Zăpadă și săpuneală

Publicat în Dilema Veche nr. 982 din 2 – 8 februarie 2023
Zizi și neantul jpeg

Înainte (orice-ar însemna asta), luam zăpada ca pe ceva de la sine-nțeles. Nu mă bucuram în mod special de apariția ei, mi se părea că e-n legea firii.

Vedeam în diverse filme și seriale că-n alte zone lumea se străduia să obțină zăpadă, cu orice preț, chiar artificială, pentru presupusa poezie a iernii. Eu, una, însă, nu vedeam neapărat această poezie. N-aveam ochi pentru biata zăpadă care, în perfecțiunea ei, se oferea fără eforturi privirii mele indiferente. 

Spun „în perfecțiunea ei”, pentru că era o vreme, prin copilăria mea, cînd zăpada era chiar albă. Cînd, probabil, orașul nu era atît de poluat. Și omătul arăta, în București, aproape ca-n poeziile lui Alecsandri și Coșbuc. 

Pe vremea de atunci, chiar o foloseam în scopurile ei tradiționale. Cel puțin pentru copii. Și anume: bătaia cu bulgări, oamenii de zăpadă și datul cu sania. Povestesc despre toate astea pe un ton mult prea didactic, pentru că, în ultimii ani, la oraș (în București, cel puțin) obiceiurile astea nu mai sînt chiar la îndemînă. Nu doar pentru că nu am mai avut atîta zăpadă. Ci și fiindcă, atunci cînd am avut-o, a fost mai mult cenușie spre neagră decît albă, bună să faci din ea doar bulgări și oameni horror.

© wikimedia commons
© wikimedia commons

O latură horror, legată de zăpadă, despre care am mai scris, exista și-n vremea copilăriei mele de prin anii 1970-80. Și anume bătăile cu bulgări de la școală. Cînd ningea pentru prima dată, era de la sine înțeles că, în ziua următoare, la școală te așteaptă, mai ales dacă erai fată (și pe atunci diferențele de gen erau mai îngroșate), o săpuneală. Băieții te pîndeau, de dimineață, pe la colțurile școlii cu bulgării pregătiți, gata de atac. Căci era un fel de atac, o ambuscadă. 

Grupuri de băieți stăteau pitiți pe la cotituri (căci aveai de străbătut o curte întreagă cu meandre ca să ajungi, în final, la intrarea elevilor), așteptînd să le intre-n raza vizuală fetele pe care le plăceau. Vorbesc la plural pentru că, la vîrstele de atunci, pre-adolescentine și adolescentine, pe undeva între 11 și 15 ani, nu prea existau opțiuni singulare. Fiecare băiat își avea „lista” lui imaginară. Cam aceeași ca atunci cînd dădea mărțișoare. Bulgării ăștia, de fapt, puteau fi considerați un fel de preambul la mărțișoare.

Un preambul pe linia mai crudă a ritualurilor „de împerechere”. Pe cea care, astăzi, ar fi numită în literatura de popularizare „războiul sexelor”. Pe scurt, fată fiind, trebuia să te aștepți, cînd ți-era lumea mai dragă și cînd mergeai mai adîncită-n gîndurile tale prin curtea școlii, mai întîi la un bulgăre-n cap. Nu știu de ce, dar ăsta era locul cel mai vizat, nu se ținea cont de vulnerabilități. Apoi, la o rafală de asemenea bulgări pe tot trupul. Și, în final, cînd se ajungea la lupta corp la corp, cînd cei din regimentul inamic se extrăgeau din tranșee, trebuia să fii pregătită pentru o săpuneală. 

Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual. Sperai să te aleagă pentru etapa asta de apropiere fizică unul dintre băieții  de pe „lista” ta (despre relații între persoane de același sex nu auzisem pe atunci). Căci și fetele își aveau listele lor imaginare. Doar că moravurile epocii nu le permiteau să alegă direct. Era ca la balurile lui Scarlett O’Hara: trebuia să aștepți să fii aleasă și, dacă aveai norocul ca alegerile să coincidă…

Dacă nimereai la săpuneală cu cine-ți plăcea și ție, putea fi chiar bine. Căci fiorul horror se putea schimba, încet-încet, într-unul mai dulce. Chiar dacă simțeai zăpada înghețată cum ți se scurge nemilos de pe gît în jos sau atacîndu-ți interiorul urechii, puteai trăi și un scurt moment de fericire brută. Pe care n-o înțelegeai cine știe ce, dar simțeai că e de bine. 

Asta doar dacă aveai, repet, norocul potrivelii. Dacă nu, fiorul rămînea cel de groază. Și nici o scînteie nu diminua senzația de frig umed care-ți cuprindea tot corpul. N-aveai decît să te duci în clasă, cu căciula și fularul fleașcă, părul șiroind, auzul diminuat și lăsînd în urmă-ți o cărare de băltoace. Totuși, victorioasă: mai supraviețuiseși, încă o dată, unui ritual pe cît de zglobiu, pe atît de crud.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Și dacă nu o să se termine?
Sperăm că celălalt ne va accepta cu toate bandajele noastre.
Zizi și neantul jpeg
Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.
E cool să postești jpeg
Noile adicții ale adolescenților
Sînt aceste nevoi satisfăcute prin adicții? Doar temporar, însă efectele sînt copleșitoare.
p 20 Breugel, Ispitirea Sfintului Anton (detaliu) jpg
Literatură și experiență mistică
Cuvîntul poetic asigura această trecere din „mediul exterior” în „mediul interior”.
foto BTC DV bis jpeg
De ce blîndețea?
E aici ceva din alchimia virtuții la fel de veche ca natura umană.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe lîngă ofertele de serviciu, la mica publicitate apar uneori (ca în ziarul Libertatea de vineri, 24 martie 2023) și oferte matrimoniale: „DOMN București doresc doamnă 70 ani pt. a îi oferi feeria vieții“. De nerefuzat. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.