Maestrul Kierkegaard

Patrick GARDINER
Publicat în Dilema Veche nr. 982 din 2 – 8 februarie 2023
Kierkegaard © wikimedia commons
Kierkegaard © wikimedia commons

Kierkegaard era hotărît să se opună înclinaţiei generale, încurajată de reprezentanţii Bisericii daneze, de a sărăci mesajul creştin prin refuzul de a-i confrunta semnificaţiile cu realitatea vieţii şi a motivaţiilor practice. Nu era suficient să participi la ritualurile stabilite şi nici să repeţi plin de admirație cuvintele lui Christos; era însă necesar să-ţi asumi ceea ce el a spus, să-L urmezi. În scrierile şi discursurile sale explicit creştine care au apărut, în cea mai mare parte, sub propriul său nume şi care însoţeau lucrările ceva mai teoretice publicate sub pseudonim, Kierkegaard insistă pe severitatea chemării pe care creştinismul o adresează fiecărui individ.

Mundanitatea şi ipocrizia care caracterizau „creștinătatea“ trebuiau demascate fără cruțare, iar lucrări precum Puritatea inimii sau Şcoala creştinismului erau intenţionat concepute pentru a arăta ce însemna cu adevărat „să mori pentru lume“ şi să laşi la o parte toate „scopurile relative“ într-o dedicare absolută voinţei lui Dumnezeu. Nici un compromis nu era admisibil şi orice efort de a dilua natura sacrificiilor lumeşti nu era altceva decît o tentativă de evaziune şi un semn de ipocrizie. Este adevărat că propria sa interpretare a idealului creştin i-a condus pe anumiţi critici să-l acuze de minimalizarea aspectelor compasionale şi comunitare şi de insistenţa prea exclusivă pe salvarea personală; deşi asemenea obiecţii sînt în parte dezminţite de cărţi precum Operele dragostei, unde dragostea pentru semeni apare ca „singura consolare binecuvîntată“, fără de care nu există „viaţă adevărată“, rămîne indiscutabil că tonul dominant este aspru şi adesea extrem de auster. În acelaşi timp, însă, nu este inutil să ne amintim că mare parte din ceea ce a scris în această privinţă a fost, aşa cum remarca un comentator (Louis Mackey), „modelat de retorica trezirii“. El dorea „să-i şocheze pe oameni pentru a-i face conştienţi de imperativele categorice ale creştinismului şi pentru a le reaminti de propria lor dezertare de la respectarea lor“. Dacă notaţiile ameninţătoare şi din ce în ce mai sumbre ar fi reuşit, prin cîteva „memento“-uri în care se insista asupra omniprezenţei vinei şi a necesităţii suferinţei, să deconcerteze pe o parte din cititorii săi, cu siguranţă că acest lucru nu l-ar fi surprins, căci el nu subestima deloc capacitatea creştinismului – cel puţin aşa cum îl înţelegea el – de a ofensa. În plus, în acest înţeles al creştinismului, individul era liber să-l accepte sau să-l respingă. Căci Kierkegaard nu a abandonat niciodată în mod explicit convingerea lui că acceptarea modului creştin de existenţă, asemeni acceptării oricărui alt mod de existenţă, ţinea în ultimă analiză de o decizie individuală, de o liberă asumare personală care nu necesita o justificare obiectivă. Aşa cum se ştie, poziţia sa în această chestiune suferă cîteodată de o aparentă ambiguitate. În lucrările sale teoretice, nu este întotdeauna clar dacă el intenţionează să expună ceea ce este implicit într-o anume abordare sau perspectivă şi să sublinieze implicaţiile pentru cei ce o adoptă, sau dacă doreşte să exprime interpretări mai speciale, care transcend punctele de vedere particulare şi care pretind, în mod legitim, un fel de validitate independentă: asemenea dileme au fost observate în cursul analizei opiniilor sale despre adevăr, dar sînt decelabile şi în altă parte. Totuşi, e limpede că ideea de alegere ultimă şi radicală rămîne de o importanţă centrală în descrierea condiţiei umane, influenţînd domeniul teoriei etice, dar şi al gîndirii religioase. În planul temporalului, ea a jucat un rol decisiv în dezvoltarea convingerii, comună multor scriitori existenţialişti, că judecata morală nu va fi niciodată nimic mai mult decît un exerciţiu al deciziei personale. În opinia lor, cel puţin, este o iluzie să ne imaginăm că ar exista undeva un tărîm al valorilor obiective ce ar subzista independent de noi, în timp ce apelul la coduri de comportament instituţionalizate sau socialmente acceptate ar reprezenta pericolul de a cădea victimă unei „credinţe înşelătoare, neautentice“. Iar în măsura în care este vorba de religie, ideea de decizie personală a avut un impact direct şi semnificativ: cîţiva teologi luterani au văzut în ea un impuls şi o forţă proaspătă care putea dinamiza tradiţia de care aparţineau. În acest mod, repudierea emfatică a raţiunii în favoarea unor angajamente neraţionale şi a unui abandon în seama graţiei divine reprezintă elementul fundamental al poziţiilor expuse în vremea noastră în lucrările voluminoase ale unor scriitori precum Emil Brunner şi Karl Barth. Raţiunea, după Brunner, „nu ne este dată pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, ci pentru a cunoaşte lumea“; şi în timp ce nici el şi nici Barth nu au dorit să restrîngă pretenţiile transcendente ale creştinismului, ei au fost la unison în denunţarea „intelectualismului deplasat“ care încercase să aplice creştinismului standarde adecvate cunoaşterii naturale şi cercetării raţionale. Aici, dar şi în alte poziţii ale lor, ecourile din gîndirea lui Kierkegaard sînt clare.

Profunzimea şi importanţa influenţei lui Kierkegaard în domeniul religios sînt un lucru cert; cu toate acestea, întinderea ei nu trebuie exagerată. Dacă au existat gînditori creştini care au văzut în ideile sale o barieră împotriva prezumţiilor şi a incursiunilor raţionalismului, există alţii care au protestat pentru că, deşi au acest merit, ele nu oferă temeiuri pentru a prefera creştinismul altor religii sau sisteme de credinţe, lipsindu-l chiar de orice pretenţie serioasă de credibilitate. În mod evident, fiecare atitudine depinde în mare parte de modul în care sînt interpretate ideile în chestiune. Una este să priveşti acceptarea credinţei creştine ca pe un angajament faţă de o sferă suficientă sieşi, faţă de o „formă de viaţă“ care nu poate fi justificată prin criterii sau prin modalităţi de evaluare exterioare. Alta este să-i consideri conţinutul ca fiind, într-un sens sau altul, esenţialmente paradoxal, explicit „absurd“ sau contradictoriu. În măsura în care Kierkegaard a subscris la al doilea mod de a vedea lucrurile şi nu doar la primul, perspectiva sa a fost simţită, în mod firesc, ca prezentînd anumite inconsecvenţe.

Asemenea consideraţii ridică probleme cu ramificări filozofice sau teologice care depăşesc cadrul acestui studiu. Ele nu ar trebui lăsate totuşi să întunece acele aspecte ale operei lui Kierkegaard care au exercitat o mare atracţie asupra generaţiilor ulterioare şi care nu pot fi apreciate pe deplin decît prin lectura scrierilor sale: intensitatea cu totul aparte a viziunii sale asupra existenţei umane, imaginaţia şi originalitatea literară pe care le-a arătat în explorarea variatelor ei posibilităţi de manifestare, sentimentul puternic pe care ni-l transmite despre ceea ce putea să însemne efortul de a împlini şi de a păstra credinţa religioasă pentru cineva pe deplin conştient de dificultatea acestui lucru. Probabil că în special aceste calităţi l-au atras pe Ludwig Wittgenstein, care a exprimat un profund respect pentru el şi ale cărui remarce, fragmentare, dar sugestive, despre caracterul distinctiv şi autonom al credinţei religioase ni-l readuc adesea în minte. 

Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul. Aproape că dă impresia că nu merge decît pe aer. Suportul lui este cît se poate de fragil. Şi totuşi este într-adevăr posibil să mergi pe el”. Nu ştiu dacă Wittgenstein se gîndea în mod special la Kierkegaard cînd a scris aceste cuvinte, deşi pare foarte probabil. Oricum, ele i se potrivesc.

(fragment din Kierkegaard de Patrick Gardiner, Editura Humanitas, 1997, traducere de Laurențiu Ștefan-Scarlat)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Mituri despre nutriție, dărâmate de un specialist. Carnea nu face rău, pâinea nu îngrașă. Singurele alimente hipercalorice
Carnea nu ne face rău, la fel cum pâinea nu ne îngrașă. Măsura este însă totul, iar alimentele, oricât de sănătoase, nu pot face, singure, minuni în viața noastră, spune medicul nutriționist Laura Ene.
image
Crimă teribilă într-un sat din Buzău. Suspecți, trei copii care au vrut să-i fure bicicleta unui consătean de 81 de ani
Este o amplă anchetă în desfășurare, în localitatea Pogoanele, după ce un bătrân de 81 de ani a fost ucis cu brutalitate de trei copii. Aceștia l-au prins pe octogenar într-o vie, departe de sat, și l-au bătut pentru a-i fura bicicleta.
image
Cum a scăpat Macron de ceasul de lux într-un interviu. Gestul i-a înfuriat pe protestatari VIDEO
Emmanuel Macron a stârnit indignare, după ce la jumătatea unui interviu despre schimbările puternic contestate ale sistemului de pensii și-a scos de la mână ceasul de lux.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.