„Te pot suna un minut?“

Publicat în Dilema Veche nr. 983 din 9 februarie – 15 februarie 2023
Cea mai bună parte din noi jpeg

Cînd văd acest mesaj scurt și aparent inofensiv pe telefon sau computer, în oricare dintre rețelele sociale, mă opresc brusc din ce fac. Obiectele din jurul meu își pierd conturul, aerul refuză să-mi mai inunde plămînii, panica îmi strînge stomacul în pumn și simt o încordare în tot corpul. „Telefonofobie“ îi putem spune, adică tot un fel de anxietate socială. E o teamă de interacțiunea cu ceilalți, chiar dacă, de data aceasta, de cea la nivel auditiv.

Sînt jurnalistă de douăzeci de ani. Este una dintre meseriile care implică contact direct cu alte persoane în fiecare zi. Momentele în care trebuia să sun oamenii pentru a-i invita la diverse emisiuni, în televiziune, ori pentru a le propune reportaje și interviuri au fost mereu îngrozitoare, pentru mine. Nu mă mai puteam concentra la nimic altceva, în ziua respectivă, amînam telefoanele pînă în ultimul moment și, deși aveam nevoie de participarea lor, mă rugam din tot sufletul să nu răspundă sau să mă refuze scurt, pentru că efortul psihologic al conversației era, din partea mea, prea mare. Cred fără dubii că, dacă prindeam în această meserie perioada fără Internet, muream de foame. Din fericire, au apărut telefoanele deștepte, e-mail-ul și tot felul de alte mesagerii. În scris, pot formula nuanțat ce doresc, pot verifica eventualele greșeli ortografice sau de exprimare, pot fi convingătoare, concisă, uneori fermă – pe scurt, am curaj. Scrisul e unealta preferată a anxioșilor.

Pînă nu demult, nici nu mi-a trecut prin cap că vorbim despre o manifestare destul de răspîndită, una mai veche decît telefoanele mobile. O carte din 1986 chiar analizează teama de a suna pe cineva, în special a celor care lucrează în vînzări, și impactul negativ asupra productivității (The Psychology of Sales Call Reluc­tance, scrisă de George Dudley și Shannon Goodson). Autorii ei leagă acest fenomen de teama de autopromovare. Cei cu mai multă încredere în ei înșiși, dornici să se remarce, chiar dacă nu sînt neapărat cei mai pricepuți sau loiali angajați, nu se tem să sune detașați, indiferent de subiectul conversației. În zilele noastre, cei ca mine preferă să trimită mail-uri kilometrice sau să schimbe zeci de mesaje în locul unui telefon de cîteva minute.

Am încercat să înțeleg de unde provine această anxietate și am descoperit cîteva posibile cauze. Ar putea avea legătură cu teama de a fi refuzat sau judecat, cu faptul că ți se poate răspunde nepoliticos sau că reacțiile celuilalt vor fi cu totul neașteptate și asta te va lăsa fără replică. Mai poate fi stresul că vei face o greșeală și n-o vei putea repara la timp, că interlocutorul îți va înainta o propunere cu care nu ești de acord sau că va formula o solicitare pentru care nu ai vreme și nu știi cum să emiți un răspuns care să fie și rapid, și clar, și (cum se tot zice acum) asertiv. Într-o convorbire telefonică trebuie să fii atent, să știi să asculți și cînd să vorbești, să faci abstracție de zgomotele și de activitățile din jur. Cei mai mulți suferinzi de „telefonofobie“ ruminează îndelung și înainte de conversație (ce și cum vor spune), și după ea (ce și cum au spus).

La toate se adaugă, în cazul meu, și teama că îl deranjez pe celălalt. Poate tocmai s-a așezat la masă. Sau petrece timp cu copiii. Sau a ieșit în oraș. Sau conduce. Dar asta pentru că și mie mi-ar fi greu să găsesc un moment cu adevărat potrivit pentru a fi sunată. Nu durează niciodată „un minut“ sau, chiar dacă este o convorbire scurtă, după ea va trebui mai mult ca sigur să fac ceva, deci alt timp consumat. În plus, chiar și în convorbiri amicale, există situații în care interlocutorul nu pune punct. Spun des: am ajuns la magazin, la ședință, s-a terminat ciclul la mașina de spălat, a venit taxiul, mă pregătesc să mănînc, sperînd că partenerul de conversație va încheia el, dar, adesea, asta nu se întîmplă. Și atunci regret că nu am rostit din vreme „trebuie să închid pentru că“ – din păcate, convorbirea nu o poți derula înapoi să o editezi, cum mai faci cu mesajele. Așa că, de cele mai multe ori, nu răspund la telefon deloc. Iar la numere necunoscute, niciodată.

© wikimedia commons
© wikimedia commons

Ca să te vindeci de această frică, specialiștii recomandă tot felul de stratageme: să-ți pregătești de dinainte un plan al conversației telefonice de la introducere la încheiere, cu variante de răspuns pentru modurile în care ar putea vira discuția; să te răsplătești cu ceva plăcut după fiecare convorbire; să te expui la cît mai multe situații de acest gen, pînă cînd sunatul și răspunsul devin obișnuință. Anxietatea dată de vorbitul la telefon este, potrivit unor studii, specifică vîrstei de mijloc din vremurile noastre. Dacă privim progresul tehnologic, din ce în ce mai accelerat, găsim și explicații. Pentru mai tinerele generații, comunicarea online, în scris sau cu apeluri video, este norma și au învățat-o de mici, iar generațiile mai trecute prin viață au prins vremea în care un telefon fix reprezenta un lux și era folosit rar și cu măsură. 

Pandemia a schimbat puțin felul în care se comunică. Întîlnirile pe Zoom și convorbirile telefonice cu video au devenit nelipsite atît la serviciu, cît și pentru a ține legătura cu familia. Să mă sune cineva și cu video, pe deasupra, este de două ori mai chinuitor. Cînd am mai fost invitată la diverse discuții preferam să intru doar cu vocea, iar pe Zoom am participat la un eveniment o singură dată, cu o veioză proiectată pe față ca să mă văd și cu emoții mai mari ca la examenul de licență. În prezent, vorbesc cu video doar cu o prietenă veche, iar cu părinții mei din Ardeal nu m-am apelat așa niciodată. Îmi amintesc foarte bine cum, în copilărie, tata lăsa telefonul fix să sune de cel puțin trei-patru ori pînă să ridice receptorul. Mică fiind, eram curioasă cine este și nu știam de ce nu sare să răspundă imediat. Explicația a fost una simplă: „Poate e cineva care vrea ceva și renunță să mai sune“. Ajunsă la vîrsta lui de atunci, pot spune că îl înțeleg perfect.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

fake news rar jpg
Care este distanța dintre fake-news și infracțiune
Dezinformarea nu înseamnă întotdeauna o știre inventată. Uneori, manipularea folosește informații adevărate scoase din context.
Euro dolari lei bancnote bani FOTO Shutterstock jpg
Curs BNR, 4 noiembrie 2026. Euro crește la 5,3443 lei. Ce se întâmplă cu dolarul, francul elvețian și lira sterlină
Euro s-a apreciat în ședința de miercuri, 4 noiembrie, și a ajuns la 5,3443 lei, potrivit cursului de schimb anunțat de Banca Națională a României (BNR). Moneda europeană a crescut cu 0,0027 lei față de ziua precedentă, când fusese cotată la 5,3416 lei.
Factura - bani - calcule- buget - datorii FOTO Shutterstock
ANAF poate calcula din oficiu cât au de plătit românii la pensii și sănătate. Cine riscă să primească notificări și ce termene trebuie respectate
Persoanele care au obținut venituri în 2025 și nu au declarat contribuțiile obligatorii la pensii sau sănătate pot primi notificări de la ANAF. Dacă nu își clarifică situația în termenele prevăzute, Fiscul poate calcula din oficiu sumele datorate și poate emite o decizie de impunere.
image png
Cher îi dă replica lui Michael Douglas, după comentariile acestuia despre Oscarul câștigat de artistă în 1988
Cher a reacționat elegant după declarațiile făcute recent de Michael Douglas, care și-a exprimat surprinderea că artista a câștigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriță în 1988, în detrimentul lui Glenn Close.
Memorialul victimelor de la Hiroshima FOTO AFP
Cenușa unui copil de 13 ani, ucis în bombardamentul atomic de la Hiroshima, a fost restituită familiei după 81 de ani. Mărturisirile făcute de sora băiatului
Un băiat de 13 ani, ucis în bombardamentul atomic de la Hiroshima din 1945, a fost identificat după 81 de ani, din cauza unei greșeli în registrele autorităților japoneze. Sora sa, în vârstă de 91 de ani, a primit miercuri rămășițele acestuia. Mama lor a murit fără să afle vreodată unde se afla fiul
Mihaela Plesa jpg
O româncă a obținut un nou mandat în Texas. Cine este Mihaela Pleșa și cum a ajuns în politica din SUA
Mihaela Pleșa, politiciană americană de origine română reprezentând Partidul Democrat, a obținut o nouă victorie electorală clară în statul Texas, în urma scrutinului desfășurat marți, 3 noiembrie.
Alin Tise/ Facebook
Alin Tișe își anunță candidatura la șefia PNL. Președintele CJ Cluj vrea să schimbe direcția partidului: „Candidez pentru a reda PNL forța de a decide”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a anunțat miercuri, 4 noiembrie, candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, la viitorul Congres al formațiunii.
horoscop amoros
Ziua marilor schimbări pentru trei zodii. Dragostea, surprizele și deciziile importante le dau viața peste cap
Astrele anunță schimbări importante pentru trei zodii ale horoscopului european în această zi de miercuri, 4 noiembrie. Adevăruri neașteptate ies la iveală, iar unele situații pot lua întorsături surprinzătoare. Nativii vor avea parte de momente care le pot schimba perspectiva asupra vieții și îi po
supermarket carne jpeg
Atac cibernetic asupra frigiderelor supermarketurilor din Europa. De ce se uită experții spre Rusia?
Două atacuri cibernetice majore asupra supermarketurilor din Europa, în doar câteva săptămâni, au scos la iveală vulnerabilitatea infrastructurii critice a UE. Experți în securitate cibernetică avertizează că incidentele ar putea face parte din războiul hibrid dus de Rusia împotriva Europei.