La munca de jos
Voi ați observat că, mai nou, mai toate casierele de la supermarket-uri sînt niște doamne trecute de 50 de ani, unele chiar peste 60? Nici eu nu mai sînt foarte tînără, dar de fiecare dată cînd intru la un supermarket de cartier, la casă mă întîmpină cîte o figură maternă, deci nu puștoaice care își caută ceva de lucru ca să aibă bani de ieșit la pizza, nu tineri și neliniștiți, ăștia sînt deja prin Germania și Anglia. Femei în pragul pensionării, de obicei drăguțe și cochete, femei care frecventează cu folos salonul de coafură din cartier, femei cu manichiura făcută, cu ochelarii de aproape pe nas, nu țațe, nu mahalagioaice, că astea nu muncesc, femei de bun-simț. Mame și probabil bunici – stîlpii societății, fac sarmale acasă, hrănesc o întreagă familie și mai vin și la supermarket ca să-ți scaneze ție produsele. Femei care au decis să-și pună pe ele o uniformă, să se înregimenteze din nou ca să mai cîștige un ban în plus. La mine în cartier, știu cel puțin cinci care fac deja „carieră”, le-au mutat de la un market la altul – pe cea cu care mă obișnuisem deja la Eminescu o întîlnesc la Obor, iar peste două luni dau de ea la noul supermaket de pe Ștefan cel Mare. Nu îmbătrînește, nu avansează. Doar stă pe un scaun la casă, te întreabă „Doriți punguță?” sau „Cash sau card?”.
Acum cîteva zile, la un supermarket din ăsta concept store, o doamnă s-a străduit vreo 20 de minute să facă ce i-a cerut clientul – „Plătesc 20 de lei cash și restul cu cardul!”. Și-a tot butonat casa, a calculat, a înmulțit și a scăzut, a dat de două ori „cu stornare”, se formase o coadă de 20 de oameni. Și pînă la urmă a recunoscut – sînt nouă, nu am decît o lună, nu mă descurc prea bine, vă rog să mă scuzați! Poți să te superi pe ea? E ca și cum te-ai supăra pe maică-ta că nu știe să facă nu știu ce distribuire pe Facebook, deși i-ai explicat de o sută de ori că „peretele” tău nu e și „peretele” altora, ea tot crede că a distribuit. Nici la țigări nu se pricepe, mai bine nu mai ceri – ea nu fumează și e normal la vîrsta ei, veniți aici, să vă alegeți ce vreți dumneavoastră! Sincer, e înduioșător. Acum cinci ani era numai copilăret pe la Mega, se mișcau ca niște roboței, dar au plecat, au zburat, cum naiba să trăiască cu salariul minim, cum să-și permită și ei o chirie, cum să crească un copil? Într-un alt market, la casă e o doamnă cu ochelari fund de borcan și handicap vizibil, are niște mînuțe mici și aparent ineficiente, dar le rezolvă ea pe toate, cu mișcări rapide, de invidiat. Nu pleci niciodată de acolo fără „Vă mulțumim, o seară frumoasă!”. La final de zi, își face și ea cumpărăturile, își pune în coș produse în curs de expirare și la reducere sau cele „pe puncte”, am văzut cum o colegă i-a calculat ditamai coșul – 6 lei. Femeia a plecat fericită acasă, în țara asta fiecare se descurcă cum poate. Alt market, altă doamnă, din nou foarte amabilă, sărmăluțe blonde în cap, adiere de parfum onorabil. Coadă mare, dar nici unul nu pleacă fără cuvinte politicoase din partea ei, ăia mici nu dădeau doi bani pe tine, cu doamnele astea te simți și tu client, punguța, bănuții, cărdulețul devin importante. Și la un moment dat începe să urle o fîță de 20 de ani, manager de magazin, la ea. De față cu oamenii de la coadă. Cum de-și permite să țină nu știu ce gunoi sub casă. Poate că femeia mîncase ceva în pauză, avea acolo o caserolă, nu m-am prins care era gunoiul și ce era cu el. Dar fata asta de 20 de ani țipa la ea ca la ultimul salahor bețiv și puturos că le face magazinul de rîs. Iar femeia de la casă o lăsa să urle, nu părea intimidată, deși Dumnezeu știe ce-o fi fost în sufletul ei, continua să scaneze și spunea, cu același zîmbet deloc prefăcut: „Vă urez o seară plăcută!”. Pe mine niciodată nu m-a umilit nimeni pe plan profesional, nu a avut de ce, dar nici nu cred că aș suporta. Cred că dacă s-ar întîmpla asta, aș trînti biroul, cana de cafea și aș pleca. Dar uite că doamnele astea le suportă pe toate, sînt zen, vor ajunge acasă după tură și vor găti sarmale pentru întreaga familie.
Aceeași surpriză am avut și cu curierii Glovo, Taz etc., oamenii care dau din pedale sau învîrt volanul, își pierd ore în traficul imposibil din București pentru a-ți aduce ție o pizza sau un KFC. Din ce în ce mai bătrîni. Curieratul nu e deloc o muncă ușoară, deși pare că ai o anumită independență, cu asta se și laudă companiile care „angajează”, nu ai nici un șef, șeful tău e de fapt o aplicație, nu ai oră de ajuns la muncă, cîștigi cît livrezi. De fapt, nu e chiar așa, dacă ești cu mașina, ceea ce e mai comod, jumătate din banii pe care îi cîștigi se duc pe benzină, doar dacă ai un mijloc de transport care să nu consume nimic și tragi tare, 8-10 ore pe zi, poți ajunge la 3.000-4.000 de lei pe lună.
Am avut un prieten care a făcut două luni Taz, l-am însoțit în cîteva dintre turele lui. Mi s-a părut un coșmar, totul era contratimp, omul ăsta alerga non-stop cu o cutie pătrată în spinare. Într-o oră am ajuns în toate cartierele Bucureștiului, din Rahova pînă în Băneasa, într-o vrie totală, nici nu lăsa bine comanda că primea alta, aplicația te înnebunește, în plus lipsa locurilor de parcare, mașina lăsată pe avarii în fața mall-ului pot să te aducă în pragul unui atac de cord. Am avut senzația că jumătate din București stă acasă și comandă, iar cealaltă jumătate livrează. Iar curierii erau oamenii de diferite facturi, extrem de diferiți. Mame cu copii în rucsac de tip marsupiu. Și mulți pensionari. Am întîlnit și un el și o ea, trecuți binișor de 70 de ani, discreți, eleganți, care livrau de parcă și-ar fi făcut plimbarea de seară. Cu o încetineală de melc. Iar cînd mergi la vreun Mc sau KFC și se uiți la culoarul separat destinat curierilor, doi din trei sînt oameni cu părul alb... nu știu cum de mai rezistă oamenii ăștia. Cu căști de bicicletă pe cap, cu scutere, tropăind vioi cu cutiile alea pătrate în spate, avînd grijă să nu ți se verse ciorbița sau suculețul, căci după aia vei da vina tot pe ei, nu pe angajații restaurantului care le ambalează în dorul lelii. Alergînd cu limba scoasă ca să livreze la timp, căci după aia te vei plînge aplicației care e șeful lor că ți-au adus mîncarea rece. Sînt oameni de 60-70 de ani, unii supraponderali și cu burți, care gîfîie pe culoarele mall-urilor, alții cu cine știe ce boli ascunse de care habar n-au, cu reumatisme, artrite și stenturi, pot oricînd să cadă lați chiar pe pragul ușii tale. Dar sucul nu s-a vărsat și pizza e caldă. Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă? Oare ce blestem îi aruncă pe ei în traficul infernal din București ca să ducă burgeri unora mai înstăriți care nu-și mută curul pînă la primul restaurant ca să mănînce? Cu ce sînt mai buni decît ei băieții deștepți din corporații care îi pun în mișcare doar atingîndu-și în treacăt telefoanele lor și mai deștepte? Oare de ce doamnelor drăguțe de la supermarket care îți scanează răbdătoare produsele nu li se oferă o șansă să-și deschidă măcar acum, la bătrînețe, o mică afacere a lor, o băcănie, un aprozar sau să gătească sarmale ca la mama acasă pentru toți nehaliții ăștia care comandă? Ce e, de fapt, în neregulă în țara asta? De ce nimeni nu-și găsește, de fapt, un rost al lui?
Mă gîndesc cu o foarte mare milă la toți acești oameni care, în loc să stea acasă și să-și vadă de pensiile și familiile lor, sînt siliți să se încadreze din nou „în cîmpul muncii” ca să mai cîștige un ban în plus. Și încă nu l-ați cunoscut pe Titi. 68 de ani, operat de cancer de prostată, cu bronșită cronică și probleme cardiovasculare, paznic de noapte la o clădire de birouri din centru. Ca să-și suplimenteze pensia cu 1.500 de lei. Atunci cînd doamna directoare a firmei „de security” la care e angajat la negru (pentru că hîrtiile pe care le-a semnat sînt doar de fațadă) binevoiește să-i dea salariul – iar dacă nu binevoiește, el, unul, nu face scandal, îi e frică să nu fie dat afară, tot o să i-l dea odată și odată. Așa trăiește el cu speranța și tușește toată noaptea în holul pe care îl „păzește” și unde, iarna, e la fel de frig ca afară. Ce e în neregulă cu țara asta?
