Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
© A. Damian
© A. Damian

DE CE OARE NU SE MAI GĂSESC CARACTERE ALESE CA PE VREMURI (NU DOAR FOARTE MARI, DAR CARE DEFINESC O VIAȚĂ CU AJUTORUL CĂLDURII GENERATE DE UMOR)?

● Din discuția filosofică purtată cu o vînzătoare de pocnitori, pe care am întrebat-o cu melancolie de ce oare nu se mai găsesc artificii „ca pe vremuri” (din cele pe băț), am reținut că, în zilele noastre, oamenii nu mai au bucurii decît la artificii scumpe, iar pentru cei care n-au bani există pocnitorile. Totuși, a conchis vînzătoarea, pocnitori iau și cei bogați, și cei săraci. (S. G.)

● Proust în cifre arată așa: 7 volume, 7.234.875 de caractere, 2.500 de personaje, o acțiune care se întinde pe aproape o jumătate de secol, e a doua cea mai lungă carte din lume, ai nevoie de circa 127-133 de ore ca s-o duci la capăt. (A. M. S.)

● Pentru că reclamele de azi nu prea ne plac (și pentru că sîntem vechi, domnule), iată o reclamă de altădată (din Corespondența Română, Anul I, No. 42, Duminecă, 9 Ianuarie 1894) care ne plăcu: „BERĂRIA «CARAGIALE» / INTREPRINDEREA «MIHALCEA» / TUNELUL OTELULUI UNIVERSAL (GABROVENI) / BERE DE LUTHER CALITATE SPECIALĂ / MEZELURI ALESE / POPICĂRIE DE SALON / SERVICIUL DE CAFENEA / Preciurile obicinuite în toate berăriile populare din Bucuresci“. (D. S.)

● Prin intersecțiile din sectorul 2 al Bucureștiului, dar nu numai, au început să apară un fel plești deschise la culoare, care aduc întrucîtva cu niște torturi ale miresei. E vorba de un nou model de sensuri giratorii, cu pietre de marmură, ca o frișcă, și cu un țugui în mijloc. Nu doar că sînt foarte mari și probabil că au costat o mulțime de bani publici, dar mi se par de un prost gust șocant, greu de egalat chiar și în kitschoasele noastre vremuri. (A. M.)

● Gweilo (literal, „om-fantomă” – de la paloarea, nefirească pentru asiatici, a tenului și coloratura deschisă a ochilor și a părului „omului alb”) e un termen chinez depreciativ pentru „nechinez, străin, occidental”, care confirmă o dată în plus curioasa abundență a literei „g” în cuvintele care definesc peiorativ neapartenența la o etnie: gaijin (nejaponez), gringo(nehispanic), gadjo/gagiu (nețigan), goi (neevreu). Cred că putem deja vorbi de un punct G al aversiunii. (M. P.)

● În 2012, chitaristul britanic Wilko Johnson a aflat că are cancer și i s-au mai dat zece luni de viață: „O, Doamne, o să mor! Dar măcar am avut o viață bună. Chirurgul era însă un tip impresionant, am avut încredere în el. M-a operat vreme de 11 ore: mi-a scos pancreasul, splina, jumătate din stomac, niște mațe și tumora de mărimea unui pepene galben, care cîntărea 3,25 kg. Mi-a luat ceva timp să mă recuperez, dar cînd am putut să stau în picioare am plecat în turneul de adio”, mărturisea el într-un interviu. A terminat turneul de adio, apoi a înregistrat un album, după care a plecat iar în turneu și a ținut-o așa pînă de curînd. Zece ani, nu zece luni. (M. C.)

● Pe fondul crizei energetice, mulți crescători de lalele din Țările de Jos au suspendat cultivarea florilor din cauza resurselor foarte scumpe pe care le necesită încălzirea serelor. Însă unii au găsit o soluție ingenioasă de a-și salva producția de lalele. Astfel, Danielle Koning își încălzește sera din apropierea orașului Amsterdam cu ajutorul căldurii generate de serverele de minerit ale companiei Bitcoin Brabant. Căldura pe care o creează platformele de minerit pentru generarea cifrelor este suficientă pentru a susține întregi sere. Pesemne că într-o lume dementă chiar și simbolul iubirii adevărate înflorește pe umerii mineritului de Bitcoin. (I. M.)

● Cînd Papa Benedict al XVI-lea a murit, în decembrie, trecuseră aproape zece de ani de cînd renunțase la pontificat pentru că doctorii i-au spus că nu va mai putea fi în stare să exercite înalta răspundere. Nu demult, constatînd cîți ani au trecut de la momentul renunțării, a spus: „Nu credeam că drumul de la Scaunul lui Petru la Poarta păzită de Petru e atît de lung”. Omul avea umor. Umorul Rottweiler-ului lui Dumnezeu. (S. V.)

© M. Pleșu
© M. Pleșu

DATE FIIND REGULILE JOCULUI, PARE CĂ O VECHE TRADIȚIE S-A DOVEDIT A FI, INDIFERENT DE SITUAȚIE, URMA ACESTUI AN

● Un joc inofensiv care presupunea un schimb de daruri în valoare de 25 de dolari i-a adus unei femei din Kentucky un cîștig de 175.000 de dolari. Perechea de bilete de loterie nici măcar nu a fost prima ei alegere, dar, date fiind regulile jocului dintre angajații firmei, a putut avea această a doua opțiune mai mult decît norocoasă. Cu primul bilet de loterie a cîștigat 50 de dolari, iar cu al doilea, marele premiu. La început, soțul ei a crezut că e o păcăleală, dar s-a lămurit de îndată ce femeia a primit cecul în valoare de aproximativ 125.000 de dolari, sumă rămasă după reținerea taxelor. Cu banii, cuplul va plăti studiile și mașina pentru fiica lor. După această poveste, probabil că angajații companiilor vor privi cu mai mult interes jocul „Secret Santa”, care, de regulă, este doar o bătaie de cap. (A. A. D.)

● Pare că paracetamolul va deveni noua criptomonedă. China și Franța interzic vînzările online, iar stocurile de medicamente sînt limitate. (A. M. S.)

● De la francezi, dintr-o emisiune de Crăciun, pe TV5 Monde, am aflat de o tradiție americană (de a ascunde un castravecior murat printre globurile din brad, pentru a primi mai multe cadouri de la Moș Crăciun), care invocă o veche tradiție germană (Weihnachtsgurke), de unde și globurile în formă de castravete. Globalismul lui Moș Crăciun este diferit de cel al oamenilor. (S. G.)

● În decembrie a fost nu doar Crăciunul, ci și ziua celei mai bătrîne reptile din lume: Jonathan, o țestoasă uriașă originară din Seychelles, a împlinit 190 de ani. 1832 se crede a fi anul lui de naștere, ceea ce îl face mai vechi decît fotografia sau bicicleta. Din 1882, Jonathan trăiește pe insula Sfînta Elena, unde este o comoară națională, cu chipul inscripționat pe o monedă locală. Acum nu mai vede și nu mai are nici simțul mirosului, dar s-a bucurat de un festival de trei zile, organizat pe insulă special pentru aniversarea sa. Cît despre viața lui amoroasă, se pare că Jonathan ar fi fost foarte iritabil din pricina singurătății acum cîteva decenii, dar și-a găsit o țestoasă parteneră, pe nume Frederica, alături de care a petrecut nu mai puțin de 26 de ani. Nu au avut urmași dintr-un motiv simplu: Frederica s-a dovedit a fi tot un mascul. (A. A. D.)

● Un titlu din presă: „Îngerul de la Poștă. Timp de 20 de ani, un angajat a ars toate plicurile cu invitații la nunți” îmi amintește de o însemnare din jurnalul lui Michel Tournier: „O prietenă a mea și-a întrebat mama cum să facă să rămînă căsătorită. «Nu divorța», a fost sfatul mamei. «Dacă nu divorțezi, rămîi 100% căsătorită indiferent de situație».” (M. C.)

● Strănutul ezoteric se numără printre cele mai curioase deprinderi apărute în urma pandemiei de COVID-19. Un afiș din aeroporturile grecești îi roagă pe călători să strănute într-o batistă sau, nici mai mult, nici mai puțin, în esoterikó tou ankóna – literal, în „ezotericul cotului”, adică în interiorul (sau pliul) cotului. (M. P.)

● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Horoscop, foto Shutterstock jpg
Horoscop luni, 9 noiembrie 2026. O zodie riscă să aibă parte de conflicte în dragoste
Începutul de săptămână vine cu provocări, răsturnări de situație și oportunități pentru cele 12 zodii.
archaeology world jpg
Secrete purtate pe degete. Poveștile fascinante a trei dintre cele mai spectaculoase și misterioase inele din istorie și funcțiile lor neașteptate
De-a lungul veacurilor inelele au fost printre cele mai apreciate bijuterii. Ele au devenit atât simbol al statutului social, dar și adevărate ascunzători secrete pentru cei care le purtau. Câteva modele sunt cu adevărat impresionante și au rămas legendare în istorie.
Model digital de elevație al sitului Aguas Buenas, văzut dinspre est
Un monument construit fără regi și fără elite: misterul celor 372 de movile, integrate într-un plan geometric complex
Cercetările recente efectuate într-un sit arheologic spectaculos din Nicaragua dezvăluie o formă neobișnuită de monumentalitate, construită nu doar prin ridicarea structurilor, ci și prin întreținerea și reînnoirea lor constantă.
image png
Filmul românesc care a cucerit juriul din Germania. „Nu e locul tău aici” a câștigat Marele Premiu la Cottbus
Filmul „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu la Cottbus. Producția ajunge în cinematografele din România pe 27 noiembrie.
image png
35 de autoturisme de lux, estimate la 2,8 milioane de euro, ridicate de polițiști în Galați. Suspecții ar fi ascuns banii prin achiziții pe numele rudelor
O amplă anchetă privind suspiciuni de spălare de bani a dus la ridicarea a 35 de mașini de lux, evaluate la aproximativ 2,8 milioane de euro, în județul Galați
O vulpe, surprinsă din nou pe străzile Capitalei. Animalul sălbatic a fost filmat plimbându-se prin centrul Bucureștiului
O vulpe, surprinsă din nou pe străzile Capitalei. Animalul a fost filmat plimbându-se prin centrul Bucureștiului
Apariție neașteptată în centrul Bucureștiului, unde o vulpe a fost surprinsă în timp ce se plimba pe străzi. Animalul sălbatic a fost filmat în timp ce mergea pe trotuare, cel mai probabil în căutare de hrană.
3 salariu ludovic orban 1 jpg jpeg
Ludovic Orban revine în PNL. Conducerea partidului a aprobat negocierile de fuziune cu Forța Dreptei | SURSE
Biroul Politic Național al PNL a votat în unanimitate începerea demersurilor pentru constituirea Polului Modernizării. Primul pas vizează deschiderea negocierilor pentru absorbția partidului Forța Dreptei.
dormitor jpg
E normal să-ți fie frică de întuneric dacă ești adult?
Frica de întuneric în postura unui adult. Când trebuie să ne facem griji și cum se tratează.
avion foto unsplash jpg
Cât de vulnerabilă este Europa în fața atacurilor digitale? „Destabilizarea psihologică a fost atinsă“, susține un expert britanic
Un atac cibernetic asupra frigiderelor din supermarketuri, amenințări cu bomba la adresa avioanelor și vulnerabilități ale unor programe informatice țin Europa în alertă, în timp ce oficialii îndeamnă populația la reziliență și la constituirea de provizii, scrie The New York Times.