Dorință pentru 2023

Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
image

Aș vrea ca arhitectura să se vindece de schizofrenia ce a cuprins-o. Pe de o parte, ca să eficientizăm termic clădirile existente, le îmbrăcăm în plăpumi de polistiren expandat, distrugînd toate detaliile, răpindu-le toată frumusețea pe care înaintașii au pus-o în ele pentru a ajunge la noi. Delicatețea măruntă a orașelor, adică exact acele detalii pe care le vezi cînd treci pe lîngă ele și care îți bucură privirea, dispare, pentru a fi înlocuită cu suprafețe plane și finisate precar. Și facem asta pentru că trăim într-o criză energetică și încercăm să reducem emisiile de dioxid de carbon ale modestelor și venerabilelor case. În altă parte a lumii, orașele care se construiesc acum în mijlocul deșertului produc mai mult dioxid de carbon decît a fost produs vreodată la scară planetară, iar aceiași mari arhitecți care propovăduiesc salvarea climei (ce formulare improprie!) sînt cei care pun umărul la distrugerea ei, realizînd proiecte în care ideea de sustenabilitate a devenit doar o penibilă pelerină de camuflaj. Arhitecți cu o statură remarcabilă, care au fost idolii unor generații întregi de studenți, se arată a fi doar niște mărunți slujbași amatori de bacșișuri, pentru care ar face orice. Realmente și literalmente orice. Inclusiv hoteluri subacvatice cu pereții complet din sticlă, ori stațiuni montane pe înălțimile lipsite de apă ale deșerturilor lumii. 

Înverzirea orașelor este un alt deziderat la care arhitecții au marșat, drag oricui vorbește articulat despre viitorul urbelor noastre. Și totuși, orice petic de teren liber din oraș se vinde și pe el se construiește, cît mai înalt și mai dens cu putință, în baza proiectelor realizate de arhitecți. Toată lumea vrea parcuri în oraș, inclusiv administrația. Însă oricine are un teren îl parcelează și construiește, cu mici, dar notabile excepții, pentru că parcurile publice, spre deosebire de clădiri, nu produc bani. Pe scurt, deși seamănă întrucîtva, frunza-i frunză și bancnota e altceva. Acest adevăr incomod generează conflict, cel puțin de idei, și aici apar, salvatori, arhitecții, care prin inteligență și inovație reușesc să înverzească orașul și să planteze 1.000 de copaci pe doar 100 de metri pătrați.  Cum fac asta? Prin intermediul unei invenții: pădurea verticală sau, cu alte cuvinte, un zgîrie-nori cu terase ample unde, la fiecare nivel, sau din 2 în 2, se plantează copaci. Imaginea pădurii verticale seduce și rareori am văzut ceva mai intens promovat la expoziții și tîrguri de arhitectură sustenabilă. Totuși, intuiția elementară ne spune că, pentru a încărca o structură înaltă cu sute de tone de pămînt și material vegetal, este nevoie de ranforsarea suplimentară a acelei structuri, de consumuri mai mari de beton și fier. Nimeni nu pune problema răspunsului la o tornadă, la posibilitatea ca acei copaci de la etajul al 15-lea să se smulgă din rădăcini și să aterizeze pe trotuar. Nici problema frunzelor nu se pune. Pentru orice problemă există o pletoră de răspunsuri avizate care, de fapt, arată că nu vorbim despre o pădure adevărată. Aceea, pădurea adevărată, a dispărut undeva, într-o țară de mîna a paisprezecea, așa, ca România, pentru a se putea exploata eficient minereul de fier de sub ea, pentru armarea suplimentară a „pădurii verticale” din orașul lucios, exemplu de sustenabilitate. 

Dar și pădurile verticale, și hotelurile subacvatice se proiectează pe bani mulți, adesea foarte mulți. Cînd banii lipsesc, există totuși arhitecți care proiectează pentru cei săraci. Căutînd soluții ieftine, ei reușesc uneori proiecte ingenioase care utilizează eficient materiale reciclate ori produse industriale terțiare. Cu o dexteritate demnă de magicienii veritabili ai Antichității, arhitecții proiectează pentru săraci clădiri care costă 100 de lei pe metru pătrat, în timp ce hotelul subacvatic costă 50.000 de lei pe metru pătrat. În condițiile în care și una, și cealaltă realizează adăpostirea, diferența de 49.900 de lei pe metru pătrat este dată de reprezentare, spectacol, divertisment și vanitate. Pentru că, s-o spunem cinstit, durabilitatea lor este cam aceeași: cîțiva ani, cel mult. De ce nu încearcă arhitecții să convingă societatea că nu doar spectacolul merită bani, ci și echilibrul social? Că spectacolul arhitecturii nu este altceva decît o jucărie aruncată la gunoi după a doua utilizare de către răsfățații sorții? Că dintr-o casă bună și bine construită iese un copil care merge cu mîndrie la școală? Că, în loc să proiecteze nori din beton și sticlă, care seamănă mai degrabă cu clăbuci enormi și diformi, s-ar putea construi o arhitectură care să ajute o populație care suferă, în prezent, de foame, frig și lipsuri de tot felul? Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă? Sau noi, arhitecții, „salvăm clima” și planeta doar pentru cei care își fac vacanțele în hotelul subacvatic, trăgînd nădejde că vor avea nevoie în continuare de serviciile noastre, măcar ca să le cărăm bagajele, să schimbăm clanțele și să facem și conversație inteligentă în același timp?

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Departe de casă
Ce-mi doresc pentru anul viitor? Nimic altceva decît să călătoresc și să scriu.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.