Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!

Publicat în Dilema Veche nr. 981 din 26 ianuarie – 1 februarie 2023
image

În ciuda numelui, capitala României a fost rareori un oraș fericit. Cutremure, incendii, războaie, revoluții, epidemii și dictaturi au făcut populația să urle de disperare, de-a lungul celor peste cinci secole de istorie atestată documentar. Iar astăzi, într-o perioadă cu pace în țară, fără cataclisme și nici dictaturi, orașul moare zilnic. În zilele lui bune, moare puțin cîte puțin, neobservabil, sub cerul senin și lumina strălucitoare a soarelui. În cele rele, oamenii sînt mîncați de cîini, fără să fie ceva de făcut în această privință...

Geografia orașului, niciodată prielnică, a devenit un dușman, și nu prin componenta sa naturală, ci prin cea antropică. De jur împrejurul urbei, gropile de gunoi pornesc seara incineratoarele de deșeuri, otrăvindu-i pe locuitori. Mirosul de plastic, textile și organe arse a devenit un specific local. Seara, cînd mașinile își ostoiesc traficul, aerul începe să fie respirabil, dar nu pentru mult timp, căci, imediat ce ziua începe a se îngîna cu noaptea, fumul arderii de deșeuri pune stăpînire pe oraș. Uneori, în funcție de vînt, dimineața nici nu pot fi deschise ferestrele pentru a aerisi casa. Odată cu creșterea absurdă a prețului gazului, oamenii au pus în funcțiunile vechile sobe, acolo unde ele mai există, arzînd cartoane, mobilă și deșeuri lemnoase scoase pe la colțul blocurilor, sporind cantitatea de noxe, și așa uriașă, din pieptul oricărui bucureștean.

Lucrările la infrastructură se eternizează, consfințind alterări ale reliefului local. Apar gropi enorme, dublate de movile impunătoare. Orașul se sapă mai des ca o grădină de zarzavaturi, într-o debandadă perfect necoordonată a deținătorilor de utilități. La nici două săptămîni de la asfaltarea trotuarului, iată excavatorul în capul străzii, săpînd un șanț lat de 40 de centimetri pentru ceva ce nu putea fi așezat cu nici un chip o lună mai devreme. Apa ce șiroiește pe sub pămînt din țevi sparte pe care nimeni nu le repară, pentru că pierderile sînt plătite, oricum, de cetățeni, creează, uneori, adevărate caverne. Asfaltul, care cedează ultimul, se prăbușește cu vuiet, împreună cu ce este deasupra străzii, iar oamenii se adună curioși pentru a observa craterul, bucuroși că nu se aflau acolo în momentul surpării, deși trec de cîteva ori pe zi deasupra locului cu pricina.

În ultimii ani, cîmpurile din jurul orașului, care ar fi putut deveni plămînii urbei, au fost cotropite de ambrozie, acea plantă care îi face pe bucureșteni să strănute, să se sufoce și să tușească din august și pînă în octombrie. Bălării înalte de doi metri străjuiesc orașul pe suprafețe de mii de hectare, sub ochii neputincioși ai tuturor, cu forța unui blestem venit din vechimile încărcate de păcate ale unui Fanar de Bărăgan. Peticele verzi ale orașului dispar unul cîte unul, iar arhitecți smart explică modul ingenios în care terasele verzi ale noilor clădiri din beton și sticlă emit mai mult oxigen decît parcurile. Iarba dintre blocuri se asfaltează, pentru a putea susține vînzările de mașini, iar pasajele rutiere ale orașului străpung zonele centrale, aducînd și mai multe mașini în zonele deja aglomerate, într-o paradigmă a circulației rutiere dovedită caducă în marile urbe europene de cel puțin 30 de ani.

Casele vechi și frumoase dispar, una cîte una, pentru a fi înlocuite cu dezvoltări imobiliare energice ca o lobotomie. Praful rezultat în urma unor șantiere neprotejate, unde se respectă mai puține reguli decît se încalcă, imobilizează, uneori, traficul rutier, fenomen care, să recunoaștem, nu e puțin lucru. Apar blocuri de locuințe înalte și atît de apropiate încît a apărut și un folclor specific, menit să facă haz de necaz. Umorul trist pierde din vedere faptul că acele blocuri fără parcuri, fără școli, fără biserici ori centre culturale sau biblioteci reprezintă, din păcate, incubatoarele viitorilor cetățeni ai orașului.

Clădirile cu istorie au ferestrele sparte, acoperișurile lipsă și fundațiile rîncede, contribuind la un tablou al dezolării la care nici Ambrogio Lorenzetti, în a sa Alegorie a proastei guvernări, din Palazzo Publico din Siena, nu s-ar fi putut gîndi. Acolo, în Siena, sub proasta guvernare, fațadele clădirilor se surpă, iar tencuiala cade, în grămezi, pe stradă. Oamenii sînt bolnavi și puși pe harță, cîmpurile sînt necultivate, iar casele iau foc. Debandada proastei guvernări este așezată, la 1338, în Siena, sub semnul Tiraniei, care ține Justiția legată. La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: Cristina Răduţă / adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.