Timpul de dinainte

Publicat în Dilema Veche nr. 977 din 29 decembrie 2022 – 11 ianuarie 2023
Zizi și neantul jpeg

Înaintea sărbătorilor, mereu există cîteva momente de singurătate sau atipice. Parcă-și au rostul, se cer, cumva. E ca și cum, înainte de a te bălăci cu totul în lumina aurie, cea a bucuriei împărtășite, trebuie să dai o tură prin întuneric și prin necunoscut. 

Cam în fiecare an, cu o noapte, două înaintea Ajunului, sînt, pentru cîteva ore, singură. Mă pierd cu voluptate în orașul aglomerat și fac și lucruri care nu au o legătură directă cu Crăciunul. Desigur, pe lîngă cele „obligatorii”, precum goana după cadouri sau după de-ale gurii. Ori merg pur și simplu pe stradă, printre oameni necunoscuți, de obicei mai pe-nserat, în semiobscuritate, și mă bucur să fiu un element în mulțime. Mă bucur de umanitate, oricît de pompos ar suna. Mă bucur că sînt un punct într-o linie lungă și șerpuitoare. Atunci îmi simt mai dihai apartenența la acest șuvoi omenesc: știu că toți cei care țin mai mult sau mai puțin pasul alături de mine se îndreaptă spre Crăciunul lor, că toți îl vor serba într-un fel sau altul, chiar și cei care vor fi singuri ori vor refuza s-o facă: este și acesta un mod... Sărbătoarea asta simt că ne unește și, cînd înaintez odată cu șuvoiul, simt că diferențele, pe care altădată le consideram pregnante, se tot estompează.

Sentimentul ăsta nu-l am numai pe stradă. Îl am și-n diverse locuri publice în care intru sau în care mă nimeresc în orele de dinainte. În cafenele ori fast-food-uri, de pildă, care, de obicei, atunci sînt încă pline. Îmi place să-mi comand ceva care n-are nici o legătură cu mîncarea tradițională care va urma, precum cartofi prăjiți și un cappuccino. Cînd stau la o masă-nghesuită și rod din cartofii mei aliniați cuminți în punga lor, și sorb din paharul de plastic călduț, e ca și cum nu aș avea o identitate. Ca și cum nu aș fi intrat încă în inima lucrurilor, aș fi încă nu într-un spațiu dintre, ci într-unul de dinainte, premergător bucuriei. Premergător întîmplării. În care încă nu s-a intrat în adevăratul vîrtej. E ca și cum aș sta pe marginea unui tablou în care nu m-aș grăbi încă să intru, așa cum intrau Mary Poppins și Bert în desenele cu creta pe asfalt ale celui din urmă. 

E timpul de răgaz și de pierdere într-un soi de pre-lume. Una nu cenușie, ci mai curînd incoloră, din care te pregătești să faci saltul în cea strălucitoare. Îți mai tragi un pic sufletul și te bucuri de posibilitățile așteptării înainte să plonjezi în auriu. Ești mult mai liber și poți da cu adevărat frîu liber imaginației în momentele astea de non-întîmplare. Într-un fel, e mai mare bucuria tuturor posibilităților, fără limită. 

Anul ăsta am trăit asemenea momente în autobuz. Încărcată cu pungi și toate cele, cu o zi înainte de Ajun, m-am aventurat într-un autobuz nu tocmai gol. Dar asta nu m-a descurajat. Dimpotrivă, m-a bucurat: era momentul meu de pierdere în mulțime. Încă de la început, cînd m-am așezat strivită de excesivele mele bagaje, doamna de alături s-a oferit să-mi țină ea unul. Era o persoană delicată și plăcută. I-am mulțumit și am reușit, totuși, să mi le stăpînesc singură. Însă între noi s-a creat o punte. Și ea a început să-mi vorbească, neașteptat, despre senzația de zădărnicie pe care o trăiește, în fiecare an, în fața sărbătorilor. Cum în fiecare an își propune s-o lase mai moale, pentru că mereu lucrează pînă-n ultimul moment. Și cum, de fiecare dată, sfîrșește prin a face „totul”: gătește cîte o noapte întreagă și aleargă-n ziua următoare după cadourile pe care le vrea fiecare din familie. Pentru că, de fapt, nu poate altfel. 

În timp ce vecina mea de scaun îmi împărtășea trăirile ei sărbătorești, cei doi domni cam de vîrsta a treia de vizavi și-au scos telefonul la vedere. Au format un număr, presupun că pe WhatsApp, și-au așezat telefonul în față și au început să vorbească, răspicat, cu Italia. Mai precis, cu cineva din Milano. Care s-a dovedit a fi un ucrainean, prieten cu ei și vorbitor de română, plecat acolo.

Conversația era foarte vivace și se desfășura cu camera pornită. Domnii cumva o împărtășeau, voit, cu toată lumea din autobuz. Erau veseli și vorbeau tare, iar oamenii din jur se uitau să vadă ce se întîmplă. Cei mai mulți dintre ei zîmbeau. Se apropia doar Crăciunul... Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Și așa, cam întreg autobuzul a vorbit cu Boris din Milano. Cei doi domni au fost eroii noștri. I-am salutat cordial la coborîre.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Departe de casă
Ce-mi doresc pentru anul viitor? Nimic altceva decît să călătoresc și să scriu.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.