de numere de telefon (fix) și nu ne-am mai întîlnit niciodată cît am fost în liceu. Iată un lucru pe care îl regret și acum, după aproape treizeci de ani. Credeam că va urma o viață întreagă în care rockeri populari mă vor invita la dans pe „Please Forgive Me“ – n-a fost deloc așa. 

În clasa a XII-a, am organizat Balul Bobocilor pentru cei mici. Prezentam împreună cu un prieten bun, pe care îl cunoșteam de la grădiniță, și ne întîlneam după-amiaza la liceu împreună cu alți colegi care se ocupau de acest eveniment să facem probe de sunet și să ne gîndim la concursul de miss. Mai țin minte și acum (și cred că mai am pe undeva, la ai mei, foile scrise cu stiloul, cu tăieturi și săgeți) cîteva dintre întrebările pe care le formulasem – cu variante, să nu fie prea dificil. De exemplu: Din ce oraș provenea trupa The Beatles? A) Londra; B) Liverpool; C) Manchester. Regret că pozele făcute atunci de fotograful clasei nu au ieșit. Că nu aveam telefoane cu care să înregistrăm. Nu am nici o filmare din liceu, de fapt, doar festivitatea de final este pe un VHS, care probabil că e afectat serios de trecerea timpului. Am primit însă acum cîțiva ani, de la un fost coleg de liceu dintr-o clasă paralelă, o fotografie cu mine pe scenă, prezentînd concursul, îmbrăcată în roșu și negru, la care țin ca la o comoară.

© flickr
© flickr

2009 a fost anul în care Facebook a luat cel mai mare avînt în România. Atunci mi-am creat și eu contul. Aveam 30 de ani. Realizez acum, la vîrsta de mijloc, că sîntem primele generații, rupte în două între analog și digital, care îmbătrînesc documentat, sub ochii întregii lumi. N-am uitat un dialog telefonic pe care l-am avut cu marea actriță Irina Petrescu, în primii mei ani în TVR. Voiam să filmăm un interviu, însă dumneaei, în același fel diplomat și discret în care a și trăit, m-a refuzat, motivînd că, după o vîrstă, actrițele nu ar mai trebui să apară la televizor sau în filme. Așa, lumea și le poate aminti în cel mai plin moment al vieții lor, cînd lupta cu timpul era încă departe. Acum este aproape imposibil să te retragi din viața publică. Undeva va apărea o fotografie sau o înregistrare cu tine, chiar dacă nu ți-ai dat acordul pentru asta. 

Trecutul meu de adolescentă nu este consemnat pe Facebook, dar tocmai de atunci am cele mai multe și mai clare detalii în memorie. Ce rochie purtam la un Revelion, care a fost primul meu CD (Céline Dion era) și ce probleme am primit la geometrie în spațiu cînd am dat examen la prima facultate. Din trecutul recent îmi mai scoate la suprafață Facebook din cînd în cînd chestii de care îmi e, uneori, rușine. Excursii „minunate“ și mese „vesele“, fotografii retușate și status-uri care se voiau a fi amuzante – orice pentru a cosmetiza golul care era în viața mea, de fapt. Serviciul unde zilnic înghițeam umilințe. Împunsăturile și ironiile din partea „prietenilor“, care au observat repede că nu sînt în stare să ripostez, m-aș fi consumat prea mult. Bărbații nepotriviți (ca să folosesc un termen blînd) cu care mă întîlneam, pe motiv că oricum nu vreau să-i iau acasă și nu am timp să caut pe altcineva, de cursă lungă. (Acești oameni mai învie uneori, îmi trimit mesaje în care este vorba, de fapt, despre ei și sînt consternați că i-am exclus din viața mea.) Pe scurt, Facebook e menit să-ți amintească cum ai încercat să păcălești lumea și să te minți și pe tine, fără miză. 

Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu. După o vîrstă, e taman invers. Tragem de fiecare zi care, de multe ori, pare să nu se mai termine. Sperăm ca următoarea să fie mai bună și ne trezim uimiți că e, din nou, final de an. Revenind la speranțe și la regrete, după un text care pare a fi plin doar de acestea din urmă, gîndul meu pentru 2023 este să reușim să ni-l facem diferit. La Mulți Ani altfel!

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.