Dimineți de iarnă

Publicat în Dilema Veche nr. 980 din 19 ianuarie – 25 ianuarie 2023
Zizi și neantul jpeg

Sînt dimineți pe care chiar le simți ca pe niște începuturi. Sînt dimineți în care chiar te trezești la viață și simți că, după o perioadă de „moarte”, poți să miști din nou. 

Sînt altele în care nimic nu se leagă. Și sînt cele în care rutina te ia pe sus și te prinde în mrejele ei invizibile, dar greu de desfăcut. 

Diminețile cenușii de iarnă, precum cele de acum, îmi amintesc de rutina mersului la școală din anii ’80. Locuiam, pe vremea aceea, într-un parter destul de întunecos, în care lumina soarelui părea mereu diluată. În fața geamului era oricum, la o distanță destul de mică, un alt bloc. Casa era destul de friguroasă și se inundase de cîteva ori, chiar și înainte să ne mutăm.  

Și, cu toate astea, mă lăsam mereu, cu voluptate, în voia dimineților de iarnă. Îmi plăcea geana de lumină deloc orbitoare de dimineață. Nu mă trezeam oricum, ci în sunetul telefonului meu negru și vechi, din alte lumi. Invariabil și la fel de monoton (nu erau ringtones pe vremea aceea), suna la ora 6 sau 6,30. Era bunicul meu, Tache, care se trezea la 5. Iar aproximativ o oră mai tîrziu, după ce-și termina treburile standard prin curte, se reîntorcea la telefonul lui alb lăptos, cu disc, și forma conștiincios numărul meu. El era apelul meu de dimineață. Era mult mai exact decît orice robot de la hotelurile la care am folosit, în alte vremuri, serviciul de wake-up call. Puteam să mă bazez necondiționat pe el: nu m-ar fi abandonat.

Vocea bunicului meu, care-mi repeta nu isteric, dar hotărît, că e timpul să mă trezesc, era primul meu contact cu realitatea unei noi zile, cenușii sau nu. Nici nu conta. Vocea de la telefon mă făcea să mă simt sigură pe neschimbarea lumii. Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor. 

Așa că, după ce o ascultam, mă puteam ridica vioaie de pe patul meu tare (dar nu prea tare), de sub afișul meu aproape incolor cu Beatles, și mă puteam îndrepta spre baia noastră mică și înghesuită. Fără nici un fel de pretenții estetice, departe de deliciul și fanteziile băilor de azi. Cu un gemuleț pătrat, suficient de mare cît să intre prin el soarele timid de iarnă și suficient de mic încît să nu poată pătrunde prin el un om cu o siluetă normală. Pe care se vedeau uneori nu copacii în floare, ci frînturi din costumele cenușii ale securiștilor care asigurau bunul mers al convoiului oficial prin zona Romană. 

Dar asta n-avea nici o importanță: prin geamul mic, dar posibil, intra aerul promițător al unei noi zile. Care, împreună cu apa rece a chiuvetei atît de standard încît nici n-o mai vedeai, își făcea efectul: te transporta din starea de gri amorțit în cea de galben pal vioi. Era un al doilea pas spre trezire. 

Cel de-al treilea se petrecea în bucătăria spațioasă, dar la fel de neutră. În care atît aragazul ce părea hîrșit în bătălii, cît și masa care cred că fusese cîndva albă, frigiderul și pereții se pierdeau într-o lume a obiectelor fără particularități. Greu de descris prin indistinctul lor. În care, totuși, ibricul de cafea a cărui culoare nu mi-o mai amintesc pentru că se estompase și ea, ca toate celelalte, după fierberi repetate, devenea totuși distinct prin mirosul care nu-l mai părăsea. Era o bucurie să-l pui pe foc și să-l păzești, să vezi cum începe să se formeze stratul maroniu deschis de spumă și cum freamătă spre suprafață. Și să-l oprești fix la țanc, înainte să dea în foc. Iar apoi să-ți torni cafeaua într-o veche și uriașă cană cu desene nefiresc de vesele. 

Nici nu mai conta dacă era cafea adevărată, obținută cu greu din economia underground ori primită din pachetele venite din Germania, sau ceea ce atunci se numea „nechezol”. Conta ritualul: ultima etapă de întoarcere la realitate. Cea mai profundă, după care urma contactul direct cu realitatea de multe ori brutală. 

Îmi puneam paltonul cenușiu ori pe cel negru, căciula diformă moștenită de prin familie și o porneam cu ghiozdanul pe umăr, pe jos, spre școala aflată la zece minute distanță. Drumul îmi plăcea întotdeauna, îmi mai lăsa loc de visări. Asta dacă nu mă-ntîlneam cu vreuna din colegele mele și trebuia să fac față conversației. 

Conversația era și ea bună la ceva, oricît de frivolă ar fi fost: mă ajuta să fiu cool la intrarea în liceu, unde mereu erai controlat și mereu puteai fi găsit cu ceva în neregulă. Și de fiecare dată, în ciuda faptului că erai conștient de toate astea, încercai să șuntezi cu ceva sistemul. Intra în lupta instinctivă și implicită pentru supraviețuire. 

Urmarea în articolul viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Departe de casă
Ce-mi doresc pentru anul viitor? Nimic altceva decît să călătoresc și să scriu.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.