La tarabe

Publicat în Dilema Veche nr. 976 din 22 decembrie – 28 decembrie 2022
Zizi și neantul jpeg

După ’89, am trăit, de sărbători, nemărginita bucurie a tarabelor. A comerțului stradal, legal sau ilegal, cu te miri ce. De toate pentru toți. Bucuria cetățeanului frustrat de orice din cenușiii ani ’80 comuniști. 

Să ieși pe stradă, în 1990, era, pentru un asemenea cetățean, în rîndul cărora mă încadram cu succes, Paradisul. Sigur, un paradis, mic, încă cenușiu, terestru și limitat. Dar, totuși... Numai ieșind din bloc puteai păși într-o lume a ispitelor. Într-o uriașă căsuță de turtă dulce a vrăjitoarei din „Hänsel și Gretel”. Dacă te nimereai prin zona Unirii ori Romană, și nu numai, ceva sau cineva îți făcea cu ochiul la tot pasul și te trăgea de mînecă. Dintr-o lume în care nu fusese aproape nimic, în care strada era, în cea mai mare parte, de o platitudine somnoroasă, apăruse acum o creatură pulsînd de viață și întinzîndu-și tentaculele infinite spre tine, o victimă doritoare, mulțumită de statutul ei. 

Pe asfaltul cenușiul și, de cele mai multe ori, prăfos ori noroios, te pîndeau, habar n-aveai cînd și unde, vînzătorii ambulanți cu sacoșele lor miraculoase de rafie. Din care puteau scoate orice: de la maieuri și chiloți de bumbac, imaculat de albe, aduse de prin Turcia ori Serbia, la paste de dinți, săpunuri, ness-uri, tacîmuri și pahare de plastic din avion, șervețele, parfumuri, cărți, filme, muzici... Era o continuă ispită, la fiecare pas te aștepta un copac al abundenței care-ți băga crengile în ochi. Și nici nu știai ce fructe face, era un copac incert și hibrid, care habar nu avea nici măcar el însuși ce roade va da în clipele următoare. Cert era, însă, că orice roade ar fi fost, poporul avid de cules s-ar fi bucurat. Se bucura.

Cred că, pe atunci, nici nu se putea vorbi de tarabe propriu-zise. Erau oamenii cu sacoșe despre care spuneam, cu sau mai ales fără autorizații, care se așezau pe stradă, unde li se părea lor mai potrivit și mai la adăpost să-și vîndă marfa. Căci, cum spuneam, clienți erau. Se deschisese, practic, totul: ușile temnițelor fuseseră date de pereți și foștii deținuți rupseseră zăgazurile, tălăzuind unde văzuseră cu ochii. Și înfruptîndu-se din tot ce le fusese la îndemînă, în ciuda riscurilor. 

© wikimedia commons
© wikimedia commons

Căci riscuri erau. În sensul în care, în epoca exuberantă și periculoasă de atunci, nimic nu era neapărat ceea ce părea a fi. Putea fi – fie că era ceva de mîncare ori ceva de îmbrăcat –, dar șansele înclinau mai mult în favoarea lui a nu fi. Pentru că era o lume a posibilităților, dar a posibilităților ieftine și neverificabile. Și a aparențelor. Oamenii aveau nevoie de abundență, chiar dacă era, într-un fel, o pseudo-abundență. Nu conta într-atît că puteai fi păcălit. Îți asumai, cumva, lucrul ăsta cu fiecare cumpărătură. Nu era o achiziție la rece, calculată: ci una pasională și compensatorie. Compensatorie pentru toți anii în care, cu excepția polonezelor care mai veneau pe la mare, a tarabelor de pe Lipscani și a doamnelor care mai vindeau te miri ce pe la întreprinderi, nu ți se iveau ocazii să practici sportul ăsta: sportul cumpărăturilor implicate, cu sufletul la gură. Totul se reducea la severitatea precară a magazinelor comuniste aproape pustii. 

Riscul ăsta permanent era, însă, formidabil. Da, cumpărăturile de atunci nu erau lipsite de pericole. Oricînd te puteau paște fie o țeapă, fie o toxiinfecție alimentară. Dar adrenalina... Totul se desfășura la cote maxime. Luai primul hamburger de la taraba de pe lîngă Arhitectură, cred că se numea „Bulevard”, și nu erai sigur că vei supraviețui. Dar stăteai la coadă pentru el, și gustul lui ți se părea paradiziac. Nu conta dacă făceai afte. Mîncai un hamburger! Erai în rîndul lumii, civilizate, occidentale, aceea despre care nu știai decît din filme și poze, aceea care ți-era prezentată de regimul comuunist ca acerbă, în care nici un cîine nu se plimbă cu vreun covrig în coadă pe stradă și în care oamenii erau lăsați să moară acolo, ca-n SF-uri, dacă li se făcea rău. 

Și din hamburgerii ăștia te puteai înfrupta cu mult înainte ca picior de McDonald’s să fi fost pus în România. Și nici chiar de Coca-Cola, care a venit, din cîte îmi amintesc, mai devreme. 

Hamburgerii erau doar unul dintre multele produse stradale. Despre altele, în numărul viitor.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.