Benedict al XVI-lea

Publicat în Dilema Veche nr. 980 din 19 ianuarie – 25 ianuarie 2023
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg

Marile opere – literare, filosofice, teologice – au sunetul lor inconfundabil, ca un ritm interior, obținut uneori de la început, alteori construit și confirmat pe parcurs. În momente de grație, pot apărea – cu claritatea unei epifanii aproape incomunicabile – convergențe cu muzica. Aș îndrăzni să spun – fără să știu dacă nu a fost deja spus – că teologia lui Benedict al XVI-lea are ceva mozartian, după cum opera lui Hans Urs von Balthasar e mai aproape de Bach, iar Henri de Lubac ar fi un Brahms în teologie, recapitulativ și integrator. Îmi dau prea bine seama de limita acestor analogii, însă nu cred că Benedict al XVI-lea ar fi fost rezervat față de o astfel de apropiere. I-am ales pe cei doi confrați ai săi din secolul al XX-lea pentru că în ultima carte de convorbiri, publicată în 2016, i-a ales el însuși, mărturisind că nu se considera nici la fel de erudit, nici la fel de harnic ca cei doi, dintre care unul îi fusese ca un maestru și deschizător de drumuri, iar celălalt prieten, deși nu se tutuiau. Dar ceea ce mi se pare mai important în evocările pe care Papa emerit le făcea de dincolo de capătul vieții sale publice e că împreună cu aceștia și cu alți teologi a fost, de fapt, interpretul aceleiași muzici. E aici, în această lapidară privire retrospectivă, un simț extraordinar de viu al colegialității în vastul cîmp al teologiei, de unde el fusese ales, ca „smerit lucrător”, să devină Papă.  

Odată, în primii ani ai pontificatului, a răspuns liber unui tînăr de douăzeci de ani, care îl întrebase despre cum a ajuns la vocația sacerdotală: a început prin a recunoaște că era un cu totul alt context istoric și eclezial, dar că, în esență, a fost vorba despre descoperirea frumuseții liturghiei și apoi a teologiei, și că nu au lipsit nici întrebările, conștient fiind că nu e suficient să-ți placă teologia pentru a putea fi realmente preot. N-a avut perioade de „convertire”, ci un parcurs cu sine însuși și cu ceilalți ca să ajute la lucrarea pe care, de fapt, o împlinește Dumnezeu în istorie. Dacă cineva revede acest fragment, ușor accesibil online, nu poate să nu constate ritmul, construcția muzicală a răspunsului, făcută cu o excepțională discreție. Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii. Nu cred să fi asistat pînă atunci la o intensitate mai mare a emoției colective care vibra în jurul lui, printre preoți, ca de altfel printre toți cei care urmăreau cu respirația parcă suspendată o liturghie penitențială. Era ultima lui ceremonie papală, pe care a condus-o cu acel amestec de fragilitate a vîrstei și sobrietate a conștiinței aflate în fața Celui de dincolo de preaomeneștile șovăiri. Îmi părea că a primit aplauzele finale îndelungate ca pe o îmbrățișare tîrzie, poate prea tîrzie, cu împăcarea și reținerea celui care era convins de justețea deciziei sale.

Benedict al XVI-lea ar fi putut rămîne numai Joseph Ratzinger în istoria teologiei și a Bisericii Catolice. Era deja un autor clasic. Cărțile sale cunoscuseră tiraje impresionante, opera îi era studiată și dezbătută. Era părintele noului Catehism, pe care îl dorise marele său prieten, Ioan Paul al II-lea. I-a fost însă dat privilegiul supremei răspunderi, laolaltă cu înfruntarea dureroasă a unor reale probleme și acerbe neînțelegeri. Dacă privim cu atenție, vom vedea cum, în orizontul credinței, viața sa s-a transformat treptat într-o parabolă: de la tînărul profesor german, care dorea înnoirea propriei Biserici, la prefectul acelui organism roman însărcinat cu rigoarea credinței și apoi la primul Papă care se retrage, după Celestin al V-lea. Cel care pornise în prima tinerețe de la o anumită rezervă față de Roma avea să ajungă în locul propriu-zis al autorității și al balanței între vechi și nou. Și așa se și vedea, cu impecabilă luciditate, făcînd experiența propriei posterități: între ceea ce s-a încheiat și ceea ce s-a deschis deja. Nu ca moment de tranziție, ci ca mărturie a faptului că, în Biserică, vechiul și noul au alte sensuri decît cele ale simplei succedări în timp: noutatea nu e a interpretului, ci a muzicii care va fi nouă pentru cei care încă nu s-au născut.

Bogdan Tătaru-Cazaban este cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2021).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.