La munca de jos

Publicat în Dilema Veche nr. 980 din 19 ianuarie – 25 ianuarie 2023
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Voi ați observat că, mai nou, mai toate casierele de la supermarket-uri sînt niște doamne trecute de 50 de ani, unele chiar peste 60? Nici eu nu mai sînt foarte tînără, dar de fiecare dată cînd intru la un supermarket de cartier, la casă mă întîmpină cîte o figură maternă, deci nu puștoaice care își caută ceva de lucru ca să aibă bani de ieșit la pizza, nu tineri și neliniștiți, ăștia sînt deja prin Germania și Anglia. Femei în pragul pensionării, de obicei drăguțe și cochete, femei care frecventează cu folos salonul de coafură din cartier, femei cu manichiura făcută, cu ochelarii de aproape pe nas, nu țațe, nu mahalagioaice, că astea nu muncesc, femei de bun-simț. Mame și probabil bunici – stîlpii societății, fac sarmale acasă, hrănesc o întreagă familie și mai vin și la supermarket ca să-ți scaneze ție produsele. Femei care au decis să-și pună pe ele o uniformă, să se înregimenteze din nou ca să mai cîștige un ban în plus. La mine în cartier, știu cel puțin cinci care fac deja „carieră”, le-au mutat de la un market la altul – pe cea cu care mă obișnuisem deja la Eminescu o întîlnesc la Obor, iar peste două luni dau de ea la noul supermaket de pe Ștefan cel Mare. Nu îmbătrînește, nu avansează. Doar stă pe un scaun la casă, te întreabă „Doriți punguță?” sau „Cash sau card?”.

Acum cîteva zile, la un supermarket din ăsta concept store, o doamnă s-a străduit vreo 20 de minute să facă ce i-a cerut clientul – „Plătesc 20 de lei cash și restul cu cardul!”. Și-a tot butonat casa, a calculat, a înmulțit și a scăzut, a dat de două ori „cu stornare”, se formase o coadă de 20 de oameni. Și pînă la urmă a recunoscut – sînt nouă, nu am decît o lună, nu mă descurc prea bine, vă rog să mă scuzați! Poți să te superi pe ea? E ca și cum te-ai supăra pe maică-ta că nu știe să facă nu știu ce distribuire pe Facebook, deși i-ai explicat de o sută de ori că „peretele” tău nu e și „peretele” altora, ea tot crede că a distribuit. Nici la țigări nu se pricepe, mai bine nu mai ceri – ea nu fumează și e normal la vîrsta ei, veniți aici, să vă alegeți ce vreți dumneavoastră! Sincer, e înduioșător. Acum cinci ani era numai copilăret pe la Mega, se mișcau ca niște roboței, dar au plecat, au zburat, cum naiba să trăiască cu salariul minim, cum să-și permită și ei o chirie, cum să crească un copil? Într-un alt market, la casă e o doamnă cu ochelari fund de borcan și handicap vizibil, are niște mînuțe mici și aparent ineficiente, dar le rezolvă ea pe toate, cu mișcări rapide, de invidiat. Nu pleci niciodată de acolo fără „Vă mulțumim, o seară frumoasă!”. La final de zi, își face și ea cumpărăturile, își pune în coș produse în curs de expirare și la reducere sau cele „pe puncte”, am văzut cum o colegă i-a calculat ditamai coșul – 6 lei. Femeia a plecat fericită acasă, în țara asta fiecare se descurcă cum poate. Alt market, altă doamnă, din nou foarte amabilă, sărmăluțe blonde în cap, adiere de parfum onorabil. Coadă mare, dar nici unul nu pleacă fără cuvinte politicoase din partea ei, ăia mici nu dădeau doi bani pe tine, cu doamnele astea te simți și tu client, punguța, bănuții, cărdulețul devin importante. Și la un moment dat începe să urle o fîță de 20 de ani, manager de magazin, la ea. De față cu oamenii de la coadă. Cum de-și permite să țină nu știu ce gunoi sub casă. Poate că femeia mîncase ceva în pauză, avea acolo o caserolă, nu m-am prins care era gunoiul și ce era cu el. Dar fata asta de 20 de ani țipa la ea ca la ultimul salahor bețiv și puturos că le face magazinul de rîs. Iar femeia de la casă o lăsa să urle, nu părea intimidată, deși Dumnezeu știe ce-o fi fost în sufletul ei, continua să scaneze și spunea, cu același zîmbet deloc prefăcut: „Vă urez o seară plăcută!”. Pe mine niciodată nu m-a umilit nimeni pe plan profesional, nu a avut de ce, dar nici nu cred că aș suporta. Cred că dacă s-ar întîmpla asta, aș trînti biroul, cana de cafea și aș pleca. Dar uite că doamnele astea le suportă pe toate, sînt zen, vor ajunge acasă după tură și vor găti sarmale pentru întreaga familie.

Aceeași surpriză am avut și cu curierii Glovo, Taz etc., oamenii care dau din pedale sau învîrt volanul, își pierd ore în traficul imposibil din București pentru a-ți aduce ție o pizza sau un KFC. Din ce în ce mai bătrîni. Curieratul nu e deloc o muncă ușoară, deși pare că ai o anumită independență, cu asta se și laudă companiile care „angajează”, nu ai nici un șef, șeful tău e de fapt o aplicație, nu ai oră de ajuns la muncă, cîștigi cît livrezi. De fapt, nu e chiar așa, dacă ești cu mașina, ceea ce e mai comod, jumătate din banii pe care îi cîștigi se duc pe benzină, doar dacă ai un mijloc de transport care să nu consume nimic și tragi tare, 8-10 ore pe zi, poți ajunge la 3.000-4.000 de lei pe lună. 

Am avut un prieten care a făcut două luni Taz, l-am însoțit în cîteva dintre turele lui. Mi s-a părut un coșmar, totul era contratimp, omul ăsta alerga non-stop cu o cutie pătrată în spinare. Într-o oră am ajuns în toate cartierele Bucureștiului, din Rahova pînă în Băneasa, într-o vrie totală, nici nu lăsa bine comanda că primea alta, aplicația te înnebunește, în plus lipsa locurilor de parcare, mașina lăsată pe avarii în fața mall-ului pot să te aducă în pragul unui atac de cord. Am avut senzația că jumătate din București stă acasă și comandă, iar cealaltă jumătate livrează. Iar curierii erau oamenii de diferite facturi, extrem de diferiți. Mame cu copii în rucsac de tip marsupiu. Și mulți pensionari. Am întîlnit și un el și o ea, trecuți binișor de 70 de ani, discreți, eleganți, care livrau de parcă și-ar fi făcut plimbarea de seară. Cu o încetineală de melc. Iar cînd mergi la vreun Mc sau KFC și se uiți la culoarul separat destinat curierilor, doi din trei sînt oameni cu părul alb... nu știu cum de mai rezistă oamenii ăștia. Cu căști de bicicletă pe cap, cu scutere, tropăind vioi cu cutiile alea pătrate în spate, avînd grijă să nu ți se verse ciorbița sau suculețul, căci după aia vei da vina tot pe ei, nu pe angajații restaurantului care le ambalează în dorul lelii. Alergînd cu limba scoasă ca să livreze la timp, căci după aia te vei plînge aplicației care e șeful lor că ți-au adus mîncarea rece. Sînt oameni de 60-70 de ani, unii supraponderali și cu burți, care gîfîie pe culoarele mall-urilor, alții cu cine știe ce boli ascunse de care habar n-au, cu reumatisme, artrite și stenturi, pot oricînd să cadă lați chiar pe pragul ușii tale. Dar sucul nu s-a vărsat și pizza e caldă. Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă? Oare ce blestem îi aruncă pe ei în traficul infernal din București ca să ducă burgeri unora mai înstăriți care nu-și mută curul pînă la primul restaurant ca să mănînce? Cu ce sînt mai buni decît ei băieții deștepți din corporații care îi pun în mișcare doar atingîndu-și în treacăt telefoanele lor și mai deștepte? Oare de ce doamnelor drăguțe de la supermarket care îți scanează răbdătoare produsele nu li se oferă o șansă să-și deschidă măcar acum, la bătrînețe, o mică afacere a lor, o băcănie, un aprozar sau să gătească sarmale ca la mama acasă pentru toți nehaliții ăștia care comandă? Ce e, de fapt, în neregulă în țara asta? De ce nimeni nu-și găsește, de fapt, un rost al lui? 

Mă gîndesc cu o foarte mare milă la toți acești oameni care, în loc să stea acasă și să-și vadă de pensiile și familiile lor, sînt siliți să se încadreze din nou „în cîmpul muncii” ca să mai cîștige un ban în plus. Și încă nu l-ați cunoscut pe Titi. 68 de ani, operat de cancer de prostată, cu bronșită cronică și probleme cardiovasculare, paznic de noapte la o clădire de birouri din centru. Ca să-și suplimenteze pensia cu 1.500 de lei. Atunci cînd doamna directoare a firmei „de security” la care e angajat la negru (pentru că hîrtiile pe care le-a semnat sînt doar de fațadă) binevoiește să-i dea salariul – iar dacă nu binevoiește, el, unul, nu face scandal, îi e frică să nu fie dat afară, tot o să i-l dea odată și odată. Așa trăiește el cu speranța și tușește toată noaptea în holul pe care îl „păzește” și unde, iarna, e la fel de frig ca afară. Ce e în neregulă cu țara asta?

masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.

Adevarul.ro

image
ISIS amenință să se răzbune pe Putin pentru torturarea suspecților de terorism care au ucis 137 de oameni în sala Crocus. „Asasinii” au fost bătuți, electrocuți și mutilați
Gruparea jihadistă Stat Islamic i-a amenințat pe rușii „sălbatici“ cu „masacrul” , inclusiv pe Vladimir Putin, pentru torturarea bărbaților suspectați că au ucis 137 de persoane într-un atac terorist la o sală de concerte de lângă Moscova, vineri, 23 martie.
image
Economist șef al BNR: „Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai. Sortați plasticele, mergeți mai mult cu mijloacele de transport în comun”
Economistul șef al Băncii Naționale Române. Valentin Lazea, recomandă românilor să sorteze plasticele din gospodărie și să renunțe la zborurile cu avionul, pentru a avea un nivel de trai mai bun.
image
Surpriză de proporții în dosarul tragediei de la 2 Mai: procurorii cer strămutarea cauzei. De ce nu mai au încredere în judecători
Deși, de regulă, părțile dintr-un dosar recurg la cereri strămutarea a unui proces, sperând in sentințe favorabile, de această dată Parchetul a făcut această cerere, unul dintre motive fiind acela că se fac mari presiuni din partea opiniei publice.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.